Dangerous Love II. The Game

11. Omega (Partea II)

— Îţi place ţie să te plângi, recunoaşte!

Yrrah și-o cerea rău de tot!

Eram înapoi în laborator, Mark ne chemase pe amândoi de la 7 dimineaţa să fie sigur că nu ne găseam iar alte activităţi. Yrrah arăta bine acum, nu mai băuse şi părea că se odihnise suficient, arăta din nou ca mine, nu ca un alcoolist fără casă. Iar acum căuta să mă enerveze, insistând că nu avea cum să fie atât de dureros costumul ăsta. M-am uitat la el şi, înainte să îi dau replica, o idee drăcească mi-a trecut prin cap.

— Mark, putem să inversăm puţin rolurile?

Tipul care părea să aibă o contribuţie masivă în crearea acestor dispozitive de tortură a oftat şi s-a uitat la mine cu o expresie ce parcă spunea "Vrei să nu te antrenezi nici astăzi?".

M-am uitat la Yrrah, care îşi păstra expresia îngâmfată.

— Teoretic, da, dar nu are niciun sens, nu va ajută la nimic în competiţie, e pierdere de timp şi durere pentru Jucător.

— Oh, mă bazez pe asta, am rânjit spre fratele meu, el şi-a dat ochii peste cap.

— OK! Hai să o facem!

A picat în plasă ca o muscă fraieră şi îngâmfată, mă abţineam să nu rânjesc de entuziasm.

— Nu facem asta acum, pierdem timpul degeaba şi trebuie să vă reamintesc că nu mai sunt nici trei săptămâni până începe jocul?

— Haide, Mark, l-am ispitit eu. Doar câteva minute, şi îţi garantez că asta va fi benefic pentru conectarea noastră, fratele meu îngâmfat o să fie mai cooperant când o să își dea seama despre ce fel de durere este vorba.

Yrrah părea plictisit de discuţie, sigur pe el că avea să facă faţă. Mark era deja sătul de noi, dar nu renunţam la ideea asta. Trebuia să îl învăţ o lecţie.

— Bine! Doar pentru două minute. Oricum o să urle jumătate de oră după.

Am bătut din palme, Yrrah a rânjit la mine. Biata musculiţă, habar nu avea ce o aştepta.

Au făcut schimbul de costume între noi. Cel al Jucătorului părea identic cu al Avatarului, eram curios care era senzaţia de conectare.

— Şi zici că secretul e să cedezi controlul, huh?

— Da, dar nu e aşa uşor cum pare.

Rânjea în timp ce se lăsa îmbrăcat. Eram atât de nerăbdător să îl văd după treaba asta, că îmi venea să îl îmbrac eu mai repede.

După vreo cinci minute, stăteam unul în faţa celuilalt, eram şi eu în sfârşit păpuşarul.

— Activaţi Jucătorul! a strigat Mark spre cei care lucrau la computere, pe platformă.

Un current electric mi-a trecut prin corp, a urmat o pişcătură în ceafă, o senzaţie de fierbinţeală, apoi totul s-a calmat. Comparativ cu celălalt costum, asta era apă de ploaie. Am făcut câteva mişcări, am sărit pe loc. Se simţea bine, dar încă nu aveam control asupra lui Yrrah.

— Jucător activat! A spus o voce de femeie.

— Bun, acum Avatarul.

Să înceapă distracţia.

Yrrah a apucat să mă privească îngâmfat înainte să îi fie furat dreptul de a-şi mai folosi fața. Nu am avut ocazia până acum să analizez reacţiile direct pe faţa cuiva în felul ăsta. Arăta de parcă fusese paralizat brusc, din cap până în picioare. Nu mai mişca absolut deloc, ca un cadavru în picioare, cu ochii deschişi.