Dangerous Love II. The Game

PREFAŢĂ - Căderea Demonilor

                       

HARRY STYLES

     

Vocea ei mă strigă disperată. Glasul ei sparse valul de ceaţă din faţa ochilor mei si am reuşit să îi deschid să vad din nou, dar nu am putut să ma mişc spre ea. Paralizia de gheaţă m-a cuprins imediat şi mi-am simţit pieptul topindu-se în îngheţând în acelaşi timp. Nu fusesem conştient când am fost lovit de glonţ şi trântit la pământ, dar îl simţeam acum, ca pe un pumn de plumb ce scormonea în tot corpul meu. Durea atât de tare, încât nu eram în stare să îmi dau seama unde era împuşcătura mai exact. Am gemut de durere şi am luptat cu inconştienţa ce mă înghiţea ca o baie de întuneric. O simţeam pe Katherine lângă mine, mâinile ei mi-au prins tricoul şi m-a ridicat. Era în genunchi lângă mine şi oricât de frig începea să îmi fie, am simţit căldura cunoscută atunci când m-a strâns în braţele ei. Plângea spasmatic, tremura, iar eu nu puteam să fac nimic. Simt moartea, pentru prima dată în viaţa mea, o simt cu adevărat.

Trupul cald a fost smuls de lângă mine şi ţipătul lui Katherine mi-a răsunat mai tare în urechi. Am văzut-o prin ceaţă trasă înapoi de nenorocitul al cărui sânge curgea prin venele mele şi ceaţă neagră a morţii a fost înlocuită cu cea roşie a furiei. M-am întins după ea, dar nu am reuşit să o recuperez.

- Harry! Am auzit-o strigându-mi numele, cu mai multă disperare decât a existat vreodată în vocea ei. M-am întins pe spate, mi-am presat pumnul în locul în care durerea se simţea cel mai acută, am scrâşnit din dinţi şi mi-am strâns ochii. Toată energia din mine se scurgea ca lichidul dintr-o sticlă spartă, îmi simţeam carnea îngheţând, organele încetând să mai funcţioneze, dar nu o să mor aici. Nu o să mor aşa şi să o las pe ea în ghearele lui. Întorcându-mi capul şi căutându-i chipul, mi-am amintit ce am gândit încă din prima clipă în care mi-am dat seama că sunt îndrăgostit de ea: Ea e inima mea. Nu am nevoie de alta, de bucata de carne care pompează sufocată acum în pieptul meu, am nevoie doar de Katherine.

Scoţând un urlet printre dinţi din cauza efortului, mi-am forţat trupul şi m-am ridicat în şezut. Nu mai recunoşteam nimic la mine, corpul meu puternic de acum câteva minute, se usca acum şi se stingea ca o lumânare lăsată fără oxigen. Gurile de aer erau trase cu flăcări şi nu mai erau acceptate de plămânii sufocaţi. Am înghiţit un ghemotoc se salivă ce mi se strânsese în gât şi m-am forţat să mă ridic în picioare, punând în asta cel mai mare efort pe care corpul meu l-a simţit vreodată. Gaura din piept se lărgea, îngheţa totul în calea ei, paraliza şi dezintegra. Îmi pierdeam reflexele şi ultimul gram de putere, trebuie să mă grăbesc până când inima de care credeam că nu am nevoie, încetează să bată definitiv.

- De ce nu pot să scap de tine? Mi-ai omorât nepotul! Acum îmi vrei toată familia. Glasul lui Reynolds a ajuns la mine prin vâjâitul din urechile mele. Mi-am ridicat privirea spre el, nu mai aveam forţa să fiu nici măcar nervos. Reynolds ridică arma din nou spre mine, în timp ce mă străduiam să rămân în picioare, balansându-mă şi luptându-mă cu pleoapele ce voiau să se închidă.

- Nu! Am auzit din nou glasul disperat al îngerului şi ochii mei s-au deschis brusc. Nu pot să mor. La dracu', nu pot să mor acum. Înainte de Katherine, nu mi-a păsat niciodată de asta. Chiar îmi plăcea. Trăiam cu adrenalina şi pericolul în fiecare zi, bătându-mă cap în cap cu moartea şi întărâtând-o zilnic, gândindu-mă că nu am nimic de pierdut dacă ea câştigă. Dar acum am atâtea de pierdut...

Cu toată slăbiciunea din trupul meu, ochii mei s-au umezit de lacrimi şi am privit-o pe Katherine. Era ţinută de un bărbat mult mai mare decât ea, din strânsorile căruia nu putea scăpa deşi se zbătea înnebunită, încercând să ajungă la mine. Yrrah era lângă ea, ţinut de altă matahală care îi înfăşurase braţul în jurul gâtului şi îl ţinea captiv ca pe un animal. Vedeam furia şi disperarea în ochii fratelui meu, îmi ordona să nu cedez, să nu cad. Ar putea ajunge şi el în situaţia mea imediat. Nu vreau să îmi văd fratele murind din nou, dar acum pot negocia pentru o singură viaţă. Să lupt doar pentru ea, şi ştiu că Yrrah e de acord cu mine şi acceptă moartea la fel ca mine pentru viaţa femeii pe care o iubim amandoi.

  - Las-o pe Katherine să plece şi poţi să faci ce vrei cu mine! M-am forţat să rostesc, deşi simplele cuvinte nu au ieşit niciodată cu mai mult efort. Privirea mea se opri asupra lui Reynolds care se pare că plănuia să mă împuşte din nou.

- S-o las să plece?! Unde să plece, prostule? E copilul meu acum.

- Nu sunt copilul tău, nenorocitule! Urlă Katherine înnebunită.

Eu sunt copilul tău. I-am răspuns în gând, dorindu-mi pentru prima dată să spun asta şi cu voce tare. Sunt atâtea pe care aş vrea să i le spun nenorocitului, încât nu îmi dau seama dacă mi-ar ajunge o viaţă întreagă. Atâtea lucruri care s-au format şi au putrezit în mintea mea de-a lungul anilor, dar nu au dispărut niciodată, ca nişte bacterii imposibil de distrus, care doar se înmulţesc şi devorează totul în calea lor. Ar trebui să afle asta înainte să mă omoare, dar ştiu că asta doar l-ar determina să apese mai repede pe trăgaci. Am privit spre Yrrah şi mi-am dat seama că gândea la fel ca mine.

Mi-am întors iar atenţia spre Katherine. Mă simţeam ca un robot secat de ultimul gram de energie care să străduieşte să ducă cât mai repede la bun sfârşit ultimele comenzi. Voiam să lupt, să mă zbat, în mintea mea zvâcnea atâta furie şi adrenalina, dar corpul nu o mai accepta.

Carter mi-a atras atenţia doar pentru o secundă, era tăcut, nu îmi mai amintesc să fi spus ceva de minute bune. Vedea şi el sfârşitul la fel ca mine. Am luptat atât, iar acum am pierdut tocmai la sfârşit.

Încercând să mă acomodez cu ideea morţii, cu faptul că nu o s-o mai văd pe Katherine niciodată, mi-am îndreptat ultimele clipe din viaţă spre ea, amintindu-mi totul. Absolut tot. Cum am văzut-o, cum mi-a explodat în piept prima ei privire, primul sărut, noaptea în care a devenit a mea şi mi s-a oferit cu totul. Omul pe care l-a adus la viaţă în mine, putreziciunea pe care a scos-o. Am crezut de multe ori că o s-o pierd, dar mereu mi s-a mai oferit o şansă. Am luptat cu tot ce am avut, credeam că o s-o recâştig, dar se pare că perioada mea de fericire pe pământ s-a încheiat. Nu mai am cu cine să lupt, nu mai pot, nu mai am cu ce. De când m-am născut, singurele amintiri pe care le am sunt amare şi dureroase. Ea e singura care mă face să nu regret că m-am născut. Că nenorocitul din faţa mea mi-a violat mama. Singura din cauza căreia regret că mor.

Privindu-i chipul plin de lacrimi, am mimat pe buze cuvintele care vor rămâne doar ale ei pentru totdeauna:

- Te iubesc!

Şi o iubesc.  O iubesc într-un fel pe care nici eu nu l-am înţeles vreodată. Nu e o metaforă faptul că o iubesc mai mult decât propria viaţă. Pentru că acum nu regret că mor şi nu voi mai călca vreodată pe pământul ăsta, regret că o pierd pe ea.

- Ajunge cu asta! Mârâitul propriul meu diavol se auzi din nou. Braţul lui Reynolds se ridică din nou spre mine şi nu a durat o clipire din ochi până când am auzit împuşcătura din nou. De data asta corpul meu a fost izbit de pământ cu şi mai multă violenţă. Ultimul gram de viaţă de care mă agăţam s-a scurs imediat şi am gâfâit în ghearele morţii, auzind urletul chinuit al îngerului meu, înainte să fiu înghiţit de uitare şi izgonit de pe lumea asta de acelaşi om care m-a creat.