Finally mine

Epilog

Ava

Aflându-se în salonul spitalului, cu întreaga sa ființă precipitând de nerăbdare cât și încântare, Ava privi în jurul său în timp ce își mângâia cu ambele mâini burta sa, care era destul de proeminentă în acel moment, dar ceva de la mână străluci atrăgându-i atenția.

Ava ridică mâna și își privi verigheta, era aceiași verighetă pe care Max ia lăsat-o ca dovadă de iubire acum doi ani. Abia acum câteva luni în urmă Ava sa încumetat și a pus-o pe deget cu lacrimi în ochi. În ziua când se căsătoriseră, la biserică, în fața altarului, Max ia pus pe deget aceiași verighetă, dar Ava chiar în acea zi și-a dat-o jos, aruncând-o fără nici un regret într-un colț întunecat al unui dulap. Acceptarea acestei verighete avea o însemnătate enormă pentru căsnicia lor, însemna că Ava îl iertase complet dând o șansă fericirii lor. În ziua când și-a pus-o Max o observă imediat, emoționant sa apropiat de ea:

-Mulțumesc! Am să mă revanșez pentru fiecare lacrimă de a ta vărsată.
Și Ava la crezut.

Iar acum după ce și-au clarificat toate neînțelegerile între ei, în sfârșit a venit și ziua mult așteptată, în doar câteva ore își va ține în brațe copilul, pe care nouă luni l-a ținut sub inima sa alimentându-l cu dragostea sa nespusă.

"Îngerașule! Ai răbdare! În curând ne vom întâlni!" șopti Ava, primi în semn de răspuns o lovitură din partea copilașului, zâmbi mulțumită.

Dimineața nici nu și-a imaginat că va ajunge la spital azi, sa trezit în zori zilei cu o poftă nebună de biscuiți ei. Dar chiar când frământa aluatul simți o împunsătură mai jos de abdomen, și umed între picioare, atunci înțelese că copilul hotărî că a sosit timpul să părăsească burta mamei și să își facă apariția pe lume. Nu știa ce va fi, fiindcă Ava ceruse să nu i se dezvăluie sexul copilului ca și în cazul Sofiei, iar Max nici atât nu dorea. Bărbatul se afla în culmea bucuriei că va fi din nou tătic, faptul că vor avea încă un copil era îndeajuns pentru ambii, fetiță sau băiețel nu conta  nici pentru unul din ei, ambii îl iubeau deja nemărginit.

Aceste opt luni fusese cele mai frumoase din viața Avei, când privea în trecut amintindu-și ultimele opt luni zâmbea mulțumită. În acele momente sa simțit mereu iubită, adorată și fericită cum nu fusese niciodată, spera că și viitorul lor va fi la fel mereu.

Max a fost un soț și un tată iubitor și înțelegător fiind alături de ea mereu când a avut nevoie de el. În ultimele luni când burta ei a crescut enorm, el a condus compania de acasă pentru a fi lângă ea și pentru a o ajuta. Alături de ea fusese și Wilson care avusese grijă de Sofia, acum după toate aceste luni cât o avusese pe Wilson lângă ea, Ava nu își putea închipui ce va face fără ea, mai ales acum când își va face apariția pe lume al doilea bebeluș în doar câteva ore.

Stătea întinsă în pat și își mângâie burta cu toată blândețea de care se simțea în stare. Ava zâmbi cu lacrimi de fericire în ochi, se simțea cuprinsă de fericire și liniște.

Ușa se deschise și în încăpere pătrunse Max. Ava nu văzu nici urmă din bărbatul relaxat pe care îl cunoștea ea, acum Max arăta derutat și pierdut. De cum pătrunse în încăpere o căută pe ea prin cameră, în momentul când privirile lor se întâlniră fiorul atracției dintre ei apăruse din nou.
Chiar după atât timp pasiunea dintre ei nu se diminuase nici un pic, doar de la o mică atingere trupurile lor se aprindeau de pasiune.
Max se îndreptă spre ea cu pași largi, în ochi lui Ava citi teamă și îngrijorare.

-Iubito! Ești bine? întrebă el în timp ce o sărută scurt pe buze.

Ava doar încuviință aprobator din cap.
Max trase un scaun din apropiere și se așeză lângă ea, luându-i mâinele ei în mâinele lui, își aplecă capul și îi sărută degetele în timp ce le ținea în palmele lui.