Demonul din Mine. Diabolik Lovers

Capitolul 40

După un timp

Au trecut două săptămânii de la accidentul tatei, și exact cum mă temeam a rămas paralizat de la brâu în jos. A fost externat acum trei zile, dar  eu m-am întors acasă să am grigă de el, de când am fost sunată de părintele Drake. Impactul suferit a fost foarte puternic, și doctorii i-au dat mici șanse de a mai putea merge, însă eu sunt bucuroasă că trăiește, nu știu ce mași fi făcut dacă îl pierdeam și pe el, și cine știe poate după câțiva ani de terapie va putea merge din nou? Însă lui Ayato nu ia plăcut ideea de a pleca, chiar dacă vorbim la telefon în fiecare zi și noapte, tot îi simt lipsa și el mie. Mai ales noaptea, singurele care mă pot vizita sunt Katania și Azula, care este mai mult târâtă aici de Katania, și nu glumesc! În ziua când l-au externat pe tata, Katania a adus-o aici legată! Azula mia explicat foarte clar că detestă tot ce este legat de biserică, încă dinaite să fie demon și nu suportă să vină la una. Totuși mă surprinde că pe mine nu mă urăște, doar am crescut la o mănăstire! Una la care tot n-am apucat să merg, tata are acum mare nevoie de mine, și nu îl pot lăsa singur. De când a fost externat a stat numai în pat, deprimat întrebânsuse numai ce fel de păcate, a făcut de a primit o asemenea pedeapsă. Este deadreptul deprimat și oricât a-și încerca el nici măcar nu vrea să facă vreun efort, însă aztăzi este ziua în care îl voi scoate afară din casă, fără să accept vreun refuz! Astăzi este o zi așa de frumoasă, nu o poate petrece închis în casă. Merg la ușa lui hotărâtă să îl scot afară, bat ușo și intru ca deobicei era întins în pat privind tavanul, mă apropi așezândumă lângă el.

Eu: Tată ai stat destul în casă, este timpul să ieși din nou afară.

Tata: Nu pot! Nu mai sunt bun de nimic, sunt doar o umbră a omului care am fost! Nu mai pot să fac nimic, voi rămâne toată viața în acel scaun cu rotile!

Este deadreptul deprimat, accidentul la marcat. Dar nu îl pot lăsa așa.

Eu: Te înțeleg, toată viața ta sa schimbat peste noapte, dar nu vei rezolva nimic dacă vei rămâne închis în casă plângânduți de milă! Tată nu ești o umbră a omului care ai fost, poate că așa te simți acum dar te rog nu uita că eu sunt lângă tine, și chiar dacă acum ești într-un scaun cu rotile, încă ești tatăl meu pe care îl iubesc la fel de mult. Te rog, ai nevoie de aer curat și este o zi așa frumoasă.

Timp de câteva clipe nu a scos nici un cuvând, dar ma îmbrățișat strâns. Și până la urmă a acceptat să iasă din casă, ne-am plimbat prin parc toată ziua, pentru mrima dată după accident l-am văzut să zâmbească. Și chiar a fost de acord să meargă și la terapie, acest lucru chiar mă bucură cum a spus poate în câțiva ani, va putea merge din nou tot ce trebuie să facă este să nu își piardă speranța.