Khayre şedea singur, îngenuncheat pe podeaua de gresie măiestresc pictată din aripa răsăriteană a palatului său, şi cânta la liră o melodie tristă.. Podeaua înfăţişa tufe de papirus şi alte plante acvatice, flori de lotus şi din acest stufăriş, raţe sălbatice luându-şi zborul. Locul său adorat din copilărie rămăsese neschimbat în frumuseţea lui sălbatică, în ciuda anilor scurşi. Aceleaşi preferate flori de lotus albastre înmiresmau aerul, aceiaşi ibişi nepăsători îşi căutau de mâncare, pereţii erau împodobiţi de aceleaşi şcene pline de viaţă, culoarea dominantă fiind albastrul – în toate nuanţele, de la cel al aripii păsării în zbor, la tonurile cerului şi ale Nilului în lumina soarelui, de la cel al petalelor orhideei lui Nefertem, până la sclipirea bibanului de fluviu, zbătându-se în plasa pescarului, iar printre coloanele acestea în formă de papirus, pictate în nuanţe vibrante de roşu şi galben, încă mai răzbăteau slab, ecourile râsetelor vesele ale lui Seti şi Theti, care îl părăsiseră pentru totdeauna.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Cu un oftat, închise ochii retrăind drumul pe care îl parcurse trupul lui Theti, în barja oficială, pe canalul care tăia pământul negru şi fertil al câmpiei pe o lungime de o mie de paşi, până la poalele colinelor pleşuve ale Sakkarei, necropola regilor. Zeci de mii de sclavi şi muncitori din necropolă trudiseră ca să-l construiască şi să-l paveze cu blocuri de piatră. În clipa în care barja intră în canal, o sută de sclavi apucară parâmele de la pupa şi începură să tragă vasul peste câmpie. Cântau trist în timp ce făceau asta, iar când au ajuns la docul de piatră de la poalele templului, legară parâmele de pilonii de ancorare.
În momentul în care vasul se opri, apărură preoţii lui Osiris care preluară sarcofagul exterior din granit trandafiriu, ultimul din cele şapte, în care fusese închis corpul lui Theti. Preoţii incantau în timp ce împingeau dricul pe role de lemn, pe aleea străjuită de un şir de tauri sculptaţi în piatră, spre templul unde aveau să se oficieze ultimele ritualuri, înainte ca acesta să o pornească din nou, împreună cu toate ofrandele funerare care aveau să intre o dată cu prinţesa în mormânt, spre fundul văii unde se afla locul de odihnă. Theti fusese mult iubită de popor care asistă la ultima slujbă, ca să-şi prezinte respectul şi propria lor durere.
Theti fusese aşezată în acelaşi mormânt în care-şi dormeau somnul de veci atât Seti cât şi celelalte două surori ale sale, şi privind la piatra care se lăsase asupra intrării şi la preoţii care puneau ultimul sigiliu sfânt, Khayre îşi jură că în momentul în care propriul său mormânt avea să fie construit, în conformitate cu cele mai propice aspecte astronomice, avea să-i rezerve o cameră specială, ei pe care o iubise atât de mult, şi care ar fi trebuit să-i fie soţie în această viaţă.
Khayre deschise ochii, revenind în prezent şi începu să cânte şi cu vocea:
