Finally mine

Capitolul 16

Ava

Zilele se scurgeau cu repezeală, momentul întâlnirii Avei cu copilul ei era tot mai aproape. Ava reuși să gătească camera pentru venirea copilului, făcuse rost și de toate lucrurile necesare pentru un copil, rămase doar să aștepte venirea lui pe lume.

Dar așteptarea nu a fost de lungă durată, cu doua săptămâni înainte de termen, Ava fiind la muncă, simți o împunsătură jos. Nu a luat-o în considerație crezând că este doar o contracție de tipul Braxton-Hiks, dar peste treizeci de minute contracțiile se îndesiră, iar peste o oră se rupse apele.
Astfel, Sofia și-a făcut apariția pe lume în acea seară, la Royal Sussex Hospital din Brighton.

Când și-a luat copilul în brațe pentru prima dată, Ava a lăcrimat de fericire, se simți o ființă împlinită, când privi  în jos la fetița ei , își promise că nu va permite nimănui să-i facă vreun rău fetiței sale, se gândi la Max, care nu știa că a devenit tată."Nici nu merită să știe" își zise ea printre lacrimi " Ne vom descurca și fără el, scumpo" dar nici nu termină bine gândul, când izbucni în lacrimi amare, o durea sufletul pentru fetița ei, care era nevinovată, și care ca și ea nu își va cunoaște tatăl niciodată.  "Mă ai pe mine, îți promit scumpo că nu vei duce lipsă de dragoste" se aplecă și își sărută  comoara din brațele sale.

În spital au stat puțin, chiar în a doua zi  fuseseră externate, atât mama cât și fiica erau bine.
Acasă, au fost întâmpinate de familia Smith  și de Martha. Aceștia împreună au surprins-o până la lacrimi,  pregătind-ule o surpriză, căci Ava când intră la ea în dormitor cu Sofia în brațe înțepeni locului de ceea ce văzuse, nu își recunoștea dormitorul, toată încăperea  era plină cu baloane roz și albe, peste tot se aflau baloanele, pe pat, pe podea,  iar lângă leagăn, pe perete era lipit un panou pe care era scris "Welcome Home, Baby Girl", Ava izbucni în plâns, gestul lor a înduioșat-o  până la lacrimi.

-Shh , draga mea ce sa întâmplat, o întrebase Marta îngrijorată, nu îți plac? se apropiase și o privise lung.

Ava începuse să plângă în hohote, de la zgomotul făcut de plânsetele ei Sofia începuse să se foiască. Ana și George se apropiară și ei în grabă:

-Ava ce sa întâmplat? o întrebă Ana, sa apropiat de ea și a început să o mângâie liniștitor pe spate. Ești bine?

Ava își șterse lacrimile de pe față suspinând:
-Shh, iubita, scuze, zise ea privind-uși cu dragoste fiica, o legănă încetișor , fetița adormi la loc în brațele mamei sale.

Ava își ridică capul și îi  privi pe rând pe oamenii care în doar câteva luni devenise oamenii sufletului ei. Ava le era foarte recunoscătore pentru sprijinul lor, căci ei erau  singurele persoane apropiate pe  care le  avea la moment. Găsise în Ana și George părinții pe care nu îi avuseseră niciodată, iar în Marta bunica pe care niciodată nu o văzuse.

-Vă mulțumesc! zise ea într-un sfârșit, cu lacrimi curgând șiroaie pe față.

Ana și Marta se aruncase asupra ei și o îmbrățișă, izbucniseră toate trei în plâns.

-Femeile, mormăi George, eu cobor jos, zicând acestea , ieși din dormitor mormăind  nemulțumit sub nas .

Timpul trecea rapid, trecuseră deja două săptămâni de când fuseseră externate din spital, Sofia creștea , și cu cât creștea  se vedeau mai bine asemănările cu tatăl său, Ava spera că măcar ochii fetiței să fie ai  ei dar nu va știi acest lucru decât peste vreo șase luni.

Ava se simțea tot mai constrânsă de lipsuri, puținele economii pe care  le adunaseră înainte de sarcină nu erau destule pentru ele. Astfel cu ajutorul  Anei și  al lui George ieșise la muncă,   câteva ore pe zi ajuta la bucătărie, iar în tot acest timp Martha stătea cu Sofia. Seara cădea moartă de oboselă, dar fericită când își ținea copilul în brațe, îi mulțumea mereu Domnului că o putea alăpta, alăptarea era pentru ea legătură specială cu fiica sa.

Într-o zi a primit o scrisoare de la Emma: "Bună scumpo, sper că sunteți bine, nu mai am răbdare să o strâng în brațe pe pitica. Știu că e riscant că îți scriu, dar cred că trebuie să știi că ești căutată. Am fost săptămâna trecută vizitată de Max, a încercat să afle locul aflării tale, nu știu de unde a aflat, dar știa despre sarcina ta, cu greu l-am alungat din casa mea. Te rog, să fii mai atentă. Vă cuprind."  Ava citi de câteva ori scrisoarea, nu vroia să creadă că e adevărat ceea ce citise." Deci, mă caută ", își zise ea într-un final. "Sigur că își dorește copilul", altfel pentru ce ar mai căuta. "
Dorea să o dezică de singurul motiv pentru care ea trăia. Fără Sofia viața ei ar fi fost pustie, acuma cât de greu nu iar fi , datorită copilașului se scula dimineața.
După ce primise scrisoarea de la Emma, Ava trăia cu teamă zi de zi, se aștepta ca el să apară într-o zi și să distrugă ceea ce-i mai rămăsese, ceea ce o ținea în viață.

Zilele treceau, Ava lucra pe brânci pentru a se întreține pe ea și pe fetița ei, slăbise îngrozitor, ochii ei erau și mai mari acum. Marta și Ana o priveau îngrijorate, încercară să o convingă să își ia câteva zile libere pentru a se odihni, dar ea se încăpățână și le refuză. Nu vorbise de ceva timp cu Emma, îi era enorm de dor se prietena sa, dar era sigură că Emma era urmărită de Max,  și nu își dorea să riște să fie găsite de acesta.

Muncind din greu, dormind puțin nopțile toate acestea au secat-o de puteri lăsând-o fără energie, astfel Ava într-o zi leșină la muncă, George de îndată o  duse la spital.
Starea ei era gravă avea nevoie de odihnă, organismul ei era prea slăbit.
Ava se certă cu doctorii să o elibereze din spital , dar aceștia refuzase categoric, într-un sfârșit  Marta a convins-o să stea câteva zile in spital iar ea în ea schimb va avea grijă de Sofia, îi promise că îi va aduce-o la spital cât mai des. După câteva zile după ce a fost externată din spital, Ava primi un apel de la prietena sa Emma, aceasta o sună să afle de starea ei, căci Marta o informase despre incidentul de la muncă. După apelul Emmei, Ava se simțea mai bine, apelul de la prietena sa o întremă puțin.

Sofia creștea văzând cu ochi, de trei luni umplea viața Avei de fericire și împlinire. Ava mai mereu se rugă ca să nu fie găsită niciodată de El. Visa la o viață liniștită alături de fiica sa, chiar dacă era o viață plină de neajunsuri și sărăcie, ea era mulțumită de ceea ce avea.