Park Jimin nu era genul de băiat cuminte și care să se bucure de viață. Pentru el aceste cuvinte nu existau. După ce părinții l-au abandonat, a fost pe cont propriu.
A învățat să nu mai creadă în nimeni, și să nu se bazeze pe nimeni. Tocmai de acee...
Eu:Poftim. Și îi intind banii spre ea. Heya:De ce asa mulți? Nu am facut nimic..... Eu:Nici nu aveam de gând să ma culc cu tine . Cu bani astia poti pleca de aici, și iti poti asigura traiul. Heya :Multumesc mult! Serios, chiar iti multumesc din suflet! Eu:Când o să te pui pe picioare, să nu uiti de mine. Și dacă o vei face, te voi găsi și va trebui să imi dai înapoi banii. Acum pleacă, am treaba. Imi zambeste călduros, apoi pleacă. Eu:De când te-ai făcut doctorul răniților Jimin? Îm? Acm mai vorbesti și singur! O iei razna. *** 00:30 Eu:De ce naiba nu apar odată? Și încep să bat nervos cu degetul în volan. Într-un final, zaresc în față o mașină cu farurile aprinse. O dată ce se apropie, ies din mașină. X:Tu esti cel care se ocupă cu drogurile? Eu:Nu, sunt polițist. Iar tu tocmai ai fost prins, te rog sa ma însoțesti la secție. Se uita speriat la mine , dându-se un pas în spate. Imi dau ochi peste cap. Eu:Normal ca eu sunt! Cum poți fi asa idiot? În fine, da-mi odată marfa, n-am timp de vorba. Se urcă din nou în mașină, scoate un pachet, apoi mi-l întinde mie. **** 2:00 X:Te-ai descurcat bine, nu ma asteptam. Eu:Tataie, tu iar comentezi ? Tu chiar vrei sa iti zbor creierii? Se uita urat la mine. X:Mașina? Eu:Nu te agita, ti-am adus-o fără nici-o zgârietură. Mi-am terminat treaba, asa ca voi pleca. Mi-a făcut plăcere să fac afaceri cu tine, mai mult sau mai puțin. Vezi să nu mori în somn tataie! *** Ajuns acasă, ma schimb imi fac un dus și ma trantesc în pat. Chiar dacă eram obosit, ma tot gandeam dacă Heya, a plecat din oraș sau nu. Eu sper ca a făcut-o, într-o zi va trebui să imi de-a banii înapoi. (Perspectiva Hara) Era târziu, însă eu nu puteam să dorm. Urma să fie înmormântare mamei, iar eu încă nu imi puteam imagina viața fără să o mai vad sau să îi aud vocea. Nici măcar nu ma obisnuisem cu ideea că ea nu mai este, și ca n-am apucat să o mai vad cât era încă în viață. Sunt sigură ca moartea ei a fost aranjată. Sunt aproape sigură ca tata a pus totul la cale, însă nu îndrăznesc să îl intreb dacă am dreptate sau nu. Ieri seară am avut noroc ca am scăpat, asa ca nu ma mai risc încă o dată. **** Ma trezesc de dimineata, apoi ma duc în baie să ma pregătesc. Cum azi era înmormântarea, nu era nevoie să ma duc la liceu. Rămân însă nemișcată, având privirea fixa în oglindă. Nu moștenisem multe de la mama, doar ochii și formele voluptoase ale corpului. În rest ma asemănam cu tata, și uram lucrul ăsta. O să imi fie dor să îi aud vocea.... Mama era cel mai bun lucrul pe care îl puteam avea, și mereu ma bucuram când o vedeam acasă. Ma spal pe față, pe dinți, imi pieptam părul, și îl las să cadă pe spate. Apoi ma imbrac.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Tata :Hara! Coboară imediat! Fac asa cum imi spune, iar într-o clipită ma aflam în sufragerie. Tata stătea pe canapea , îmbrăcat într-un costum negru, urmarindu-mi fiecare mișcare. Eu :Da? Tata :Stiu ca iti este greu, și mie imi este. Dar de acum nu mai avem ce face, dacă mama ta nu ar fi umblat prin toate cluburile, ca o adolescentă de 18 ani, atunci poate ca ar fi fost în viață. Dar, măcar nu ai rămas singura, ma ai pe mine. Tatăl tau, și sigur ne vom descurca doar noi doi. Eu:Nu..... Tata :Ce ai spus? Imi ridic privirea plină de lacrimi spre el. Eu:Nu vreau sa rămân cu tine ! De ce te prefaci ca imi vrei binele? De ce tocmai acum?! Nu te-ai comportat ca un tată, de când m-am nascut. Tu nu poti sa intelegi ca imi faci numai rau? Și ca mereu ai vrut asta!? Se ridică în picioare. Brusc, curajul și adrenalina începea să imi dispară din corp, și vocea sa imi trădeze frica. Însă, tot nu m-am oprit. Eu:Spune-mi sincer:Tu ai aranjat asta, nu?! Tu ai fost cel care a aranjat moartea mamei? Spune! Într-o secundă,mâna lui stânga ajunge să imi strângă gâtul, iar picioarele mele sa nu mai atingă podeaua. Tata :Vrei sa iti răspuns sincer?! Chiar vrei asta?! Bine! Ai dreptate, eu am facut asta! Din cauza mea mama ta zace acum într-un sicriu, și în curând îi vei spune ultimile cuvinte! Când am simțit că ma strânge și mai tare de gât, am inceput sa dau din picioare, și spre fericirea mea. Mi-a dat drumul, căzând pe podea. Stau un minut sa imi recapăt resipiratia, apoi îi spun. Eu:Esti un monstru, și pentru asta vei plăti. Tata :Serios? Nu prea cred . Acum ridică-te mai repede, trebuie să plec. Eu:Voi lua un taxi, nu vreau sa mai stau lângă tine. Ranjeste. Tata :Ascultă copila, încetează cu tot tupel asta , nu te ajuta la nimic. Înrăuțesti mai mult situația.
