Dangerous Love II. The Game

9. Avatar

Inainte sa incepeti, vreau sa imi cer scuze pentru greselile care vor fi in capitolul asta. Nu l-am corectat si abia am reusit sa scriu aceasta prima parte. Am vrut sa mai postez aici pentru ca v-am tinut foarte mult in asteptare, dar nu stiu cand voi actualiza din nou. Sunt foarte ocupata in perioada asta si, in afara serviciului, lucrez si la publicarea cartii. Voi veni cat mai curand cu informatii despre asta.

Dar, in principiu, oboseala imi afecteaza scrisul, si asta nu imi place deloc. Simt ca grabesc actiunea si sigur o sa va dati si voi seama. Sunt obosita si imi scapa detalii, descrierea e la pamant, si mai mult decat orice, nu o sa fac lucrurile de mantuiala cu cartea asta. Sper sa intelegeti.

________________________________________________________________

Am deschis ochii şi am tresărit imediat, căutând din instinct arma ce nu o mai am sub pernă de nopţi bune.

- Nu, te rog, îmi pare rău!

Am încercat să îmi limpezesc minţile şi m-am întins spre trupul ce ardea şi se agita lângă mine. Mi-a luat câteva secunde să îmi amintesc unde sunt şi că o am pe Katherine lângă mine. Am prins-o de mijloc, iar corpul ei practic se cabră în braţele mele, lovindu-mă cu cotul şi zbătându-se de parcă se lupta pentru viaţa ei în mâinile mele.

Am scâncit în urma loviturii neanticipate pe care am primit-o în stomac şi am prins-o cu mai multă forţă.

- Iubito, trezeşte-te! Katherine! I-am strigat numele şi m-am ridicat deasupra ei. Am zguduit-o încă o dată şi m-am întins spre lampa de pe noptieră. Imediat după ce lumina s-a aprins, ochii hăituiţi ai lui Katherine se deschiseră şi inspiră de groază, tremurând de parcă era vânată de diavoli. M-am ridicat în şezut şi mă tras-o la mine în poală.

- Șhh, e în regulă, iubito. A fost doar un vis. I-am şoptit calmant în timp ce îi mângâiam spatele. Se făcu ghemotoc în braţele mele, nereuşind să se calmeze. Am sărutat-o pe frunte şi am continuat să îi şoptesc:

- Sunt aici, cu tine. Ştii că nu o să ţi se întâmple nimic. Ştii, nu?

Inspiră adânc şi îşi trase nasul, apoi aprobă din cap.

- Nu o să îmi dea niciodată pace! șopti cu gura lipită de umărul meu. Drace, era transpirată toată, cum de nu o simţisem agitându-se aşa lângă mine?

- Cine, iubito? am şoptit înapoi, încercând să îmi dau seama ce ar înspăimânta-o astfel, dar mă tem că sunt prea multe motive de coşmaruri în viaţa ei.

- Hannibal! âi tremură glasul odata cu numele, iar eu mi-am strâns ochii. Am oftat şi am strâns-o mai tare în braţe.

- O să dispară, iubito. Îţi promit!

- Când? întrebă ca un copil disperat, ridicându-şi privirea spre mine. Când o să dispară?

Mi-am ridicat bărbia şi am privit-o cu seriozitate. Să o cocoloşesc nu o s-o ajute prea mult, trebuie să îi arăt situaţia exact aşa cum e.

- Când ţie nu îţi va mai păsa. Când o să îţi dai seama că ai făcut un lucru bun, că ţi-ai salvat viaţa, că ţi-ai salvat prietenii.

- Ştiu asta, atacă ea imediat. Doar că... nu pot uita privirea lui, sângele lui pe mâinile mele, pe mine... sunetul scârbos al cuţitului tăind în gâtul lui, carnea... se cutremură de groază şi se ridică din pat, începând să se învârtească prin cameră. Eu am rămas la locul meu şi doar am privit-o.