Stau de jumătate de oră în mașină și nu știu ce să fac. Să intru și să o caut pe Rose sau să mă întorc și să îl fac pe viermele ăla de taicasu să dispară.
Îmi fac curaj să intru, fiecare pas pe care îl fac îmi amplifică furia dar și frustrarea în același timp.
De cum deschid ușa de la intrare simt un miros greu și văd oameni agitați în jur ,într-un fel îmi este și teamă și mă rog la Dumnezeu să nu o găsesc aici.
Merg la recepție și o întreb pe doamna de acolo:
- buna ziua ați putea să mă ajutați cu o informație?
- spuneți va rog!
- aveți o pacienta cu numele Rose Brown?
- cine sunteți mai exact dumneavoastră?
Se uită mirată la mine și un pic surprinsă.
- o cunoștință.
- îmi pare rău dar nu va pot oferi aceasta informație.
Știe că o mint dar oare cum și-a dat seama.
- vă rog frumos e foarte important.
- domnișoară îmi pare rău dar nu pot să dau informați unei cunoștințe.
-cum v-ați dat seama că nu sunt doar o cunoștință?
- cu tot ce se întâmplă în jurul meu am învățat să citesc emoțiile din privirile oamenilor. De ce nu îmi spui mai bine adevărul?
- vă spun dar vreau să îmi promiteți că mă ajutați.
- depinde de ceea ce îmi spuneți.
- e o poveste mai lungă.....
- în 15 minute ies din tură ai putea să mă conduci acasă și să îmi spui totul.
- ok. Va aștept în parcare.
Merg la mașina iau telefonul și îl sun pe Sam.
- ști ce este aici?
- nu am aflat încă dar după vocea ta presupun că tu ai aflat.
- este un spital de psihiatrie.
Nu pot să mă mai abțin și încep să plâng.
- Sam dacă Rose e aici trebuie să o scoatem urgent.
- Sofia nu încerca să faci asta singură. Mai bine mergem pe cale legală.
- dacă tu îți închipui că o să o las aici până o rezolvam pe cale legală te înșeli amarnic . O să o scot de aici chiar daca e ultimul lucru pe care îl fac.
Îi închid telefonul și cobor din mașină făcând-ui semn doamnei de la recepție să mă vadă.
Ajunsă la mașina urcăm și îmi pune un dosar în mână. Îl deschid și încep să citesc dar nu înțeleg foarte bine termenii diagnosticului.
- ați putea să îmi explicați ce înseamnă că nu înțeleg prea multe.
- pe scurt înseamnă că e o persoană violentă și cu gânduri de suicid și că tot timpul este sedată pentru că reprezintă un pericol public.
-cum a ajuns aici?
- tatăl ei a venit și a internat-o sub un alt nume dar eu am recunoscut-o imediat ce am văzut-o.
- de ce mă ajutați?
- pentru că orice poveste de dragoste merită trăită.
- de unde știți.....
- pentru că sunteți singura persoana care a venit la ea și în momentul internării strigă o fată pe nume Sofia. Presupun că dumneavoastră sunteți?
- da eu sunt, o caut de mai bine de șase luni. Cum de nu a încercat să fugă până acum?
- este sedată de când a venit.
- cum de un spital poate să recurgă la astfel de lucruri adică fara supărare dar cum să acceptați să distrugeți un om sănătos?
- nu noi acceptăm....directorul acceptă astfel de lucruri.....e un nenorocit pervers și se vinde pe orice sumă.
- deci să înțeleg că Rose nu e prima persoana care pățește asta?
- nu, nu este și dacă cineva nu face ceva nu o să fie nici ultima. Astfel de lucruri se întâmplă de ani buni dar nimeni nu are curajul să se bage pentru că rudele persoanelor internate aici sunt oameni foarte influenți și nimeni nu vrea să depună declarație împotriva directorului.
- vă promit că lucrul ăsta o să se schimbe dar vă rog din suflet să mă ajutați să o scot pe Rose de aici .
- vă ajut cu condiția să îmi promiteți că toți implicați în asta o să plătească. Aici aveți schița spitalului v-am însemnat locurile unde nu exista pază și ieșirile de urgență dar cel mai sigur să o scoateți este pe la subsol.care duce în parcarea subterană.
- mulțumesc mult doamnă pentru ajutor, credeți-mă că o să fac tot posibilul ca toți cei implicați să plătească.
- acum duma acasă.
După ce am lăsat-o pe doamna Andreea acasă m-am întâlnit cu Sam și am pus planul la punct iar acum suntem în parcare și așteptăm să se schimbe turele pentru a avea cale liberă. Andreea mi-a spus că durează undeva la 10 minute schimbul și cred că e suficient timp pentru a o scoate de acolo. Sam mă scoate din gânduri și îmi spune:
- hai Sofia că nu avem timp de pierdut.
Intrăm în spital și ne îndreptăm spre salonul lui Rose, fiind atenți în toate părțile să nu avem vreo surpriză .....și ajung la ușa ei intru înăuntru și am un șoc greu de suportat.
Nu a mai rămas aproape nimic din zeița frumuseții care era. Arată deplorabil ,e foarte slabă arată ca o legumă. Ce fel de părinte ar putea să îi facă asta copilului lui ? De ce să faci așa ceva?
Părul ei o dată strălucitor acum e murdar și încurcat,la față e atât de slabă încât i se văd oasele pomeților și ochii parca iau intrat în cap și pielea din jurul lor e vânată și tot corpul ei este atrofiat la cât de mult a stat în starea asta de vegetație.
Mă apropii de pat cu teamă și mă așez lângă ea îmi este și frica sa o ating ca nu cumva să o rănesc. Mă aplec și îi sărut ușor buzele de care mi-a fost atât de dor. Și spre surprinderea mea au rămas la fel de dulci și catifelate. Încep
să plâng pentru că mă doare al dracu de tare să o văd în starea asta, o ridic ușor din pat și o mai sărut o data pe frunte . E atât de ușoară încât nici nu o simt în brațe.
