Finally mine

Capitolul 20

Ava

-Ava, se auzi vocea lui profundă imediat după primul apel.

Acea voce care în trecut o aducea pe culmile plăceri, dar acum, în acel moment Ava nu simți nimic, totul fiind înghețat înlăuntrul ei din clipa când el a rănit-o cu un an în urmă.

-Am luat o hotărâre , șopti ea, voi merge, rostise aceste cuvinte și de abia își reținea lacrimile, nu vroia ca el să o vadă slabă, căci își permise dimineața, și mai mult nu dorea ca el să o vadă în așa stare.

-Mă bucur că ai făcut alegerea corectă, zise el rece, peste două ore voi fi la tine, strângeți lucrurile, voi veni să vă iau, cu aceste cuvinte încheiase convorbirea lor telefonică.

Ava rămase înghețată cu telefonul
în mână câteva minute bune. Cu ultimele puteri și cu durere în suflet începuse să își facă bagajele, în acest timp nu prea adunase multe lucruri, așa că bagaje erau puține.
În timp ce își strângea lucrurile își aminti cu regret de clipele frumoase petrecute împreună cu fiica sa în această mică locuință, care a fost casa lor chiar dacă doar pentru câteva luni, regreta că pleca de aici, fiindcă în ultimul timp îndrăgi această locuință, nu știa ce o va aștepta în continuare, nu știa unde va locui cu fiica sa.

În timp ce Sofia dormea, Ava coborî jos, la restaurant, pentru a își lua la revedere de la soți Smith, care au fost aproape de ea în acest an.

Jos, în restaurant era numai Ana, Ava mulțumi în gând Domnului pentru acest fapt, deoarece nu se simțea în stare să suporte privirile iscoditoare ale colegiilor ei de muncă. Ana își ridică ochi, când văzu disperarea și tristețea de pe chipul Avei, lăsă baltă totul și veni în grabă către ea, se opri  la o distanță mică de ea își deschise brațele și o încurajă din priviri pe Ava să se apropie, Ava nu pierdu timpul se aruncă în brațele ei, izbucnind în lacrimi.

-Îmi pare rău scumpo! murmură Ana și o mângâie blând pe păr.

Ava se dezlipi de ea, își șterse lacrimile și zâmbi slab:

-Am știut că mă caută, dar am sperat să nu ne găsească niciodată, zise ea, sunt nevoită să plec cu el, dacă refuz, îmi va lua fata, și știu că o va face, inspiră adânc și  rosti cu greu:

-Plecăm în două ore.

-Ohh Ava! zise Ana privind-o cu compasiune,îmi pare rău!

-Îmi va fi dor de voi, șopti Ava, voi sunteți singura familie care o am. 
Oh, Marta, am uitat complet de ea. Trebuie să o sun și pe ea ca să ne luăm la revedere, tânăra iarăși izbucni în lacrimi.

-Shh scumpo, totul va fi bine, zise Ana liniștitor, o voi suna eu pe Marta, tu urcă sus și strângeți lucrurile.

Ava nu credea că va fii bine vreodată, speranțele ei la un viitor fericit alături doar de fetița sa au fost năruite cu cruzime în acea zi.

În următoarea jumătate de oră în timp ce Ava se juca cu Sofia se auzi un ciocănit în ușa, Ava tresări speriată,"Sper că Marta se află la ușă" , își zise ea cu inima mică de frică, înghiți cu greu, își îmbrățișă fiica mai strâns în brațe și se duse să deschidă ușa.
Răsuflă ușurată când după ușă o găsi pe Marta, izbucni iarăși în lacrimi.

-Ava , ce sa întâmplat scumpo?

Marta intră în locuință, închizând ușa în urma ei, se apropie se Ava și o privi cu milă în ochi. M-a sunat Ana mi-a  spus că pleci, și atât.

-Ne-a găsit,  doar atâta izbuti să pronunțe ea.

-Ohh, Doamne, zise Marta cu compătimire, îmi pare rău.