Versuri

Percepția

N-am înțeles schema, timpul mă derută
Și oricum ar fi ea, viața rămâne tot scurtă
Din percepția uitării pricep că păsarea e slută
Da tu poți urla cât vrei, nu-i nimeni să te-audă
Nu-i nimeni ce te-ascultă, de-aia vorbesc cu pereții
Foaia poartă versuri și restu rătăcesc prin trestii
Lumina te face să gândești la întuneric
Iar gândirea pe care o am mă transformă în nemernic
Nu te baza pe nimeni când nu te bazezi pe tine
Bagă la cap copile ca să-ți fie de bine
Scopul e de negăsit, zici că-i băgat în vid
Nu-s vreo complexitate, sunt doar simplist
O ard ca chimist, da bag totu în risc
Nu-mi pasă de nimic, sunt un om rătăcit
Un neliniștit, ceva gen ploia când pică
Da tot pic încontinuu și subconștientul meu nu se implică
Tot explică, că treaba nu-i aia bună
Dar tot zice că viața-i una și s-o trăiesc cu capu sus indiferent de furtună
Indiferent de război, de climă sau tăcere
Am trecutul vraiște, nu mai simt nici o durere
Să nu te uiți în spate că te papă fenomenu de depresie
Afară se încălzește da tot gândesc la rece
Într-un final, a început să nu-mi mai pese
Dacă devin rece sau mă regenerez în pietre
Mă regenerez cum dracu mai pot
Că lumea mea e creată din ghinion, nicidecum din noroc
Și până la urmă, rămâi tot cu începutul
Poți să te crezi nemuritor, tot părăsești pământul