Poveşti scrise în alb negru
Pe a noastre suflete..
Te întrebi deseori
De ce nu-i nimeni să te-asculte?
Trist mai mereu
Cu speranțe vagi
Sunt acolo mereu atunci când cazi
Dar asta-s eu
Însă..am obosit Să tot fiu vesel
Deşi sunt trist
Deşi atâtea răni mă macină
Iar trecutul prezentului mă lasă stană Şi te minţi singur că "poate, poate"
Priveşti înapoi de parcă viitorul ar sta în spate
Tu omule.. specializat în a distruge Suflete ce-ți oferă propriul timp
Pentru un orgoliu ce te face să suferi
Cu ce preț când vezi oameni în lacrimi fals zâmbind
Complicaţi noi oamenii..
Alegem ce nu ne alege.
Că-i înțelegem pe cei ce nu vor să plece..
Ne prefacem de multe ori că nu ne afectează.. însă.. ne macină acea durere
CITEȘTI
Versuri
PoetryȚin să menționez că mă calmez doar prin text Nu-i ceva complex sau perfect, e pur și simplu un prezent mizer.
