Dangerous Love II. The Game

Preview 10

Nu mă gândeam la prietenii mei, la dorul de casă, nici măcar la Katherine, care era aici cu mine. Tot ce vedeam era acel rânjet de la sfârşit, după ce îmi spusese să nu uit pentru ce lupt. Cunoşteam atât de bine acel nenorocit de rânjet, ştiam să îl citesc mai bine decât mi-aş fi dorit... pentru că era al meu. Îşi bătea joc de mine, mă motiva să lupt, când, de fapt, nu era nicio luptă, doar o exterminare.

Am mărşăluit biroul şi am bătut cu pumnul în uşa metalică. Aşa cum mă aşteptam, matahala mea de gardian mă aştepta să ies, probabil cu ochii în lacrimi şi ofilit tot de tristeţe.

Eram plin de draci şi mă simţeam foarte capabil să îl rup în bătaie, chiar dacă era mai mare decât mine.

— Unde e fratele meu?

S-a uitat la mine cu o sprânceană ridicată.

— Nu ştiu şi nu îmi pasă, am ordin să te duc înapoi în cameră.

Mi-am strâns pumnii şi am încercat să mă calmez, nu rezolvam nimic cu el făcând pe nervosul.

— Poţi să îi comunici şefului tău că vreau să îmi văd fratele? E important.

S-a mai strâmbat puţin la mine, dar tonul meu împăciuitor a reuşit să îl păcălească, a apăsat pe casca din ureche şi a transmis, dracu' ştia cui, cererea mea. Au urmat câteva secunde de linişte în care eu am fiert în suc şi am început să îmi muşc limba ca să nu mă pun pe înjurat. Bivolul "da, domnişoară Katherine" a dat din cap şi apoi m-a prins imediat de cot, de parcă primise ordin să ducă viţelul la tăiere.

— E în sala de forţă.

Nu a spus mai mult şi nici eu nu am pus alte întrebări, am dedus că mă ducea direct acolo. Spre binele lui, sper că asta făcea.

Yrrah cotonogea un sac de box de îi săreau dracii din el. Am rămas pentru câteva secunde în spate şi doar l-am privit, niciodată nu l-am văzut expunându-şi gradul ăsta de furie şi putere, în afară de momentul în care ne-am bătut prima dată, dar atunci eram prea ocupat să omor diavolul întors din morţi, nu aveam timp să îl analizez. Era ca şi cum m-aş fi uitat într-o oglindă ce îmi ştergea tatuajele. Mi s-a strâns inima din nou, gândindu-mă câţi ani am pierdut, cum era posibil să murim acum amândoi, după ce abia ne-am regăsit.

M-am apropiat de el ca să îmi observe prezenţa, s-a oprit şi a luat sacul în braţe, apoi şi-a tras părul pe spate şi a zâmbit, gâfâind.

— Te bagi la una corp la corp?

Şi-a încordat muşchii la mine, era tonifiat tot, deci şi încrederea în sine îi sărea peste urechi. Am râs scurt şi m-am uitat spre ringul de box din centru. Nu prea aveam cum să îi spun ce aveam în cap fără să fim auziţi de nenumăratele microfoane din jur, trebuia să găsesc o şmecherie ca să vorbesc cu el, aşa cum făcuse Katherine când îmi transmisese mesajul lui Carter în puşcărie.

Oase rupte să fie.