ŞAPTE (hiatus)

1.3

Sub cerul Asiei, pe câmpia plată şi bătută de soare a Mesopotamiei, nici un alt oraş din lume nu se putea compara cu Uruk-ul, oraşul mândru şi străvechi, oraşul de aur, cenuşiu, roşiatic, castaniu, violet în crepusculul soarelui, care închisese înăuntrul zidurilor sale, cu nouă sute de turnuri pătrate de observaţie mai înalte decât zidurile, marele fluviul Eufrat, cu apele lui gălbui prinse între două maluri de piatră, punctate din loc în loc, de terase pline de verdeaţă şi de turnuri crenelate create parcă de mâinile unor giganţi mitici, încătuşându-l cu granit, bazalt, marmură şi profir, precum şi cu păşuni şi cu ogoare verzi şi gălbui. Era o minune pentru oricine îl vizita, gloria cu care se făleau locuitorii ei. Uruk era doar unul din cele mai de seamă oraşe-stat giuvaieruri, cu care se mândrea Akkadul, alături de Ur, Lagash, Nippur, Larsa, Eridu şi Kish, dar pentru locuitorii săi era unic, şi părea veşnic şi indestructibil, patronat de marea Inanna [28], un bastion de neclintit pentru marele ensi [29] Kurum, urmaş al marelui lugal [30], rege al tuturor regilor, marele despot al Akkadului [31], regele celor patru regiuni, sacrul Sargon [32].

Soarele îşi trimitea ultimele străluciri roşiatice peste acest oraş de vis, prin care trecea cu un susur uşor, apele de chihlimbar ale Eufratului, şi peste furnicarul de oameni, care urcau şi coborau scările late ale zidurilor din incintă. Se înghesuiau acolo bărbaţi, femei, copii care ţipau strident, oameni călări pe cai sau pe catâri, lungi şiruri de litiere şi harmamax-uri impunătoare.

Bărbaţii akkadieni, arămii de felul lor, înalţi şi zvelţi, în mantalele lor festive albe, tărcate sau în culori pestriţe, frumoase, lungi, strânse în talie cu centuri, cu mantii de lână drapate, tivite cu ciucuri, aveau bărbi negre ca de cărbune, brun închise, chiar blonde ori roşcate, pătrate, ondulate, iar părul le cădea pe ceafa goală, la acelaşi nivel cu barba, ondulat în mici spirale. Toţi bărbaţii ţineau în mână câte un toiag lung, cu mâner în chip de cap de taur, leu, grifon ori erete. Femeile, purtau şi ele tunici încheiate strâns pe coapse, pe pulpe şi pe piept, cu capul acoperit de un văl, sau înfăşurat în acesta, erau toate împodobite cu coliere bogate din aur, încrustate cu lapis, onix, turmalin şi cu brăţări din aur şi argint, late, aşezate pe braţe, la puls şi la glezne. Femeile acestea, aveau ceva mistic în frumuseţea lor orientală, în veşmintele lor de gală, pline de scânteierile giuvaericalelor, cu feţele lor de culoarea caisei coapte.

Din mulţime, se răspândea un miros greu de ulei de trandafir şi de cosmetice grase. Uleiurile parfumate erau slăbiciunea akkadienilor de pretutindeni, şi după ce-şi îndepărtau părul nedorit cu lamele de bronz, ori cu piatra ponce, acea piatră a bărbierului, îşi masau corpul şi părul frecvent cu substanţe aromate, printre preferate lor fiind şi mirtul.

Pe terasa spre care înaintau, în dreptul porţii lui Inanna, se profila un buchet de verdeaţă pe cerul de un albastru plumburiu, asemenea unui desiş de evantaie, frunzele elastice ale unui pâlc de palmieri. Briza serii aduse miresme de trandafiri şi de tuberoze, dulcege, greoaie şi înăbuşitoare, iar miile de gardenii de alabastru, îşi lepădau petalele în apele fluviului.

Pe Eufrat, se înghesuiau bărcile înguste, zvelte, lungi, toate vâslind către templu, şi toate pline cu petrecăreţi care cântau şi chiuiau, veseli de această a zecea zi de sărbătorire a înnoirii anului [33], slăvindu-l pe Regele Anului. Porţile de bronz, de pe scările de piatră ce duceau la Eufrat, erau acum larg deschise, astfel încât mulţimile aveau acces liber, iar bacargii îi aşteptau lăudându-şi în gura mare luntrile, care se legănau, aproape să se răstoarne sub greutatea celor ce se îmbarcau.

Bărcuţe rotunde, din trunchiuri de sălcii scobite şi rotunjite, cu îmbrăcăminte de piele, se clătinau pe apă, încărcate cu fructe, strecurându-se cu dibăcie printre luntrii şi datorită vâslaşilor lor zvelţi, care vâsleau în picioare. De pe aceste platouri pline, neguţătorii ofereau pepeni cu mijlocul stacojiu ca să stingă setea, rodii gata spintecate, struguri zemoşi ori smochine blonde uriaşe. Din corăbii mâini lacome apucau fructele şi le plăteau, continuându-şi apoi petrecerea udată cu vinuri dulci, în timp ce soarele se stingea.