Dangerous Love II. The Game

11. Omega (Partea I)

— O să îl omor! a mârâit Yrrah şi a încercat să se ia după Aaron. L-am prins de braţ în ultima secundă.

— Lasă-l! E doar o marionetă.

S-a uitat la mine ca la un nebun.

— Tu îţi dai seama ce înseamnă asta? Nenorocitul ăla e aici! Ai avut dreptate, a încercat să te cumpere, dar nu a reuşit şi i-a luat pe ăştia.

Yrrah fumega, se roşise la faţă de nervi, dar eu aveam o calmitate nespecifică. M-am uitat după Aaron cum se lăsa verificat şi avea un rânjet tâmpit pe faţă.

— De ce mi-ar spune? Am șoptit, dar nefiind conştient de asta, gândurile mele pur şi simplu prinseseră contur pe buze. Yrrah s-a încruntat la mine, neînţelegând, dar înainte să apuc să îi explic, am fost luaţi pe sus şi obligaţi să începem antrenamentul.

Nu a fost niciun nenorocit de antrenament.

Eu eram prea încordat, nervos şi bulversat de ce aflasem, aşa că nu exista nicio şansă să mă relaxez şi să mă las manipulat în momentul ăsta. Yrrah era un sac de nervi, costumul i-a dat până şi lui dureri de data asta, încercând să i se conecteze la sistemul nervos. A urlat şi a început să înjure ca un dement.

Îşi revenise complet din beţie, dar mai bine beat decât nervos. Mark ne-a criticat pe amândoi, dar ne-a lăsat baltă în cele din urmă. Nici măcar nu reuşeam să ne conectăm, darămite să mai suport eu durerile alea în cazul în care o făceam. La ce pachet de draci era Yrrah, mi-ar fi bubuit muşchii pe sub piele. Aproape că a rupt costumul de pe el când l-au dezbrăcat, nici eu nu eram mai răbdător, dar totuşi aveam mintea în altă parte, nu la înjurături.

— Unde te duci? am strigat după el când l-am văzut că pleacă precum un ciclon.

— Să îmi îndes pumnul în gura nenorocitului ăluia bătrân, aşa cum ar fi trebuit să fac de când l-am văzut.

Nesigur în ce belele avea să mă bage asta, m-am luat după el. L-am prins de braţ când am ajuns în hol şi nu mai erau atâtea urechi prin jur.

— Ceva nu se leagă, Yrrah!

S-a încruntat iar la mine, era prea ciudat când făcea asta, parcă mă încruntam eu într-o oglindă.

— Despre ce tot vorbeşti?

Mi-am trecut mâna prin păr şi am privit în jur, era pustiu, dar camerele erau peste tot, ca nişte gândaci pe pereţi.

— Hai în camera mea.

S-a încruntat şi mai rău, dar nu a mai pus întrebări şi m-a urmat. Nu mă încânta deloc să îl duc iar nas în nas cu Katherine, dar nu aveam de ales, ăla era singurul loc din clădirea asta în care eram sigur că nu ne ascultau. Verificasem fiecare milimetru din camera aia.

Nu ne-a mai condus nimeni, am mers singuri. Până la urmă, unde dracului puteam să fug?

— Aşteaptă puţin aici.

S-a uitat la mine şi şi-a strâns buzele, apoi a întors capul. Cât mi-aş fi dorit să nu înţeleagă de ce îl puneam să aştepte afară, dar era orice, însă nu prost. Ştia foarte bine că îi ceream asta din cauza lui Katherine, în cazul în care era dezbrăcată şi întinsă prin pat, el era ultimul care trebuia să vadă asta. Părea frustrat de situaţie, nu avea chef să îl prindă iar stresul prin preajma ei, dar era şi curios pe ce aveam de spus.

Am deschis uşa şi am intrat, Katherine era în mijlocul camerei, deloc aşa cum mi-aş fi dorit să fie.

Am înjurat între dinţi când am făcut contact fix cu fundul ei.