Tu esti salvarea mea/P.JM/✨

CAP 19

    ****
Jimin :Trezeste-te femeie!N-am timp să stau după tine!
   Ma ridic în șezut, frecandu-ma la ochi.
  Jimin :Însfârșit.
Eu :De ce țipi în halul asta?
  Jimin :Ca să te trezești odată.
    Oftez, apoi ma ridic de pe canapeau pe care dormisem de când am venit aici.
   Eu:Ma doare spatele, de parcă aș fi dormit pe ace.
  Jimin :Nu ma intereseaza. Treci la masă, să-ți povestesc cum va decurge planul în asa fel încât să nu ma bagi în groapa.
   Fac asa cum imi spune, așteptând să vorbească.
   Jimin :Diseară la 23:00 plecam cu o dubița neagră. Drogurile le voi ascunde...... Cred ca la tine în lenjerie.
  Eu :Dacă nu iti ceri scuze în secunda asta, o să iti sparg capul.
Jimin :Cu ce mai exact Prințesa?
    Apoi îi apare în colțul buzelor, un zâmbet de drac.
  Eu :Cu vaza din stânga mea.
Zâmbetul îi dispare, însă continuă să ma privească într-un mod dubios.
Jimin :N-ai fi prima care imi spune asta.
  Oricum, drogurile vor fi ascunse foarte bine, sunt sigur că ne va opri poliția pentru un control.
  Eu:Întrebarea mea este :De ce ai nevoie de mine?
Jimin :În caz de orice, tu va trebui să te dai drept soția mea sau ceva de genul.
Eu:Asta va fi sfârșitul meu.
   Jimin zambeste, apoi se apropie de mine.
  Jimin :Asa și sper.
Apoi pleacă. Unde? Numai el știe.
    Eu:O să te strâng de gât într-o zi.
  
    Spun în timp ce ma așez pe canapea. Încep să ma foiesc prin casa asta uriașă, încercând să găsesc ceva de făcut.
   Nu exista prea multă mobilă, și nici multe camere interesante.
   Eu :Ar exista una..... Însă jimin mi-a spus să nu intru.
  Oare dacă aș intra totuși , ar afla? Normal ca și-ar da seama, proast-o.
   Merg mai departe, ignorând ușa pe care voiam să o deschid .
  Însă dacă a-și fi făcut asta, în ciuda faptului că Jimin mi-a spus să nu intru , sigur ar fii o idee super proastă.
  Eu :Hara, i-ați gândul de la asta....
  Dintr-o dată o idee imi apare în minte.
    Eu :Dacă m-aș duce în camera lui?
   Nici nu am mai stat pe ganduri, și m-am îndreptat tiptil spre camera lui, de parcă cineva m-ar privi.
   Deschid ușa, apoi intru. Era o cameră fără pic de culoare. Totul era posomorât.
   Eu :Cum naiba poate dormi aici?
    Jimin :Vrei sa aflii?
Inghet când îi aud vocea, și încep să ma injur în gând. Eram moartă.