ŞAPTE (hiatus)

1.1

Fata îl conducea cu o siguranţã ieşitã din comun, spre intrarea casei. Când nubienii dãdurã sã intre, fata întinse cealaltã mânã:

- Staţi aici!

- Faceţi ce zice, le aruncã faraonul hotãrât, deşi simţea cã pãrul i se face mãciucã. Îşi tot repeta ca o litanie în gând, cã face asta pentru Khayre.

Fata îl îndruma prin întuneric, printr-un culoar strâmt, ca o cunoscutã a casei. Aceastã constatare, nu pãru să-l linişteascã pe Aahhotepre. Din contrã, în bezna sufocantã şi lipsitã de zgomote, toate spaimele sale ieşirã la ivealã într-o explozie nãucitoare. Groaza îl fãcu parcã sã treacã prin Infernul lui Seker, în timp ce obsedant, îi venea în minte gândul, cã orbii sunt o povarã şi ar trebui sã fie lăsaţi pradã deşertului.

Nici nu apucã bine sã se dezmeticeascã, cã deodatã se fãcu luminã şi el se trezi într-o camerã scundã, luminatã doar de focul din vatrã, deasupra cãruia era un ceaun imens, iar o femeie gheboşatã amesteca ceva în el. Aahhotepre privi în jur şi descoperi cã fata dispăruse.

Vru sã zicã ceva dar baba înãlţã doar un deget descărnat şi osos cãtre el, îndemnându-l la tãcere. Aahhotepre închise gura contrariat. Spaimele sale începeau sã se domoleascã, dar nu sã se risipeascã.

Femeia îşi ascundea corpul deformat cu nişte zdrenţe murdare, iar pãrul cenuşiu era atât de încâlcit şi de unsuros, încât Aahhotepre bãnuia cã nu şi-l mai spãlase de ani întregi. Ochii mici şi întunecaţi, vicleni, erau ascunşi de sprâncenele stufoase şi de negii ce-i acopereau întreaga faţã şi-i împodobeau şi nasul coroiat.

Bãtrâna continua sã amestece în fiertura puturoasã şi sã mormăie nişte cuvinte de neînţeles, descoperindu-şi astfel dinţii sãi stricaţi. Din când în când, mai arunca în fiertura bolborositoare, câte o rădăcină sau un picior de broascã.

- Ştiu de ce ai venit! zise ea dintr-o datã, tãind parcã aerul cu vocea să cârâitoare. Fiul tãu, cel mic... pe care-l iubeşti! Te preocupã soarta lui şi vrei ca bãtrâna Djeserit [15], sã te ajute.

"Mare zeiţã Neftis [16], dã-mi putere!" invocã în gând Aahhotepre, înainte sã rãspundã.

- Aşa este!

- Eu ştiu tot şi am sã vãd cum te voi ajuta!Bãtrâna se întoarse cu spatele la el, căutând ceva. Apoi mai aruncã câteva rãdãcini în fierturã şi un intestine, care-l fãcu pe Aahhotepre sã îl asocieze, cu groazã, cu mãruntaiele zeiţei-vultur Nekhebet, bolborosind mereu.

- Sper, spre binele tãu, cã nu încerci sã mã pãcãleşti!

Bãtrâna îi rânji misterios.

- Ai încredere. Aurul...

Aahhotepre îi aruncã, scârbit, o pungã la picioare. Djeserit nici nu o privi ci doar o împinse, indiferentã, cu piciorul mai încolo.

- Dacã vrei sã afli totul, am nevoie de un mic sacrificiu de la tine!

- Sacrificiu?! zise suspicios, Aahhotepre. Ce sacrificiu?

Djeserit râse ca o smintitã cu ochii lucind misterios.

- Nu ai auzit ce am zis? se enervã, Aahhotepre.

- Linişteşte-te! îi porunci, Djeserit. Nu-ţi cer nimic serios. Doar un pic de sânge. Vrei doar sã-ţi ajuţi fiul, nu?!

Ultima îndoialã a lui Aahhotepre se risipi ca prin farmec. Djeserit îi făcu semn sã se aproprie. Apoi, rapidã ca un pãianjen veninos, îi smulse un fir de pãr pe care-l studie în lumina focului, gânditoare.