Versuri

Reflexia

Pierdut în spațiu, pustiul mă înconjoară
Ceva din trecut mă urmărește, eu blocat încercând să fac să nu mai doară
M-am jucat cu focul până am avut arsuri de grade ridicate
Iar acum n-ai șanse să mă prinzi că cad la viteză mare pe spate
Indus în eroare, te percepi mereu vinovat
De-aia ești blocat și grav desconsiderat
Încrederea e varză, te regăsești deseori în coșmaruri
În vise ce par a nu se mai termina și o iei mereu pe coclauri
Speri mereu la noi vise, la noi speranțe mai bune
Dar nu poți să-ți lași durerea în spate, o ții după tine să te tot scurme
Cearcănele sunt tot mai evidente, durerea ți-o vezi în privire
Iar boala singurătății nu mai e deloc o știre pentru tine
Îți cad mereu greutăți ce nu poți să le ridici
Te aplatizezi din ce în ce mai des atunci când încerci să te scoli dar tot pici
Comportament vulcanic, te enervezi pe aerul ce te menține
Și oricât ai încerca, nu ai cum să-ți revii în fire
Vrei să simți ceva, nu doar să citești cuvinte
Să simți focul din privire și să-l privești cum se stinge
Greu de iubit, stâlp oțelat singurătății
Te privești în oglindă și nici tu nu te mai ști.
Tot aștepți dar renunți când vezi că așteptarea-i degeaba
Nemotivat din totul și din nimic motivat să încep întreaba
Poate nu-i din vina asta, poate eu sunt de vină
Că mi-am consumat niște ani căutând în întuneric, lumină
În loc să caut bateriile de la lanternă
Eu căutam întrerupătorul pe întuneric într-o cavernă
Ne complicăm viețile aprofundându-ne  suferința
Vei ajunge la un moment dat în viață unde nu o să știi ce să alegi: Dumnezeu sau știința?
Da vezi tu, viața ți le dă în funcție de cât ceri, inconștient
Rămâi repetent repetând aceeași greșeală dacă nu  înveți să remediezi și să nu mai repeți
Dar în fine, o luăm zăpăcindu-ne subconștientul ca de fiecare dată
Cu întrebări nasoale și cu argumente care încep cu: "dacă.." și cu "parcă.."
O să vezi, te vei regăsi în toate versurile, în toate contextele și textele
Îți vei iubi existența doar atunci când vei învăța să-ți calmezi gândurile și sentimentele.