Poate

4 0 0
                                    

De data asta, nu o să mai fiu așa întunecat
Și recunosc cu vârf și-ndesat că m-am schimbat
Dar nu a fost după mine că voi m-ați forțat
Eu eram cuminte, zâmbitor, și n-aveam lacăt blocat
Dar totul a trecut, totul s-a format
Într-o altă imagine cum eu mi-am imaginat
Și-am stat, și m-am gândit, și-am așteptat
Ceva ce să mă vindece..dar cel de sus nu mi l-a dat..
Și-am devenit nervos, și m-am enervat
Și în scurt timp am realizat că viața-i de căcat
Dar m-am liniștit, am inspirat am expirat
Si am uitat tot ce mi s-a întâmplat
Dar mă gândeam, că ceea ce gândesc e prea exagerat
Și speram din suflet să fiu iubit, dar în schimb, am fost uitat
Și după ceva timp am regretat
Mă saturasem de tot, eram săturat
Dar ce să fac cum să fac că în depresie am căzut și m-am scufundat
Dar am înotat cu capu sus neînfricat
De tot ce mi s-a întâmplat
Că speram că s-a terminat
Dar m-am înșelat
Și mă dezamăgisem din ce în ce m-ai tare că ce aveam mi s-a luat
Dar a trecut timp și înapoi mi s-a dat
Dar am realizat că nu mi s-a dat
Ci a venit la mine că la mine era mai bine
Dar m-am enervat
Și am urlat "PLEACĂ!" și a plecat
Dar n-am regretat
M-am informat în legătură cu ce voiam să fac în viitor
Și iată-mă acum, dau impuneri de aer de scriitor

VersuriUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum