Dangerous Love II. The Game

8. Unul (Partea I)

Am izbucnit în râs.

Dar asta nu era nici pe departe reacţia mea, eu urlam pe interior şi înjuram de toţi Dumnezeii, în timp ce Yrrah se prăpădea de râs văzând cum îl imit ca un mim.

- Faci mişto de mine?! îşi ridică mâna, şi bineînţeles că eu l-am copiat, simţind cum îmi plesnesc muşchii.

- Asta e cea mai mare drăcie pe care am văzut-o în viaţa mea. Se potoli din râs, dar continuă să se fâţâie şi să mă urmărească pe mine cum îl imit. Am încercat să fac cel mai mic semn ca să îl opresc pe idiot, să îl avertizez că îmi nenoroceşte muşchii, dar nu reuşeam să îmi mişc nici măcar o pleoapă din propria voinţă, se mişcau după ale lui Yrrah.

- Opreşte-te, altfel o să leşine după ce vă deconectaţi.

Ce spusese Jonathan îl opri pe Yrrah brusc, aproape că l-am binecuvântat pe nenorocitul ăla bătrân. Sunt nemişcat şi par calm ca Yrrah, dar ard pe interior ca o vrăjitoare pe rug. Mă vedeam prin ochii lui cum încep să transpir. Îl omor după ce scap de controlul lui.

- Vrei să spui că într-adevăr simte durere acum?

DAAAAAAAAAAA! Lua-te-ar dracu' de prost. Ţi-am spus asta!

- Da, e în agonie, deşi nu pare, pentru că la exterior arată ce simţi tu. Trupul lui e acum al tău. Jonathan vorbea în timp ce urmărea activitatea pe monitoare, ştiu asta pentru că Yrrah se uită la el. Vru să meargă acolo şi pasul lui fu unul normal, pe care îl făcuse din instinct, uitând de mine care l-am urmat ca o umbră şi am urlat în mintea mea când mi s-au mişcat muşchii picioarelor. Dacă aş fi putut, aş fi implorat ca cineva să mă omoare chiar acum.

- Oh, Doamne!

Auzeam un înger, sunt sigur de asta. Deci mă apropii de moarte. Mi-am întors capul şi am văzut-o. De fapt, nu întorsesem eu capul, ci Yrrah. Suntem faţă în faţă, el a întors capul spre dreapta, eu ar trebui să mă întorc cu totul ca să o văd, pentru că e în spatele meu, dar văd prin ochii lui Yrrah. Se apropie de noi alături de Carter, şi mă rugam în gând ca Yrrah să nu meargă spre ea, pentru că dacă se mai mişcă un milimetru, o să îmi crape inima.

Durerea mă făcea să îmi pierd raţiunea, văd şi aud totul clar, pentru că asta se întâmplă cu Yrrah, deşi îmi simţeam bătăile inimii începând să îmi bubuie în piept, creierul îmi fierbea şi simţeam starea de leşin apropiindu-se.

- La dracu'! Opreşte-i! Avatarul are un stop cardiac.

Tot ce am auzit a fost ţipătul lui Katherine înainte să îmi explodeze o bombă în corp şi să mă prăbuşesc în braţele cuiva. În braţele lui Yrrah, care slavă Domnului că fusese deconectat de mine înainte să facă mişcarea asta bruscă.

Mi-am pierdut cunoştinţa imediat, nu mai aveam putere să urlu, simt doar că tremur de mă ia dracu' şi cineva apăsă cu putere pe pieptul meu, ritmic.

Nu urlam eu, dar urlau alţii în jurul meu. Katherine se auzea cel mai tare, şi din cauza groazei din vocea ei m-am străduit să îmi revin mai repede. Nu trebuia să mă vadă aşa, fir-ar al dracului.

Am deschis ochii şi am tras o gură mare de aer, durerea parcă nu mai era atât de rea ca la început, dar nu pot să mă mişc un centimetru.

- Nu îmi spune tu mie că nu e aşa de rău, nenorocitule. Uită-te la el, plânge de durere.

Urlă Katherine, părând că e ţinută de cineva să nu îi sară lui Jonathan în cap. Plâng?! Fir-ar al dracu'!

Am tras aer în piept şi am prins mâna de pe pieptul meu, nu era a ei, e prea mare. Katherine îmi ţinea capul în poală şi mă mângâia pe faţă, pot în sfârşit să disting chipurile din jur.