Toreadorul ( Vol 1 )

EXTRACAPITOL

Buna, deși este pentru prima oară când atașez un "capitol bonus",( urăsc cum sună  așa că îl vom numi extracapitol ), vreau să vă mulțumesc din nou pentru că ați fost alaturi de mine, acum îi dau dreptate lui Alejandro când spunea că se simte un incult că nu-și putea găsi cuvintele de dragoste, eu nu-mi pot găsi cuvintele de mulțumire. Să nu vă mai rețin mult, vă invit să citiți acest sfârșit și să vă luați rămas bun de la cei care ne-a făcut să râdem, să plângem și să ne uimească. După acest extra capitol vă voi prezenta, continuarea, dar cum  spuneam vorba lungă sărăcia omului așa că, LECTURĂ PLĂCUTĂ IUBITOARE DE FRUMOS!!!!

Laura se trezise din nou singură, însă alături de trandafirul roșu pe care îl găsea pe pernă lui ori de câte ori el obișnuiește să plece.
Îl luă, îl mirosi, îl sărută și îl așeză în vaza alături de ceilalți, ieșind apoi pe balcon și închizând din nou ochii lăsând briza mării să o învăluie.
Imediat după stabilirea lor în Spania, bunica soțului ei murise împăcată că ultima sa dorința fusese îndeplinită.
Deși locuiau în continuare în vila din Sevilla, Alejandro cumpărase și o casă de vacanță pe malul mării, în Malaga, micuța Laura adora apa.
Bineînțeles că nu scăpase nici aici de Miruna și Alex, cei doi îi urmase peste tot.
Se afla pe ultima sută de metri, sarcina fiind monitorizată de doi medici ginecologi, unul în Sevilla și unul în Malaga, voiau să fie pregătiți în orice moment.
Coborând în bucătărie găsește micul dejun deja pregătit alături de un alt trandafir, platoul cu fructe proaspete pregătit atent de soțul ei a fost devorat într-o clipă.
Ieșind din casă se apropie de șezlongul ei , nu-i vedea însă le auzea râsetele și țipetele de bucurie, își întinse prosopul și cu mișcări blânde își masă pielea cu loțiunea cu factor de protecție mare.
Cu burtica rotundă mângâiată de soare, se așeză leneșă ascultând zgomotul valurilor.
- Bună dimineață, auzi vocea cumnatului său, își îndreptă atenția spre cei doi îndrăgostiți care făcuse un obicei dimineața, plimbarea pe plajă.
Un junghi o opri să le răspundă însă încerca să se ridice când un alt junghi își făcu apariția.
- Laura, ești bine? se aruncă în genunchi lângă ea Miruna speriată.
- Da, sunt bine,ah! cu greu Laura putea pronunța cuvintele însă teama ei crescu atunci când auzi vocea soțului său și a fiicei sale care se apropiau alergând de ea.
- Suna la salvare, îi porunci Miruna lui Alejandro, Alex tu fă o plimbare cu micuța .
Deși protestase la început micuța Laura accepta să își părăsească părinții pentru câtva timp.
După scurta convorbire cu cei de la urgențe Alejandro se așeză în genunchi lângă șezlong, văzând chipul chinuit de durere al soției sale, apoi își îndreptă atenția spre Miruna care îi dezlegă șnurul slipului soției sale.
- Surioara împinge acum! o îndemnă Miruna.
- Nu-mi spune tu ce să fac, la naiba Miruna ești medic stomatolog, zbieră la ea încercând să scape de durerea îngrozitoare.
- Mi amor uite ambulanța este pe drum, cea de la dispecerat mi-a spus că....
- Nu-mi pasă ce ți-a spus, eu nu pot să nasc natural, îl prinde de gulerul cămășii și îl strânge cu putere, nu pot să îl pierd și pe ăsta nu....nu....
- Nu o să-l pierzi, încearcă să o liniștească, sunt alături de tine și nu voi permite așa ceva, îți jur.
O contracție puternică o face să-și desfacă picioarele și să își arcuiască spatele, zbiera, respiră zgomotos și începe să plângă.
- Nu vreau să-l nasc aici și acum Ale, nu.....vreau la spital....
- Alejandro repede un prosop,  strigă Miruna.
Împinse puternic deși nu-și dorea, trupul ei acționa singur împotriva voinței sale, intensitatea contracțiilor era copleșitoare.
Miruna stătea în genunchi între picioarele ei  și își trecea din când în când cu palma pe frunte pentru a-și șterge transpirația.
Asemenea unui iepure fricos Alejandro își mușcă buzele în continuare și încerca să o liniștească pe Laura deși el era cel care avea nevoie de sprijin, respira în același timp cu ea și chiar avea impresia că împinge și el ori de câte ori aceasta avea contracție.
Strigătul puternic al Laurei care ar fi putut înfiora orice muribund îl făcu să tremure și să se înfricoșeze, însă atunci când a auzit un glas subțire de copil s-a transformat într-o stana de piatră.
Miruna se ridică în picioare epuizată și ea cu bebelușul în brațe plângând de fericire, nu știa de ce dar în acel moment se simțea ca o învingătoare și bebelușul din brațele era trofeul ei.
- Am....am reușit, reușește să spună Laura deși gâtul o ustura.
Plânsul bebelușului se opri atunci când a fost așezat cu blândețe la pieptul mamei sale, Alejandro era încă înmărmurit și doar ochii i se mișcau, nu știa ce să facă, cum să procedeze, ce să spună, totul a fost traumatizant, copleșitori, sfâșiitor pentru psihicul lui, fără voia lui asistase la nașterea fiului său.
Când Laura a simțit obrăjorul lui cald și fin lipit de pieptul ei nu s-au putut abține din plâns.
Îndemnat și condus de Miruna , Alejandro se așeză din nou în genunchi lângă Laura și fiul său, cu teamă îi mângâie capușorul și își sărută pe frunte soția.
- Ești ...ai fost... încercă să își găsească cuvintele pe a o descrie însă nu reuși, Laura în schimb îi zâmbi cu dragoste și își îndreptă privirea spre echipa de paramedici care alergau spre ei ținând în mână gențile cu echipamentele mobile.