Finally mine

Epilog

Ava

Aflându-se în salonul spitalului, cu întreaga sa ființă fremătând de nerăbdare, cât și de încântare, Ava privi în jurul său în timp ce își mângâia cu ambele mâini burta sa, care era destul de proeminentă în acel moment, dar ceva de la mână străluci, atrăgându-i atenția.

Ava ridică mâna și își privi verigheta. Era aceeași verighetă pe care Max i-a lăsat-o ca dovadă de iubire acum doi ani. Abia acum câteva luni în urmă, Ava s-a încumetat și a pus-o pe deget, cu lacrimi în ochi. În ziua când se căsătoriseră, la biserică, în fața altarului, Max i-a pus pe deget aceeași verighetă, dar Ava, chiar în acea zi, și-a dat-o jos, aruncând-o fără niciun regret într-un colț întunecat al unui dulap.

Acceptarea acestei verighete avea o însemnătate enormă pentru căsnicia lor, însemna că Ava îl iertase complet, dând o șansă fericirii lor. În ziua când și-a pus-o, Max o observă imediat, emoționat, se apropie de ea:

— Mulțumesc! Am să mă revanșez pentru fiecare lacrimă de-a ta vărsată.

Și Ava l-a crezut.

Iar acum, după ce și-au clarificat toate neînțelegerile între ei, în sfârșit a venit și ziua mult așteptată. În doar câteva ore își va ține în brațe copilul, pe care nouă luni l-a ținut sub inima sa, alimentându-l cu dragostea sa nespusă.

„Îngerașule! Ai răbdare! În curând ne vom întâlni!" șopti Ava. Primi în semn de răspuns o lovitură din partea copilașului și zâmbi mulțumită.

Dimineața nici nu și-a imaginat că va ajunge la spital azi. S-a trezit în zorii zilei cu o poftă nebună de biscuiții ei. Dar chiar când frământa aluatul, simți o împunsătură mai jos de abdomen și ceva umed între picioare. Atunci înțelese că copilul hotărâse că a sosit timpul să părăsească burta mamei și să își facă apariția pe lume.

Nu știa ce va fi, fiindcă Ava ceruse să nu i se dezvăluie sexul copilului, ca și în cazul Sofiei, iar Max nici atât nu dorea. Bărbatul se afla în culmea bucuriei că va fi din nou tătic. Faptul că vor avea încă un copil era îndeajuns pentru ambii. Fetiță sau băiețel, nu conta nici pentru unul dintre ei, ambii îl iubeau deja nemărginit.

Aceste opt luni fuseseră cele mai frumoase din viața Avei. Când privea în trecut, amintindu-și ultimele opt luni, zâmbea mulțumită. În acele momente se simțise mereu iubită, adorată și fericită cum nu fusese niciodată. Spera că și viitorul lor va fi la fel mereu.

Max a fost un soț și un tată iubitor și înțelegător, fiind alături de ea mereu când a avut nevoie de el. În ultimele luni, când burta ei a crescut enorm, el a condus compania de acasă pentru a fi lângă ea și pentru a o ajuta. Alături de ea fusese și Wilson, care avusese grijă de Sofia. Acum, după toate aceste luni cât o avusese pe Wilson lângă ea, Ava nu își putea închipui ce va face fără ea, mai ales acum, când își va face apariția pe lume al doilea bebeluș în doar câteva ore.

Stătea întinsă în pat și își mângâia burta cu toată blândețea de care se simțea în stare. Ava zâmbi cu lacrimi de fericire în ochi, se simțea cuprinsă de fericire și liniște.

Ușa se deschise și în încăpere pătrunse Max. Ava nu văzu nici urmă din bărbatul relaxat pe care îl cunoștea ea, acum Max arăta derutat și pierdut. De cum pătrunse în încăpere, o căută pe ea prin cameră. În momentul când privirile lor se întâlniră, fiorul atracției dintre ei apăru din nou.

Chiar după atât timp, pasiunea dintre ei nu se diminuase niciun pic. Doar de la o mică atingere, trupurile lor se aprindeau de pasiune.

Max se îndreptă spre ea cu pași largi. În ochii lui Ava citi teamă și îngrijorare.