Versuri

Cronometru greșit

Impus de timp, cronometru e amp#lea
Viața e tristă ca dracu că așa o creează lumea
Vulgaritatea îmi scapă de sub control când minciunile-s cascade
Reprezint limbajul ce nu prea prinde la mase
N-am cum să te iubesc, imaginația-i doar o iluzie
Când rămâi fără opțiuni, te întorci în trecut cu scuze
Ura parcă mi-e mamă și frate și soră și tată
Și casă, e ca o plasă murdară și groasă
Sunt un sac cu ură, încrederea-i pe ducă
Toată lumea când dă de ceva sincer începe să fugă
Te întorci des în trecut, parcă ai puteri ale timpului
Ți-ai da și viața la propriu pentru schimbarea trecutului
Karma, evadată din gaura neagră
Supusă la replica proastă: "va fii bine, o să treacă"
Bro, scriitor de când mă știu, tu nu știi
Creez lumi ampu*ea în grade cenușii
Setat să fiu fabrică de versuri până am să mor
E descărcare emoțională, nu evadare din tricolor
Poți să fii cine vrei, mă impresionezi doar dacă mori
Pentru mine viața e de mult timp în alb, negru, nu în culori
Neobișnuit cu iubirea seacă de doi bani
Obișnuit cu toxicitatea din jur și.. "fă și tu un ban că așa trec niște ani"
Da știi, nu-i complicație mare
Durerea în p@lă se activează constant când simt pe rană sare
Să nu te miri când te trimit de unde ai ieșit
Random poate te trimit uneori, dar să fii liniștit
Sunt liniștit, fără stres, fără griji
Privirea mea îți spune clar cât de liniștit mă prinzi
Și mai mereu se întâmplă aceeași poveste
Eu scriu versuri sculptate-n aur, pace pentru cine citește
Te-ai obișnuit, că deseori ai fost lăsat baltă
Simți cum trenul tău nu mai așteaptă, pleacă
Mie nu-mi pasă, rezultatele mă interesează mai mult
Dacă eu nu scot niciun cuvânt, nici tu să nu scoți niciun cuvânt
E clar, nu prea îmi mai simt reflexia din oglindă
E tot mai distantă, înspre necunoscut să tindă
Nu mă mai recunosc, am devenit din ce în ce mai rece
Poate ce se întâmplă acum e fix ceea ce ar trebui să se întâmple, de-aia se petrece
Rămân un neasumat plin de viu grai și de ironie
Nu face rău nimănui prietene, karma te știe