Nu mi-au spus niciodată că o relație toxică îți poate distruge viața, viitorul. Nimeni nu s-a preocupat să-mi spună ce dăunătoare poate fi și iubirea, nu doar drogurile pe care, de când eram mică, mama și cu tata îmi spuneau să le evit, să mă ţin departe de ele, ca de o boală contagioasă fără tratament. Că nu fac bine, că-s periculoase și dau dependenţă.
Dragostea: sentiment puternic de afecțiune pentru cineva sau ceva.
Nici măcar dex-ul nu spune ce poate fi cu adevărat otrăvitor, ce te poate doborî mai repede decât ar face-o aruncarea unei pietre cu praștia spre o vrabie în zbor. Ce îţi creează o sete aprigă într-o zi toridă, transformându-te într-un dependent de apă.
Anii ce trec sunt singurul martor al unei relații ce șchiopătează, dar pe care tu nu vrei să o lași în urmă. Speranța că se va schimba ceva și că unul dintre voi va reuși să treacă mai ușor peste ultima ceartă este singurul lucru care te ține la suprafață, scăpându-te de un înec inevitabil. Frustrarea și anxietatea îți devin prietene, lăsându-ţi stima de sine să plece dezorganizat pe o stradă paralelă. Știi foarte bine că acele cuvinte pe care el nu ți le mai rostește de atâta amar de vreme sunt cele ce te-ar face să nu ai gânduri sinucigașe când vine vorba despre relația voastră. El este acolo, lângă tine, dar departe la mii de kilometri. Acel sentiment puternic de afecțiune pe care îl ai față de el este prezent, te ține pe loc din drumul vieții, făcându-te să-ți pierzi cei mai frumoși ani ai tinereții. Tu stai pe loc, blocată într-un infern al sufletului, în timp ce el a ajuns deja în paradisul tuturor plăcerilor, uitând de tine.
Tu erai doar umbra sa, dar în viață, tu ești o stea. Nu uita că ești un astru ce are lumină proprie. Însă acea lumină se pierde încetul cu încetul, în timp ce tu rămâi între acei patru pereți doar cu el, el, care a rămas doar umbra persoanei pe care ai iubit-o cândva.
Eu am fost una dintre acele fete, femei. Am fost umbra ființei mele pentru atât de mult timp, încât, atunci când el a apărut în viața mea, eu nu știam că poate exista ceva mai bun decât ceea ce aveam deja. L-am iubit; am iubit acel „el" până când m-a distrus cu fiecare zi ce trecea și devenea ceea ce nu voiam, frica mea cea mai mare. Un alt „el" m-a salvat, m-a scos din acel abis în care începeam să mă înec, simțind cum valurile mării mă trăgeau în adâncuri, fără să mă mai lase să ies la suprafață.
Un el m-a distrus în timp ce un altul m-a reparat. Am supraviețuit. Am învins acea relație toxică ce mă ținea prizonieră într-o cușcă.
Eu am fost trasă la suprafață, dar primul ce trebuie să vrea să se lupte cu valurile ești tu. Înoată contra-curent! Fii puternică! Nu-l lăsa pe el să-ți spună cine ești, nimeni nu știe mai mult decât tine cât valorezi. Tu ești o stea ce are lumină proprie, așa că strălucește exact așa cum fac eu acum.
CITEȘTI
Cei mai buni amanți
Romance!!!Povestea necesită editări!!! O relație ce este ajunsă pe marginea prăpastiei. O iubire ce se stinge din cauza unor comportamente abuzive. Cole o distruge, împingând-o în cele mai adâci abisuri. Drew o ajută să iasă dintre valurile mării ce o trag...