Şapte ani se scurseseră de la moartea lui Aahhotepre, iar Khayre trãise departe de Memfis, desăvârşindu-şi educaţia în ascuns. Învãţase sã stăpânească pe deplin a scrie sfintele semne şi a le citi, a vindeca boli şi a rândui socoteli, a mânui sãgeata şi arcul, lancea şi sabia iar Rathofer îl învãţase şi din tainele sfinte ale marilor preoţi. Asimilase fiecare tăbliţă, fiecare sul de papirus pe care reuşise să pună mâna, care trata despre dogme religioase, tratate medicinale, tactici de război, despre astrologie, horticultură, arhitectură şi proză. Erau puţini oameni în cele două regate care să-l depăşească în ştiinţă, dar erau şi mai puţini cei care să-l egaleze măcar în luptă.
Curajul, forţa şi spiritul său viu, judecata sa dreaptă, sinceritatea din glasul său, simţul său puternic al onoarei şi dreptăţii cât şi loialitatea de care putea da dovadă, îi câştigaseră numeroase prietenii pe viaţă. Avea darul de a stârni în cei din jurul său dorinţa de a fi mai buni decât ei înşişi, iar când oamenii erau priviţi în ochi de el, se simţeau în stare să facă orice. Să-şi dea viaţa pentru el, să cucerească întreaga lume cunoscută, să lupte chiar şi cu zeii. Orice! Iar loialitatea şi credinţa lor, le era mereu răsplătită înzecit. Deoarece Khayre ştia să aprecieze şi să preţuiască loialitatea, onoarea şi o inimă plină de curaj şi dăruire.
Îşi făcuse propria gardă în aceşti ani, de douăzeci de tineri, şi în prietenia lor, Khayre a găsit liniştea sufletească. Erau doar douăzeci de tineri bărbaţi, dar ce bărbaţi!... E greu de explicat cum este să fii tânăr, să fii mânat de loialitate şi să ai visuri măreţe. Îşi spuneau Garda Vânturelului Roşu, iar mai târziu, această divizie avea să ajungă garda de onoare a faraonului, cea mai vitează şi cea mai loială acestuia. Iar Khayre pleca de multe ori împreună cu ei, purtând un coif în chip de şoim şi împodobit cu pene, pentru a-şi ascunde chipul, în misiuni secrete, străbătând nomurile, luând pulsul oraşelor, trăgând cu urechea la ce se vorbea în taverne, în lupanare şi marele pieţe, dar mai ales luptând pentru cei asupriţi, ajutând pe cei nevoiaşi şi asigurându-le siguranţa.
Fermierii, vânătorii, pescarii şi neguţătorii din valea Nilului erau tot mai des hărţuiţi, jefuiţi şi mulţi îşi pierdeau chiar viaţa, datorită oamenilor deşertului şi ai celor ce-şi făceau veacul prin munţi, care perturbau drumurile comerciale. Nimeni nu era în siguranţă de aceşti vulturi hrăpăreţi. Şi asta până când apăruse Her-uben [42], omul cu chip de şoim, trimisul lui Horus pe pământ pentru a-i scăpa de această năpastă. Încet-încet, drumurile începură să fie din nou sigure, iar oamenii ridicară mici altare în cinstea acestui fiu al zeilor, în semn de apreciere, şi în secret rugându-se acestuia să-i mântuiască şi de marea năpastă ce se abătuse asupra Kemetului de şapte ani.
Her-uben devenise un nume pe care întregul Egipt avea să-l rostească. Avea să răsune din culme în culme, să fie purtat de caravane în cele patru zări, să se unduiască pe apele Nilului, să fie trecut din gură în gură de marinari, din oraş în oraş şi din nom în nom, sporindu-i faima.
Khayre devenise astfel, puternic, înalt şi frumos ca un zeu dar ochii sãi chihlimbarii, nu uitau deloc de fratele sãu Thetum şi de datoria sfântã pe care o avea la tatãl sãu. Rathofer era doar rareori preocupat, de ceea ce ascundea privirea sa, pentru cã îşi instruise bine elevul dar, în acelaşi timp ajunsese sã ţinã la el ca la un fiu. Cunoscuse mulţi oameni extraordinari la viaţa lui, dar realizase de mult că acum, avea în faţa lui un colos! Mai ştia şi cã el şi iubita sa Theti, ţineau strâns legãtura în secret, la fel de bine cum ştia cã va veni şi ziua, în care Khayre avea sã-şi cearã drepturile la tron.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
