Finally mine

Capitolul 13

Ava

Zilele treceau foarte greu de  când plecase Max. Ava mereu își căuta ceva de lucru, ca să nu se mai gândească la el. Ziua supraviețuia cu greu pe când nopțile treceau mai greu, o măcina dorul, dorea să îl vadă sau să audă glasul lui pentru câteva secunde.

Toți din casă o priveau cu milă, chiar și prietena sa Emma când auzise că el plecase o privise cu milă și nu zise nimic, Ava se supără  pe ea, nu avea nevoie de compătimirea nimănui , știa că el o iubea, și că va reveni la ea. Spera doar că va reveni cât de curând.
Era plecat de o săptămână, dar în tot acest timp nu a sunat-o niciodată, Ava se consola cu gândul că era foarte ocupat.

Mai urmară apoi încă o săptămână de tăcere din partea lui, Ava se topea de dorul lui, mai ales că nu se simțea prea bine de câteva zile, își tot zicea că este doar prea obosită, își va lua câteva zile libere și își va reveni.
Dar în a treia săptămână,  Ava începu să aibă careva bănuieli că era însărcinată,  in ultimele zile se simțea ciudat, sâni o dureau, mirosurile o deranjau, și chiar vomitase uneori. La sfârșitul săptămânii,  deși știa , făcuse totuși un test de sarcină pentru a confirma. Acum era îngrozită nu știa ce să facă, se gândise să îl sune pe Max pentru a îl anunța, dar nu știa numărul lui de telefon, iar Leyla era plecată în Scoția la soțul său , va sosi abia peste o săptămână.

Trebuia doar să aștepte, se mângâi cu mâna pe burtă,  creștea în ea o ființă nouă, chiar dacă era înspăimântată era și fericită, pentru că visase mereu la o familie numeroasă, rămânea doar că și Max iubea copiii și își dorea, nu discutară niciodată despre viitor sau copii.

Leyla revenise acasă peste două săptămâni, radia de frumusețe și fericirea, sarcina îi dădea un farmec aparte, Ava o admira și ținea la ea, într-o zi își luă inima în dinți și ceruse numărul de telefon al lui Max , Leyla nu o luă la întrebări , Ava îi era recunoscătoare pentru acest lucru. De îndată cum obținuse numărul , apelase pe numărul lui personal de câteva ori, dar nimeni nu răspunse, cu inima grea sună la biroul lui.

-Buna ziua, biroul domn Max , cu ce vă pot ajuta? se auzi un glas de femeie la celălat capăt.

-Buna ziua, sunt Ava Reid, aș dori să vorbesc cu Max Elliot, vorbise tânăra cu speranță în glas.

-Sunteți Ava? întrebă cu uimire în glas femeia, îmi pare rău dar domnul Elliot este plecat, nu știu când va reveni, îmi cer scuze, o zi bună, apoi se lăsă tăcere.

Ava simți cum inima sa se făcuse una cu pământul, lacrimile curgeau șuvoaie, își duse instinctiv mâna la burtă, unde copilul ei creștea de două luni, nimeni nu știa de situația ei, Emma era în concediu plecată , trebuia să revină în curând, deci curând toți își vor afla.

La două luni și două săptămîni de când el plecase, Ava era tot mai tristă.
Într-o zi pregătea prânzul în bucătărie, pe când Emma își terminase treburile prin casă, îi ținea companie căutând în același timp ceva să privească la televizor, dar la un moment dat liniștea bucătăriei fusese străpunse de o  voce de bărbat care anunță la știri vestea înspăimântătoare pentru Ava:
"Multimilionarul Max Elliot și Rebeca Miller, fiica miliardarului   Rick Miller care a decedat de curând, sau căsătorit azi la biserică, la nuntă au participat spuma societății newyorkeze" , Ava îngheță și se întoarse spre ecranul televizorului, simți cum numai poate respira , scăpă din mână cuțitul, în clipa când îl văzu pe Max zâmbind iar la brațul lui era o mireasă blondă frumoasă, Ava se albi la față, Emma venise rapid spre ea și o susținu ca să nu cadă, Ava îi auzi ca prin ceață despre ce vorbeau, stătea acolo înlemnită în bucătărie și doar îi privea, cum fericiți zâmbeau, arătând ca doi îndrăgostiți, inima ei se destrămă în mici bucăți atunci, nu simți pământul sub picioare, noroc de prietena sa care o ținea cu o mână de talie.

-Scumpo! Așează-te un pic, te-ai albit la față. Te simți bine? o întrebă cu îngrijorare în glas prietena sa.

Cu grijă, Emma o îndemnă spre scaunul din apropiere. Ava căzu pe scaun cu ochii țintă spre televizor, chiar dacă reportajul despre ei se terminase, ea nu își putea lua privirea de acolo. Se afla încă în stare de șoc, nu vroia să creadă că ce văzuse era adevărat.

"Nu! Nu poate fi adevărat!

Dar doar o privire aruncată prietenei sale confirmă că totul se întîmplă cu adevărat, a fost iarăși trădată, numai că de această dată nu știa dacă va putea supraviețui. După ce Max sa folosit de ea, pur și simplu a plecat spere logodnica sa.

"Dar inelul?"își zise.

Își plecă ochii îndurerați și privi inelul de pe degetul ei, își aminti de scrisoarea pe care el ia lăsat-o, jurămintele făcute.
"Doamne cum poate fi așa crud?"

-Ava! Îmi pare rău!

Se auzi de undeva din depărtare vocea îndurerată a prietenei sale, înainte de a-și pierde cunoștința.

Își reveni mai târziu în spital,lângă patul ei , pe un scaun se afla Emma care o privea atent.
-Bună, doar atât reuși să zică cu un mic zâmbet pe buze, dar în următoarea clipă o învăluiră amintirile dureroase, Max cu o femeia la braț, izbucni în plâns, Emma se așeză lângă ea pe pat și o luă în brațe.

-Shhh! Știu că te doare scumpo, dar trebuie să te gândești și la copil, o mângâia pe spate liniștitor.

- Știi de copil? Ava își ridică capul cu lacrimi în ochi mari .

- Azi am aflat, de ce nu mi-ai zis? o întrebă ea acuzator, am crezut că suntem prietene.

-Nu ți-am zis fiindcă mai avertizat cu privire la el, iar eu o proastă, nu te-am ascultat, îmi era frică să îți zic.

-Ava, după cum se comporta cu tine și după cum te privea toți credeau că este îndrăgostit de tine, dar de unde era să știi că va fii așa un nemernic.

-L-am sunat de câteva ori ca să îl anunț despre copil, dar nu mia răspuns, zise cu durere în glas, credeam că este ocupat, acum înțeleg cu ce a fost el ocupat, ma scos din viața de parcă nici nu am existat, își privi prietena cu ochii împăienjeniți de lacrimi , ce mă fac eu acum ?

-Rezolvăm noi cumva, acum important este să te odihnești, copilul are nevoie de odihnă și liniște, întinde-te în pat, porunci ea.

Ava se supuse, căci numai avea nici o putere, de cum capul ei atinse perna, adormi de îndată.
A doua zi se trezi cu forțe noi, chiar dacă înăuntrul ei totul era înghețat și gol, hotărî să fie puternică pentru copilul ei. El îi alungase din viața lui, deci nu își va cunoaște niciodată copilul. Copilul era un dar prețios de la Dumnezeu, el nu îl merita, va face tot ce îi era în puteri ca să îl nască și să îl crească , va oferi copilului ceea ce ea nu avut, un cămin fericit unde să se simtă iubit.

Spre seară Emma și-a făcut apariția la spital, aceasta de cum deschise ușa o căuta din priviri pe Ava, de cum o găsi se relaxă, luă un scaun și se așeză lângă patul Avei, aceasta la rândul ei de abia își ținea lacrimile în frâu.

-Bună, zise ea, cum te simți azi?

-Mai bine, răspunse încet Ava, îți mulțumesc.

-Pentru aceasta sunt prieteni, zâmbi ușor Emma.

-Acum cu toată situația dată, nu mă pot întoarce la reședință, spuse Ava.

-Înțeleg, Leyla este plecată, dar deseară se întoarce, sigur că se va interesa ce sa întâmplat cu tine.Ava doar încuviință din cap.

-Nu știu ce să fac acum, sunt însărcinată și săracă și nu am unde pleca.

-Uite, întinse o mână și îi strânse
mâna ei, am o mătușă care locuiește singură în Brighton, are o casă mare, poți locui acolo cât timp dorești.

-Mulțumesc mult, cred că voi pleca acolo, întotdeauna mi-am dorit să locuiesc pe malul mării, rosti ea cu durere, dar îmi va fii dor de tine, zise ea printre lacrimi, Emma se întinse spre ea și o îmbrățișă strâns,  trebuie să trec azi pe la reședință și să îmi iau lucrurile, continuă Ava.

-Te ajut și eu, vă voi vizita numaidecât zise și Emma ,încetează , acuși voi plânge și eu .