Versuri

Tristețea pământului

Vechime instantă
Plămânu e varză
Bagi apă ca gheața pe față
Sperând că-i o farsă
Sperând că-i o pasă proastă
Viața te învață copile să mergi doar în față
Doar cu coloana dreaptă, indiferent de teren
Și s-o iei pe jos dacă nu prinzi niciun tren
Nu te aştepta la miracole când faci oamenii să sufere
Și în niciun caz să ai pretenția ca cineva să te asculte
În finea contextul şi a mersului
Că viața schimbă sensurile de nu o să mai dai speranță sensului
Vei regreta persoane sau plecarea lor Te vei demoraliza când o să vezi că nu le trebuie ajutor
Vei ucide multe din tine, de la teamă pân' la încredere
Niciodată să nu fugi de vise, realizează-le, la început teme-te
Ăsta e ciclul tuturor
Al tău, al meu și în continuare al multor
Nu te teme de atât, viața o să-ți de-a mai multe
De la frustrări banale până la urârea sentimentelor din suflet
O să te strici uşor, vei vedea pe parcurs
Orice contraargument pe tema asta, e categoric în plus
Te vei regăsi adesea în versurile mele Ori că te prefaci că ești bine sau că răspândești durere
Ori că ştii prea bine cine eşti şi te minți
Sau că nu ştii deloc cine vrei să fii sau ești și nu te deschizi
Eu voi rămâne aici, prins între pustiu și furtună
Forţat să blochez timpul, să-mi urăsc sentimentele, nimic să nu mai rămână
Forţat să-mi ascund orice rană adâncă Dar tu poți să-mi pui pistolul la tâmplă, rămân tot o stâncă
Și de ești ca mine, bun venit în lumea unde..
Nu te poți ascunde de tristețea pământului niciunde.