Durerea de a fi violată în timpul unei întâlniri provoacă emoții puternice, precum șocul, negarea, rușinea, vinovăția, furia și depresia. Femeia se poate întreba cum a putut să permită o astfel de situație, de ce n-a avut o mai bună evaluare a caracterului celuilalt sau ce a făcut greșit pentru a-l determina să abuzeze de ea. Se poate simți murdară sau păcătoasă ca urmare a abuzului trăit. Poate simți ostilitate și furie, dorind ca și el să sufere așa cum a suferit și ea.
Victima unui viol în urma unei întâlniri are nevoie de încurajare din partea credincioșilor (2 Corinteni 1:3-4: Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri, care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înșine suntem mângâiaţi de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz!) în timpul perioadei inițiale de șoc, când începe să accepte ceea ce i s-a întâmplat.
Victima nu trebuie să se acuze pe ea însăși pentru comportamentul făptuitorului.Procesul de vindecare emoțională include aproape întotdeauna:
1) Rugăciunea ca Dumnezeu să îndepărteze sentimentul de vinovăție pe care îl are chiar dacă este nevinovată (Ps. 51:10-13).
2) Iertarea violatorului pentru acțiunile sale, pentru a nu păstra mânia care ar putea duce la amărăciune sau la un alt comportament distructiv
(Galateni 5:19-21)
Și faptele firii pământești sunt cunoscute și sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările și alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri nu vor moșteni Împărăţia lui Dumnezeu.(1 Tesaloniceni 5:15)
Luaţi seama ca nimeni să nu întoarcă altuia rău pentru rău, ci căutaţi totdeauna să faceţi ce este bine atât între voi, cât și faţă de toţi.(Evrei 12:15)
Luaţi seama bine ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă tulburare și mulţi să fie întinaţi de ea.Aceasta nu înseamnă că victima va trece cu vederea abuzul și că va accepta să stea în prezența agresorului, ci implică, pur și simplu, ca ea să accepte că această realitate face parte din experiența ei trecută și trebuie lăsată acolo, în trecut, fără să nutrească gânduri de răzbunare sau să fie preocupată de modul in care Dumnezeu îl va trata pe agresor.
3) Reînnoirea angajamentului față de Dumnezeu, înțelegând că El nu-i dorește răul și că, atunci când se întâmplă o astfel de tragedie, El intervine întotdeauna pentru a vindeca și a ridica (Romani 8:28)
4) Mersul înainte, cu hotărârea de a se ridica mai sus prin această experiență, lăsând ca Dumnezeu să o conducă în dezvoltarea relațiilor cu alți credincioși.
* * *
Dacă te confrunți/dacă ai trecut printr-o asemenea experiență negativă și dorești susținere, nu uita că noi, administratoarele acestui cont, suntem la un mesaj distanță de tine!
CITEȘTI
Pași spre lumină
Non-FictionArticole, curiozități, meditații despre viață, mărturii creștine și multe altele!