Tu esti salvarea mea/P.JM/✨

CAP 29

   După ce ma trezesc, cobor în sufragerie.Imi plimb privirea prin toată încăperea.
   Hara nu venise încă. Oare sa o caut? Neah! O mai las puțin.
      Pun de cafea, iar apoi imi fac de mâncare.
   Abia după jumătate de ora, ma schimb, i-au cheile mașinii și pornesc în căutarea ei.
    Nu avea să fie departe, probabil era printr-un parc, traumatizată, înfometată, și moartă de somn .
     Perspectiva Hara.
Toată noaptea n-am închis un ochi, nici nu aveam unde să ma odihnesc defapt. În momentele de față uram ca nu-l văd pe Jimin venind spre mine nervos ca am plecat, sau cel puțin îngrijorat. Vorbesc prostii, nu ar fi el îngrijorat pentru mine, însă tot vreau să-l văd, să ma ducă înapoi la el, ma pierdusem cumva.... nu mai știam pe unde trebuia să o i-au ca să pot ajunge acasă.
     Imi era foame, și frig. Era o dimineata rece, i-au eu eram îmbrăcat în rochia de seara trecut.
       M-am ferit toată noaptea de grupurile de bărbații care fie erau beti, fie în căutare de sex.
        Ma întrebam  totuși, dacă Jimin ma căutat toată seara. Dacă ma căuta, trebuia să ma găsească până acum.....
   ***
După vre-o ora , presupun, ajung pe o autostradă care imi părea familiară. Imi pun mintea la contribuție, și incerc să-mi aduc aminte dacă măcar era drumul cel bun.
    Deși eram nesigură, am continuat să merg, oricum ceva mai bun sigur nu aveam ce face .
    Perspectiva Jimin.
  Deși am condus o grămadă, nu am reusit sa dau de ea. Iar cuvintele mamei ei, imi răsunau încontinuu în minte. Deși incercam să le uit, să le ascund undeva în mintea mea  , era imposibil.
    Femeile astea sunt al naibii de blestemate. O dată ce dau curba, o silueta mică apare în raza mea vizuală.
   Măresc viteza. Sperăm să fie Hara, n-am toată ziua la dispoziție să o caut pe ea .
        Încetinesc atunci când ma apropii, din fericire era Hara. Mi-am dat seama după rochia pe care o purta.
    Era în picioarelor goale, iar pantofii îi ținea într-o mâna. Oare să cobor? Sau să o mai las puțin să se plimbe?
Aleg a doua varianta. Ma amuza ipostaza în care se afla. La un moment dat, se oprește și se pune pe jos. Începuse să plângă, îi puteam vedea șirurile de lacrimi cum îi cad încet de pe obraji.
     Am oftat, apoi am oprit masina și am ieșit.
   Am trântit portiera, pentru a-i atrage atenția. Își întoarce capul speriată în direcția mea.
        Când ma vede, se ridică repede, apoi alerga până la mine.
   Eu:Mult ți-a mai luat, nu crezi?
I-a o gură mare de aer, apoi își îndreaptă privirea spre mine.
   Hara:Cum mai găsit? Și de ce ți-a luat asa mult?!
Eu :Nu încerca să urli la mine! Nu eu sunt cel care a plecat în miez de noaptea fără să știe măcar unde se duce!
    Acum intra odată, deja am stat prea mult după tine.
    Nu mai spune nimic, și se urcă în mașină. Pornesc, și conduc înapoi spre casa.
    Era o liniște totală. Hara adormise, sincer, o preferam mai mult atunci când dormea, decât atunci când era trează. Indiferent de ce se întâmplă, ei nu-i mai tace gura,  deși îi repeți de 10  de ori în continuu să tacă, degeaba .
   ****
Ajunși în fața casei, opresc motorul, apoi imi îndrept privirea spre Hara.
   Incerc să o trezesc, trăgând de brațul ei. Nimic.
     Eu:Bine, trecem la planul B.
  Imi așez palma pe claxon, și apăs, făcând un zgomot asurzitor.
   Hara se trezește speriată, uitându-se în jur.
    Încep să râd.
Eu: Să te fi văzut ce față ai facut.
   Se uita urât la mine, apoi coboară, trântind portiera mașinii nervoasă.
   Cobor și eu, încă cu zâmbetul pe buze.
    Când intru în casa, o văd întinsă pe canapea învelită.
     Eu :Diseară o să ies, vezi ce faci pe aici. Dacă strici ceva, zbori, și de data asta nu te mai caut.
    Hara :Unde pleci?
Eu : Trebuie să ma întâlnesc cu cineva, nu stiu cat voi sta.
    Nu are rost să îți mai repet ceea ce nu ai voie să faci.
   Hara :Tot ce vreau e să ma odihnesc, fa ce vrei, numai lasă-mă.
    Las discuția asa, fără a mai spune ceva, ci doar urc spre camera mea.