Noaptea Alba

Modern times-cap 1

Sfaristul primului volum: Noaptea Alba 

Al doilea volum: Modern Times/ Timpuri Moderne 

Perspectiva Soo Yeon

-Esti sigura ca vrei sa continui sa lucrezi aici? ma intreba din nou prietena mea, So-ra.

Inca ma vad pe patul de spital. Cum ma uit pierduta si dezorientata in jur. Ca sa dau apoi cu chipul de cel al familiei mele. 

-De ce nu as vrea?! spun atunci iritata si trantesc atunci lada cu marfa cea noua adusa. 

-Fiindca de-abia ai iesit din spital? Nu ai decat 2 saptamani, de cand ti-ai revenit si te si apuci de munca?

-Trebuie sa ma intretin stii? Nu iti da nimeni bani pe gratis.

-Parintii tai te pot...

-Nu vreau sa fiu intretinuta. spun atunci scurt. Si incep sa aranjez produsele pe raft. Si sa le pun in ordine, pe acestea.

-Te-ai schimbat, ori mi se pare mie?

-Am stat trei ani in coma.

-Ai stat trei luni, de fapt. ma corecta ea scurt. Si imi duc atunci mana la cap.

-Oh, da, corect.

-Tu sigur...

-Nu ma mai intreba nimic! Te rog! 

-Ca de nu ce?

-Iti voi lua un CD cu trupa ta favorita.

-Chiar?! 

-Da, desi e trupa mea rivala. spun eu zambind scurt. Si ea ridica atunci palma entuziasta.

-De acord! Imi faceam doar griji pentru tine. Ca si alte persoane. De ce ai avea impresia ca ai stat in coma trei ani?

Sa inteleg atunci ca trei ani petrecuti acolo au insemnat trei luni aici?

Gresesc, daca compar cele doua lumi?

Sunt sigura ca nu a fost un vis. Totul trebuie sa fi fost adevarat! 

-Tu o ai cu istoria?

-Soo Yeon. Amandoua am terminat din cate stiu o facultate de stiinte. Iar in liceu, abia de acordam vreo atentie sporita. NU AI UITAT de toate acele momente, nu?! 

-Bineinteles ca nu. Am nevoie de...

Mai bine nu spun nimanui. Daca ma vor crede o nebuna?

-Putina apa. spun atunci si vreau sa ma ridic, dintre lazile cu produse. Dar, ea imi intinsa pe loc o sticla.

-Sper ca nu e vreuna de pe rafturi. Sunt camere si nu avem voie! 

-Nu prostuto. E apa mea. Nici nu am deschis sticla.

-Oh, mersi. tun si desfac atunci in liniste sticla cu apa. Si o duc spre gura cu grija si cu mana opusa ridicata in sus. Ca pe vremuri.

-Pozezi mai nou? ranji ea amuzata. Ce faci cu mana aceea? Iti atarna, ciudat.

-Nu atarna, asa o tin eu.

-De ce?

-Ca asa vreau.

-Dar stiu ca timpul petrecut in spital te-a facut foarte acra, la gust.

Am izbucnit atunci in ras. Si am improscat-o cu putina apa, in fata. 

-Nu scuipa pe mine!

-Tu m-ai provocat. Nu mi-ai facut la fel in ultimul an de liceu? ii ranjesc eu atunci in fata.