Dangerous Love II. The Game

12. Leacuri Veninoase

 

                12. Leacuri Veninoase

 

 

 

 

Am recitit cuvantul de zeci de ori, devenind tot mai agitata, parca incercand sa ii gasesc alta semnificatie decat cea pe care o cunosc eu.

Asteapta!

Doar atat?

Am strans hartia in pumni si mi-am aplecat capul pe volan. Speram la un indiciu care sa ne ajute sa il scoatem de acolo, la destinatia in care a fugit el, orice altceva inafara lucrului pe care il facem deja: Sa asteptam.

Sa asteptam cat? Ce? 50 de ani, pana cand pedeapsa lui Harry va fi ispasita? Asta sa asteptam? Mi-am strans buzele si m-am ridicat, lovind volanul cu pumnii. Stiindu-l pe Carter, putea sa spuna asta doar ca sa ne calmeze pe noi si sa nu facem ce tocmai am facut in casa lui. Sau sa nu vorbim ceva ce nu trebuie, cui nu trebuie. Prin cuvantul ala ne-a oferit o mica speranta, o speranta ca nu suntem abandonati, trebuie sa asteptam si sa ne tinem gura. Harry sa isi tina gura. Chiar daca a fugit, sunt multe lucruri pe care Harry le stie despre Carter, probabil lucruri care sa il duca la pedeapsa cu moartea daca e prins. Am luat parte la o singura reprezentatie de un asemenea fel si m-am convins ca ce mi-a spus Harry despre personalitatea ingrozitor de schimbatoare si manipulanta a lui Carter – e adevarat. Pielea mea s-a zbarlit instantaneu la aceasta amintire si am strans hartia in pumn, mototolind-o si aruncand-o pe bord. Mi-am urcat mainile in par si am inchis ochii, incercand sa ma calmez, dar nu functiona.

- Nenorocitu’ dracu’! Am tipat, lovind cu piciorul unde am apucat, dandu-mi seama ca motorul masinii e inca pornit. Lua-te-ar dracu’, Carter! Am injurat, agitandu-ma de furie. Norocul meu ca muzica imi astupa protestele si ceilalti nu ma auzeau, si oricum nu pot sa ma vada, sunt in spatele unor geamuri negre.

M-am oprit din criza de moment, strangand volanul in maini si mi-a luat trei secunde pana sa ma hotarasc sa apas pe acceleratie.

La dracu’! Fi-e ce-o fi!

Am trecut ca un fulger pe langa ceilalti, iesind milimetric din garaj si fiind atat de aproape sa ma sterg de perete. Noroc ca in betia noastra, am uitat sa mai inchidem usa.

- Who! A fost prima reactie pe care am avut-o, incercand sa tin volanul si masina ce parea sa fuga fara mine. Am diminuat apasarea pe acceleratie si am incercat sa obtin controlul masinii, tremura cu mine si parea sa imi ceara viteza pentru care a fost facuta.

Am strans volanul in pumni si am devenit teapana in scaun, concentrandu-ma la drum care deocamdata era pustiu. Am prins balansul vitezei si trucurile masinii, stabilindu-i in sfarsit controlul, apoi am inceput sa rad.

Nu am condus niciodata masina asta inainte, si acum inteleg de ce. Poate ca m-am obisnuit eu cu Roscata mea, dar Ferrari-ul asta e un demon salbatic incontrolabil.

Masina lui Harry.

Mi-am muscat buza, imbatata de adrenalina nebuneasca si de senzatia oferita de scaunul asta. Nu mai e acelasi lucru ca atunci cand stau pur si simplu in masina, atunci senzatia e dureroasa, mi-l amintesc pe Harry, dar inima mea nu pompeaza ca acum. In momentul asta imi simt sangele alergand ca turbatul prin vene, inima bubuindu-mi si pielea vibrand.

Toate momentele in care Harry m-a tinut in poala imi apareau in minte ca franturi de scantei, luminandu-mi in fata ochilor, dar pentru prima data, nu mai dor atat de tare. Durerea e combinata cu adrenalina si probabil alcoolul, dar senzatie devine de nedescris. Nu mai sunt in poala lui, nu il mai am aici, dar il simt aici, am masina si viteza, iar pentru moment, pare sa fie suficient.