Când îi citi seara, Cayetano era aşa de tulburat de întâmplãrile acelei zile, încât îi citea nespus de neatent, sãrind chiar câteva rânduri, un lucru cu adevãrat neobişnuit, ce atrase atenţia episcopului Santiago de Gonsalve. Anselmo îl îndrăgea prea mult pentru a nu ţine seama de tulburarea lui.
- Iartã-mã, Cayetano. M-am gândit numai la mine. Am uitat cã tu eşti un novice în aceste lucruri şi e normal ca sufletul sã-ţi fie tulburat. Te poţi retrage acum. Te du şi te roagã!
Cayetano bâgui o mulţumire şi se retrase. Rãmas singur, episcopul îşi desfãcu pumnul şi privi cu febrã, la urmele fãcute de propriile-i unghii în carnea sa, în timp ce urmãrise dansul Princessei Cabarrús. Ochii sãi se adâncirã apoi în jocul flãcãrilor din şemineu, vãzând în tremurul lor, propriul dans voluptos al ispititoarei dansatoare.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Revedea cu ochii minţii, fiecare mişcare a mâinii, fiecare privire, fiecare tresãrire a sânilor şi fiecare mişcare a şoldurilor cu o patimã aproape nebunã, ameţit de plãcerea smintitã ce îl inunda.
Cãzu pe jos şi închise ochii, murmurând o rugãciune, dar în mintea sa el revedea trupul ţigãncii, superb luminat de soare şi de picăturile cristaline ale apei în toatã splendoarea sa, desfãtându-se în aceastã amintire şi la dorinţa trupeascã aprigã ce o simţea, pânã simţi cã nu mai poate.
Cuprins de febrã, se ridicã gâfâind de jos şi cu o mânã febrilã, îşi dezveli torsul şi luã de pe perete biciul şi se lovi cu el, cu patimã şi furie, murmurând cu înfrigurare încontinuu:
- Ieşi din mine, oricine ai fi, fiarã a Iadului!...
Se biciui cu sete, pânã dispãru din carnea şi mintea sa, orice amintire a ţigãncii.
- Este diavolul! Cel mai cumplit dintre toţi de pânã acum, murmurã el ostenit, la sfârşit.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Trecuserã câteva sãptãmâni, iar Cayetano nu mai ieşise din casã şi nu o mai zãrise pe Princessa. Se rugase febril în tot acest timp, dar rugãciunile îi erau toate în van. Lipsite de putere şi esenţã divinã! Nu mai reprezentau nimic pentru el. Şi el ştia asta. Ştiuse din copilãrie cã aceastã clipã avea sã vinã.
