Capitolul 14

199 12 0
                                    

Pov. Ayato

Sunt în dormitorul lui Yui, așteptând-o să se întoarcă. De această dată îi voi spune ce simt cu adevărat pentru ea, dar încă nu știu cum îi voi spune că sunt pe jumătate demon, sau cum va reacționa ea când va afla ? NU! Nu trebuie să mă gândesc la asta acum, toate la timpul lor. După câteva minute apare și ea îmbrăcată în aceea rochie roșie care îmi dă palpitați. Totul este la fel ca atunci, numai că acum i-am răspuns la sărut, făcândul unul mai pasional. În timpul sărutului îi dau jos paltonul, și îmi plimb ușor mâinile pe, pielea ei catifelată. După câteva minute sunt nevoit să întrerup sărutul pentru ea nu mai avea aer, o priveam cum loa guri mari de aer, în timp ce obraji ei ardeau într-o culoare roșu aprins. După ce respirația ia revenit la normal, m-am uitat cu cea mai sinceră privire în ochii ei și i am spus.

Eu: Și eu te iubesc, chiar foarte mult.

Văd cum pe chipul ei apare un zâmbet mare și îmi sare în brațe ținândumă strâns, din greșală mă dezechilibrez și cad pe spate dar norocul meu este că am aterizat pe pat, cu draga mea blondă deasupra mea.

Pov. Yui

O doamne, o doamne, o doamne! Ayato a spus că mă iubește, chiar a spus o! Și am putut vedea în ochii lui că a fost sincer, elchiar mă iubește. Sunt atât de fericită în cât i am sărit în brațe atât de tare în cât ne-am dezechilibrat și am aterizat în pat cu mine deasupra lui, îmi mut privirea plină de fericire spre el, și văd că zâmbea pervers.

Eu: De ce zâmbești așa ?

Ayato: Uităte pe ce stai. (Zâmbește pervers)

Mă uit mai atent la cum stăteam pe el, și acum văd că nu era o poziție decentă, dacă înțelegeți la ce mă refer ? Simt cum obrajii mei capătă o culoare ușor roșie din cauza rușinii, vroiam să mă dau jos de pe el, dar fix atunci ma prins de talie și ma tras într-un sărut tandru, fără să ezit îi răspund la sărut. În timp ce ne sărutam Ayato, sa ridicat în capul oaselor ținândumă strâns de talie, rupem sărutul și ne uităm unul în ochii celuilalt.

Eu: Trebuie să mă schimb.

Ayato: Nu rămâi așa, ești frumoasă în roșu.

Eu: Spui asta doar pentru că ești vampir, și adori roșul ?

Ayato: Nu, spun asta fincă este adevărat, și roșul îți scoate ochii în evidență.

Eu: Ce dulce ești, dar tot trebuie să mă schimb de rochie.

Ayato: Bine. (Trist)

Ayato, iese din camera mea cam trist că mă schimb de rochie, chiar îi place cum îmi stă în roșu, poate că ar trebui să mă imbrac așa mai des ? Îmi dau jos rochia și mă îmbrac cu cea de pijama, este trecut de miezul-nopții și ar trebui să mă cult curând. Dar înaite vreu să beau un pahar cu apă, cobor jos și acolo îi văd pe băieți alături de Katania.

Eu: hey, ce faceți toți aici ?

Kanato: Ne pregăteam să vedem un film de groază.

Ayato: Te uiți și tu cu noi ?

Eu: De groază?! O nu, nu eu! (Dă din cap negativ)

Katania: Vedeți v-am spus că va refuza, fincă e prea fricoasă. (Glumeață)

Eu: Nu sunt fricoasă! Doar că nu suport filmele astea, doar atât!

Subaru: E doar un film, ce mare lucru ?

Eu: Bine, rămân! (Învinsă)

Katania: Super! Nu mai este loc pe canapea, așa că vei sta în brațele lui Ayato. (O împinge în vrațele lui)

Deci ăsta este planul ei, vrea să mă sperie ca să am curaji să dor cu Ayato. Bine jucat Roberț, bine jucat.

Pov. Katania

Yui, poate că mă înjuri în gând acum, dar tu și Ayato îmi veți mulțumi m-ai târziu.

Laito: La ce film ne vom uita ?

Eu: Am comandat eu de pe net, se numește It, e un film horror cu clovni, este american și multe din recenzi spun că esțe un film bun.

Pun sidiul în DVD, și pornesc filmul. Ca marea majoritate a lor începe normal. Dar nu trec nici 10 minute din film, și vedem cum acel clovn din canal ia devoran mâna acelui băiețel. La faza aia m-am uitat la toți, și îi vedeam pe băieți cu priveau cu ochii mari ecranul televizorului. Mă uit la Yui și văd că deja tremura de frică în brațele lui Ayato, iar filmul este deabea la începutși durează două ore!

Demonul din Mine. Diabolik LoversUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum