Toreadorul ( Vol 1 )

. 13 .

Fericită este puțin spus, mă simțeam împlinită , el era bărbatul lângă care voiam să îmbătrânesc, tatăl copiilor mei.
Adoram felul în care mă iubea, felul în care făcea dragoste cu mine, mă simțeam femeie, mă simțeam importantă, și eu îi eram datoare pentru asta, trebuia să-i ofer nu un copil ci doi, sau poate chiar 3.
- Cum ar fi să am 3 copii, mă trezesc visând cu ochii deschiși printre articolele de pe biroul meu care așteptau să fie editate.
Îmi arunc ochii la ceasul atârnat pe perete și văd că este timpul să plec, el sigur mă aștepta în parcare, urma să luăm prânzul împreună.
Cobor rapid aruncând din când în când un " poftă bună" și ies din clădire, mă arunc în brațele lui și îl sărut cu foc.
- Să înțeleg că ți-a fost dor de mine? mă întreabă râzând.
- Dor este puțin spus.
- Facem o oprire pe acasă? îmi face din ochi.
- Nu, aș vrea dar nu, o lăsăm pentru diseară, acum hai să mâncăm că mi-e foame.
- Hai să mergem cu mașina mea, îmi face semn.
- Nu, hai cu a mea, vreau să te duc într-un loc unde se mănâncă bine, îi deschid eu portiera și îl invit în mașină.
- Bine, ai câștigat și de data asta, se urca în mașină și își potrivește centura.
Voiam să-l duc la restaurantul unde începuse totul, acolo unde ne-am certat, bine mai mult eu, el doar s-a amuzat pe seama mea.
- Laura, voiam să te anunț că mâine trebuie să plec, începe să-mi vorbească fără să mă privească.
Buna mea dispoziție începea să mă părăsească, îmi strâng mâinile pe volan și dau din cap.
- Corida v-a avea loc poimâne dar trebuie să mă pregătesc.
Fără să-mi dau seama apăs tot mai mult pe accelerație.
- Aham, este tot ce îi spun.
- Uite știu că nu îți plac lucrurile astea , dar este ultima dată, promit că totul va intra în normal apoi.
Apăs pedala de frână însă aceasta nu răspunde comenzii și încep să mă panichez.
- Laura, ce s-a întâmplat?
- Nu pot frâna...Ale nu pot frâna, încep să țip.
Speriat prinde și el volanul încercând să redreseze mașină.
- Ce fac? Ce fac?
- Virează dreaptă, începe să strige și el disperat.
Mașina iese de pe strada și intru pe terenul proaspăt arat de tractorul pe care reușesc să-l evit în ultima clipă, pierd controlul mașinii și aceasta se izbește de un copac.
Îmi pierd cunoștința dar îmi revin destul de repede atunci când îi aud strigătele disperate ale lui Alejandro, încerc să-mi deschid ochii atunci când mirosul de fum devine tot mai pregnant.
Sunt scoasă pe brațe de soțul meu, rănit și el și ne îndepărtăm de mașină exact atunci când aceasta explodează, din cauza suflului Ale cade în genunchi fără să-mi de-a drumul din brațe.
Chipul lui plin cu sânge este tot ce văd înainte de a închide ochii.
Mă trezesc înconjurată de aparate, pe un pat de spital , o văd pe Miruna care stătea destul de relaxată pe un scaun butonând telefonul însă ...nici urmă de el.
- Ale? Unde este Ale? mă ridic brusc în fund însă durerea de coloană mă împinge înapoi în pat.
- Laura, stai liniștită, ești nebună? se ridică Miruna de pe scaun și încearcă să mă liniștească.
- Unde este Ale? Nu a murit nu? Este bine?
- Da este bine, vorbește pe hol la telefon nu are decât arcanda spartă atât.
- Mulțumesc lui Dumnezeu, îmi ridic ochii spre tavan, este doar vina mea, dacă nu acceleram ca proasta, nu se întâmplă nimic.
- Nu ai de ce să te învinovățești, s-a întâmplat, dar totuși nu-mi explic , cum de a cedat frâna?
- Nici eu, tot ce-mi amintesc este că am virat dreapta așa cum mă îndemna Ale, apoi ne-am izbit de un copac , m-a scos pe brațe din mașină înainte de a exploda, încerc să-mi aduc aminte cele petrecute.
- Ce romantic, se așează visătoare pe scaun Miruna, Alex cred că începea să plângă dacă era în locul lui Ale.
- Pfff, ești groaznică, eu îți spun aici că era să mor și tu faci din astea o poveste de dragoste, o cert.
- Ce-i rău în asta? se ridică de pe scaun și se așează pe marginea patului.
- Care este starea mea Miruna? o întreb serios. Bănuiesc că mi-au făcut analize, investigații.
- Da ...îmi zâmbește șmecherește, ești bine, i-ai spus lui Ale?
- Nu, până acum nu am vrut să-i spun nimic, știi foarte bine că nu puteam să rămân însărcinată până nu eram sigură că totul este în regulă.
- Păi și el își dădea seama că luai pastilele?
- Nu, le țineam la birou, însă acum...
- Ce ai făcut? aud vocea gravă a lui Ale care intră în salon și mă privește încruntat.
- Eu vă las să vorbiți, se retrage Miruna.
- Ale....
- Spune-mi că tot ce am auzit este o minciună.
- Uite dă-mi voie să-ți explic , eu nu ....
- Nu ești pregătită de devii mamă? Tu cu gura ta ai spus că...
- Te rog să mă asculți, încerc să-i vorbesc calmă.
- Ne vedem săptămâna viitoare, îmi spune fără să mă privească și iese pe ușă.
Imediat intră Miruna care ascultase la ușă , mă ia imediat în brațe încercând să-mi oprească lacrimile.
- L-am supărat, l-am pierdut, pleacă Miruna....
- Pleacă în Spania ai uitat că are ultima confruntare cu taurtul...
- Nu pot să-l las să plece așa, Miruna dă-mi hainele, încerc să mă ridic din pat.
- Ești nebună, nu ai voie sa pleci , ești sub supraveghere , mama și tata momentan operează, apoi vin la tine.
- Nu-mi pasă, dă-mi hainele să plec , acum.
- Hai să facem povestea mai palpitanta , îmi face din ochi, hai , mă trage de mâna și mă așează într-un căruț cu rotile .
- Nu înțeleg, încerc să o opresc..., n-ai nevoie de haine, hai.
Drumul spre casă mi s-a părut mai lung ca niciodată, iar Miruna conducea cu viteza melcului.
- Calcă naibii accelerația aia odată, încep să urlu la ea.
- Încearcă să te calmezi dragă surioară, nu avem nici un Alejandro în mașină ca să ne salveze, am ajuns, îmi face semn spre bloc .
- Mă descurc singură, îi fac semn să rămână în mașină și ies în viteză.
Intru în scara blocului și aștept nerăbdătoare liftul, vecinii care ieșeau din lift mă priveau șocați.
Când ajung în sfârșit la etaj, mă apropii de ușă, pun mâna pe clanță cu teamă și apăs încet, când ușa se deschide, încerc să-mi stăpânesc bătăile inimii, încă nu plecaseră.
- Ale....încep să-l strig.
Conștient de prezența mea acesta mă ignoră, îl găsesc în dormitor unde își îndesa câteva lucruri într-un rucsac.
- Te rog să mă asculți.
Își încheie rucsacul și se îndreaptă fără să mă privească.
- Te rog, uite eu îmi doresc să devin mamă, însă trebuia să-mi pun în ordine câteva lucruri legate de...
- Oprește-te, vreau doar să-mi răspunzi la o întrebare, îmi vorbește de la distanță, în toată această perioadă ai luat pastile că să eviți o sarcină?
- Da, îi răspund șoptit.
- Mulțumesc, îi luă rucsacul pe umăr și iese din dormitor.
Alerg în urma lui încercând să-l fac să se oprească, mă postez în fața ușii și încep să plâng.
- Te rog nu pleca, nu până nu mă asculți , te iubesc...
- Și dacă nu vreau să te ascult ce se întâmplă, își ridică bărbia, începi să atunci cu lucruri în mine ca deobicei?
- Ale, te rog, mă apropii de el însă nu mă lăsa să îl ating.
- Ne vedem săptămâna viitoare, ai grijă de tine, îmi spune înainte de a ieși pe ușă.
Privesc ușa închisă înmărmurită, incapabilă să mă pot mișca, nu a vrut să mă asculte, l-am rănit, a plecat supărat iar eu nu au reușit să-l fac să mă asculte.
Îmbrăcată în cămașă de noapte a spitalului și încă purtând gulerul cervical și branula în mâna stângă, intru în dormitor, mă așez în pat și mă ghemuiesc, începând în sfârșit să plâng.
Aud ușa de la intrare și mă ridic rapid în picioare fericită, nu a putut să plece știind că....dar nu era el , era Miruna.
- Am crezut că....
- A plecat, îmi spune și se apropie să mă îmbrățișeze însă mă retrag.
- L-ai văzut?
- Da, îmi pare rău, nu arata deloc bine, nu i-ai spus nu-i așa?
- Nu, nu a vrut să mă asculte, a plecat fără să mă sărute, fără să mă atingă, fără să mă privească Miruna, s-a terminat.
- Cine spune? Într-o relație cerurile sunt esențiale draga mea surioară.
- Da dar nu astea .
- Hai mergi în pat, trebuie să dormi și să mă lași să construiesc un plan.
Nu-i dau importanță și mă așez în pat suspinând , deja îmi era dor de el, dacă ar fi vrut să mă asculte să-i explic exact.

Mă trezesc înconjurată de mirosul cafelei proaspete și a vocilor care veneau din bucătărie.
Mă ridic rapid ignorând durerea de spate și intru în bucătărie unde o găsesc pe Miruna și pe Alex care mă priveau triști.
- Voi erați? îi întreb dezamăgită, Ale? A sunat?
- Ale este bine, am vorbit aseară și azi dimineață cu el, după amiază intră în arenă.
- Dar trebuia...
- Știu dar a urgentat cumva ...
- Ce mă fac fără el Alex? încep să plâng.
- Hei Laura, este doar o ceartă, totul va fi bine.
- Ți-a spus el asta?
Nu-mi răspunde în schimb lăsă capul în pământ.
- Laura du-te și fă un dus, că în 10 minute trebuie să plecăm, intervine Miruna.
- Unde?
- În Spania, îmi răspunde bucuroasă.
- Nu...te rog...eu nu pot participa la coridă, nu vreau să văd așa ceva.
- Cine a spus că vei participa? Îl poți aștepta acasă și atunci când se va întoarce te că găsi acolo și că veți împăca, veți face dragoste că doi nebuni.
- Credeți că este o idee bună? îi întreb pe amândoi.
- Trebuie să-ți salvezi căsnicia doamnă Sanchez, îl aud pe Alex strigând în urma mea, faceți dragoste nu război.
Doamnă Sanchez, ce bine suna, nici nu am apucat să anunț la redacție că m-am căsătorit, trebuie să-mi schimb buletinului, permisul, pașaportul.

Avionul aterizează pe pământul străin, 2 ore mai târziu, eram singură, deși Miruna insistaseră să mă însoțească am refuzat-o.
Ușa îmi este larg deschisă de Juana care mă întâmpină cu zâmbetul pe buze.
- Doamna Sanchez bine ați venit acasă!
Dintr-o dată începeam să mă simt mai bine, poate chiar mă simțeam acasă, acasă era oriunde era el.
- Domnul nu este acasă, a plecat acum 40 de minute, cred că spectacolul a început deja, mă anunță după ce își consultă ceasul de la mâna.
- Îl voi aștepta să vină, voi fi în cameră.
- Dacă aveți nevoie de ceva mă chemați.
Ceva mai bine dispusă urc în camera lui, camera în care ne-am iubit de câteva ori deschid dulapul de unde scot o cămașă.
Voiam să fac duș și apoi să mă îmbrac în cămașă lui, așa voiam să mă găsească atunci când va veni acasă și ne vom împăca.
Un țipăt de disperare urmat de câteva lucruri sparte mă fac să tresar.
Ies din dormitor și cobor grăbită scările, Juana stătea înțepenită, albă ca ceara, cu mâna la gură în fața femeii blonde care o privea cu superioritate.
- Cine este?face semn cu degetul spre mine.
- Este doamna Laura Sanchez, soția domnului Alejandro.
Începe să râdă puternic, ușor draconic aș putea spune.
- Greșit, eu sunt adevarata soție a lui Alejandro, ea este amanta soțului meu.
- Dalida, îi rostesc numele cu teamă.