Finally mine

Capitolul 13

Ava

Zilele treceau foarte greu de când plecase Max. Ava mereu își căuta ceva de lucru, ca să nu se mai gândească la el. Ziua supraviețuia cu greu, pe când nopțile treceau și mai greu. O măcina dorul, dorea să îl vadă sau să audă glasul lui pentru câteva secunde.

Toți din casă o priveau cu milă. Chiar și prietena sa, Emma, când auzise că el plecase, o privise cu milă și nu zise nimic. Ava se supără pe ea. Nu avea nevoie de compătimirea nimănui. Știa că el o iubea și că va reveni la ea. Spera doar că va reveni cât mai curând.

Era plecat de o săptămână, dar în tot acest timp nu o sunase niciodată. Ava se consola cu gândul că era foarte ocupat.

Mai urmară apoi încă o săptămână de tăcere din partea lui. Ava se topea de dorul lui, mai ales că nu se simțea prea bine de câteva zile. Își tot zicea că era doar prea obosită, își va lua câteva zile libere și își va reveni.

Dar, în a treia săptămână, Ava începu să aibă câteva bănuieli că era însărcinată. În ultimele zile se simțea ciudat, sânii o dureau, mirosurile o deranjau și chiar vomitase uneori. La sfârșitul săptămânii, deși știa, făcuse totuși un test de sarcină pentru a confirma. Acum era îngrozită, nu știa ce să facă. Se gândise să îl sune pe Max pentru a-l anunța, dar nu știa numărul lui de telefon, iar Leyla era plecată în Scoția la soțul său. Va sosi abia peste o săptămână.

Trebuia doar să aștepte. Se mângâi cu mâna pe burtă. Creștea în ea o ființă nouă. Chiar dacă era înspăimântată, era și fericită, pentru că visase mereu la o familie numeroasă. Rămânea doar ca și Max să iubească copiii și să își dorească. Nu discutară niciodată despre viitor sau copii.

Leyla revenise acasă peste două săptămâni. Radia de frumusețe și fericire, sarcina îi dădea un farmec aparte. Ava o admira și ținea la ea. Într-o zi, își luă inima în dinți și ceru numărul de telefon al lui Max. Leyla nu o luă la întrebări. Ava îi era recunoscătoare pentru acest lucru.

De îndată ce obținuse numărul, apelase pe numărul lui personal de câteva ori, dar nimeni nu răspunse. Cu inima grea, sună la biroul lui.

— Bună ziua, biroul domnului Max, cu ce vă pot ajuta? se auzi un glas de femeie la celălalt capăt.

— Bună ziua, sunt Ava Reid. Aș dori să vorbesc cu Max Elliot, vorbi tânăra cu speranță în glas.

— Sunteți Ava? întrebă cu uimire în glas femeia. Îmi pare rău, dar domnul Elliot este plecat. Nu știu când va reveni. Îmi cer scuze. O zi bună!

Apoi se lăsă tăcere.

Ava simți cum inima sa se făcuse una cu pământul. Lacrimile curgeau șuvoaie. Își duse instinctiv mâna la burtă, unde copilul ei creștea de două luni. Nimeni nu știa de situația ei. Emma era în concediu, plecată. Trebuia să revină în curând, deci curând toți își vor afla.

La două luni și două săptămâni de când el plecase, Ava era tot mai tristă.

Într-o zi, pregătea prânzul în bucătărie, pe când Emma își terminase treburile prin casă. Îi ținea companie, căutând în același timp ceva de privit la televizor, dar, la un moment dat, liniștea bucătăriei fu străpunsă de o voce de bărbat care anunța la știri vestea înspăimântătoare pentru Ava:

„Multimilionarul Max Elliot și Rebeca Miller, fiica miliardarului Rick Miller, care a decedat de curând, s-au căsătorit azi la biserică. La nuntă au participat spuma societății newyorkeze."

Ava îngheță și se întoarse spre ecranul televizorului. Simți cum nu mai poate respira, scăpă din mână cuțitul. În clipa când îl văzu pe Max zâmbind, iar la brațul lui era o mireasă blondă, frumoasă, Ava se albi la față. Emma veni rapid spre ea și o susținu ca să nu cadă. Ava o auzi ca prin ceață despre ce vorbeau. Stătea acolo, înlemnită în bucătărie, și doar îi privea cum fericiți zâmbeau, arătând ca doi îndrăgostiți. Inima ei se destrămă în mici bucăți atunci. Nu simți pământul sub picioare, noroc de prietena sa, care o ținea cu o mână de talie.