Finally mine

Capitolul 2

Ava

"Dumnezeule! Acest bărbat!", își zise Ava, mergând cu pași rapizi spre ușă, privirea lui încă arzându-i spatele, sfredelind-o până în străfunduri.

În momentul când ajunse la ușă și apucă clanța, ușurarea o cuprinse. Cu privirea încețoșată, mintea goală de orice gând, ieși într-un final din acea încăpere.

După ce se convinse că a scăpat de privirea lui, Ava se rezemă de primul perete pe care îl găsi la îndemână, acordându-și câteva minute ca să își revină și pentru a-și potoli bătăile inimii, care părea că îi va sparge în orice clipă pieptul.

Ochii ăia verzi o priviră atât de pătrunzător, încât o trecură fiorii și zidurile construite în jurul sufletului ei acum doi ani căzură cu o ușurință care o speria, cutremurând-o. Bărbatul o tulbura cum nu o făcuse nimeni.

Niciodată nu simțise o astfel de atracție față de un bărbat, nici față de Eric, prima ei dragoste.

„Eric", rosti ea cu durere în glas, și amintirile de acum doi ani o năvăliră nemiloase:

— Mamă! Te rog! Trebuie să mă crezi, zise fata printre hohotele de plâns care îi zguduiau trupul firav.

— Ești o nerușinată! Să nu te mai văd în casa mea niciodată! Ai înțeles? țipă femeia.

— Să pleci chiar acum! Să nu îmi mai apari niciodată în fața ochilor. Uită și de universitate, nu vei vedea un ban mai mult de la mine. Mulțumește-mi că nu îți cer banii înapoi pe care ți i-am dat pentru acest an. Să îți strângi lucrurile și să pleci, chiar acum.

— De ce, mamă? întrebă fata printre hohotele de plâns. Am încercat să mă apăr de el și atât, doar el este singurul vinovat aici. Chiar dacă a fost iubitul meu, acum doar îl urăsc, zise fata plângând în hohote amare, părul ei negru și mătăsos stând ca o perdea, acoperindu-i fața.

— Mamă! Te rog! spuse fata cu fața plină de lacrimi. Doar ascultă-mă...

— Ești o nemernică nerecunoscătoare! strigă femeia.

Cu fața cenușie de furie, femeia se apropie de tânără și o lovi cu o palmă peste față, atât de tare încât capul fetei zbură într-o parte, iar sunetul loviturii răsună în încăpere.

Ava se clătină câțiva pași, lacrimile țâșniră din ochii ei și, gemând de durere, își duse mâna la obrazul lovit, care se înroși de îndată.

— Nu! Te rog, mamă! Ascultă-mă... doar atât reuși să zică, fiind întreruptă de o altă lovitură peste față.

— Ești o nerușinată! Ai fost adoptată și primită în sânul familiei. Te-am crescut ca pe propriul meu copil și tu cum mă răsplătești? Seduci logodnicul surorii tale cu o noapte înainte de nunta lor, l-ai atras în mrejele tale. Ce ai dorit să obții astfel?

Femeia o privea cu o ură fățișă. Ava se cutremură de ceea ce vedea în ochii mamei sale vitrege. Fata scutură dureros din cap la acuzația mamei sale vitrege.

— Mamă! Nu acesta este adevărul! murmură ea. Eric m-a atacat! Am încercat doar să mă apăr.

— Mincinoaso!

Ava se crispă de îndată auzind vocea surorii sale, se întoarse încet spre ea și o privi printre șuvițele căzute de păr.

Isabella arăta minunat în rochia ei roză, scurtă. Era ca o păpușă, blondă, cu ochi enormi, albaștri, înaltă, suplă și grațioasă. Apăruse răzbunătoare în cadrul ușii, manifestând o răceală enormă, cu fața schimonosită de furie.