„ Niciodată nu a fost un timp în care eu sau tu să nu fi existat ... "
~ Bhagavad Gītā[1]
În anul de domnie al şaptelea, în luna a patra a sezonului de Inundaţie – Akhet [2], a şaptea zi a a misterelor lui Osiris, în anul când se fãcu a şaptea numãrãtoare a vitelor, se nãscu al şaptelea copil şi al treilea fiu al marelui Aahhotepre [3], domnul celor douã coroane. Faraonul tocmai se întorsese învingãtor dintr-o bãtãlie dincolo de Marea Oază când Amenirdis [4], sora şi soaţa sa, îl înştiinţã cu ce nou dar îl binecuvântaserã zeii.
Aahhotepre, fericit de bunãvoinţa zeilor, îşi luã fiul cel mic în braţe, îi stropi faţa cu apã parfumatã de flori şi-l înfăţişă razelor soarelui, sã-l vadã marele Ra [5] şi bunul Osiris [6], cel iubitor de dreptate, care-i dãruiserã un bãiat. Înviorat de razele soarelui, copilul gânguri fericit şi-şi privi curios tatãl. Mândru, Aahhotepre zise:
- Te vei numi Khayre [7], fiul meu! Iar Kemetul [8] îţi va sta la picioare, pentru cã mi-ai fost dãruit în aceastã zi glorioasã...
Trecuseră şapte ani de la naşterea lui Khayre, şapte ani de glorioasã pace. Aahhotepre era fericit de acest rãgaz de linişte, care-i permitea Kemetului sã prospere. Şi cum aceasta fusese adusã de mezin, monarhul din Memfis [9] aducea zilnic jertfe marilor zei şi protectorului fiului sãu mai mic, Horus, pentru binecuvântarea ce le-o adusese.
Şi poate de aceea, Aahhotepre îşi iubea şi rãsfãţa atât de mult odrasla cea micã. Din aceastã pricinã, Amenirdis se îngrijea cu mai multã atenţie, de ceilalţi copii ai faraonului, ca ei sã nu simtã lipsa dragostei tatãlui lor.
Khayre avea doi fraţi şi patru surori. Bãiatul cel mare, Thetum, moştenitorul tronului, se cãsãtorise de curând cu sora sa, posaca Neferet [10]. Thetum era un tânãr ambiţios, repezit, viclean, zgomotos în manifestări şi bătăios. Urmau apoi cele douã surori, Meryt [11] şi Askari, pe care Khayre nu apucase sã le cunoascã prea bine din pricinã cã Osiris, regentul eternitãţii, le chemase de timpuriu la el. Meryt murise de veninul unei cobre, în timp ce Askari cãzuse pradã Marelui Fluviu, Sfântul Nil.
Urmau liniştitul Seti ce adora să cânte la liră şi blânda şi iubitoarea Theti, cea cu inima neînfricată. De aceştia doi din urmă, Khayre se simţea cel mai apropriat.
Khayre era un copil zglobiu şi vesel, groaza tuturor sclavilor şi a Înalţilor Demnitari ai Curţii, pe care-i speria cu poznele sale. Doar marele faraon, râdea în barbã, de isprãvile fiului sãu şi-l lua mereu cu el sã asiste la consiliu. Dintre toţi, doar Thetum nu privea cu ochi buni, dragostea tatãlui sãu pentru mezin. În ciuda firii sale rãutãcioase şi sângeroase, el îşi iubea cu patimã părintele.
Palatul faraonului, cu odăile spaţioase şi aerisite încărcate cu mobilă preţioasă şi lucrată de cei mai buni meşteri din întregul regat, cu coloanele viu colorate, ornamentate cu frunze de palmier, boboci de lotus sau imitând papirusul, cu pereţii pictaţi în culori vii cu poveştile eroice ale zeilor, ori scene de glorie din viaţa faraonului, cu grădinile superbe, era o bijuterie în sine, a măreţului oraş. În aripa sa rãsãriteanã, trepte minunat sculptate se afundau în terenul mâlos al Nilului. Deseori faraonul pleca de aici cu vasul, în asfinţit, la plimbări lungi şi ademenitoare. Acesta era şi locul favorit al lui Khayre în care să-şi petreacă timpul. Adora sã se joace cu gãlãgioşii babuini şi sã înoate printre florile de lotus şi nepãsãtorii ibişi.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
