Dangerous Love II. The Game

9. Ajutor Fortat

                                                  9. Ajutor Fortat

 

 

 

M-am trezit tusind si m-am straduit sa ma ridic de jos, dar nu imi puteam controla reflexele.

Am clipit cu ochii usturatori si am privit buimaca in jur. Sunt pe podeaua subsolului, inghetata si cu ceva ce forfotea in stomacul meu.

Mi-am ridicat mainile si m-am prins de sacul de box, chinuindu-ma sa ma ridic in picioare si scrasnind din dinti. Mi-am inchis gura si mi-am pus palma pe gat ca sa controlez orice voia sa iasa pe acolo. Mi-am urcat-o apoi pe frunte pentru ca o durere groaznica s-a asezat si acolo si apoi am inceput sa tremur.

Fusesem transpirata cand am adormit – sau lesinat – si acum transpiratia mi se uscase pe piele si imi lasase o senzatie de gheata in vene pe podeaua rece.

Aveam neaparata nevoie sa ajung la toaleta asa ca mi-am chinuit picioarele sa se miste si am iesit din subsol.

Nu am nicio idee ce ora e, afara e lumina si poate e dimineata, dar poate fi dupa-amiaza sau seara in egala masura. Am zacut toata noaptea pe podeaua aia sau doar cateva ore? Ce ora era cand am inceput sa beau? Cand a plecat mama?

Am urlat nervoasa pe propria-mi inconstienta si m-am chinuit sa ajung la baie pana nu vomitam pe scari.

Mi-am presat mainile pe stomac si am deschis usa cu cotul, fugind langa closet si ingenunchind langa el.

Alcoolul a iesit vilent, dar era si o usurare in asta, chiar daca durerea de cap nu trecea. Mi-am prins parul la ceafa si am varsat otrava, ce parea sa iasa cu tot ce aveam in mine. Am tras apa si mi-am lasat capul sa cada pe closet. Mi-am intins picioarele amortite pe gresie si am ramas acolo, chiar daca imi e inca frig si am nevoie de o pastila de cap sau o lamaie.

Dar am ramas zacand aici, gandindu-ma la Harry si daca a facut deja cunostinta cu noua celula. Noua lui casa pentru urmatorii 50 de ani.

Un ras melancolic mi-a iesit de nicaieri, dar nu puteam concepe numarul asta decat asa, sau urland de disperare. In niciun caz nu o sa mai traiesc pana atunci. Sper sa ma mai tarasc suficient incat sa il mai vad odata. Chiar si in spatele unui geam nenorocit.

M-am ridicat de jos si mi-am tarat picioarele pana la chiuveta. M-am stropit pe fata cu apa si mi-am clatit gura, nu mi-ar strica niste pasta de dinti, dar nu vreau gust de mentol acum in gura. Nu cu ce planuiesc mai departe.

Reflexia din oglinda era hidoasa, parca o stafie se uita la mine, imprimata pe suprafata lucioasa. Ochii rosi si umflati, fata alba si trasa. Parca aveam gauri in obraji. Daca nu stiam ca sunt eu, m-as fi speriat de imaginea asta.

Inca imi era frig si mi-ar prinde bine un dus, dar nici nu ma gandesc sa intru acum singura. In locul ala care contine atatea amintiri si atatea secvente cu el. E ca si cum as intra singura intr-o ploaie de gloante. Oricum sunt impuscata destul si acum, asa ca am pornit apa calda la chiuveta si m-am stropit pe gat si pe brate. Pielea mi s-a zbarlit mai ales ca palmele mele erau reci. Inca ii purtam tricoul ce ii pastra parfumul chiar si prin transpiratia cu care l-am imbibat eu ieri, sau aseara… sau mai devreme.

Poate fi frustrant sa nu stii ce ora sau zi e, dar nu si atunci cand nici macar tu nu mai stii cine esti. Cand tot ce tinea de tine iti e luat si ramai gol si fara un motiv solid de a trai.

Acum, pot doar sa ma tarasc prin viata, sa exist, sa supravietuiesc… dar nu sa traiesc.

Apa calda a acoperit oglinda cu un strat de abur si imaginea respingatoare a intrat in ceata. Chipul meu era neclar acum si mi-am folosit degetul sa desenez o linie curba in drepul gurii. O linie curbata in sus, ca o fata trista.