Finally mine

Capitolul 35

Ava

"Nu! Nu poate fi adevărat! "
Își tot repetă printre lacrimi Ava în timp ce se stătea pe șezute și se legăna înainte și înapoi cu brațele cuprinse în jurul mijlocului ei. Privi în jurul său cu ochi înlăcrimați la odaia care era închisoarea sa deja de câteva săptămâni bune.

-Cât de proastă pot fi! îngăimă ea printre suspinele de plâns care scuturau trupul ei firav.

Primele simptome apărură după două săptămâni de la nunta lor. La început Ava le puse pe seama grijilor dintre relația ei tensionată cu Max.

Din seara nunții lor Max dispăruse. După scena în fața tuturor invitaților unde mireasa plecase în grabă răvășită și cu fața în lacrimi de la restaurant nu mai dăduse ochi cu el. De atunci nu știa unde este el, de parcă bărbatul ar fi intrat în pământ.

În acea seară Ava a plecat distrusă, părăsind în grabă restaurantul, a avut noroc de Emma care mereu sa aflat lângă ea în cele mai grele momente din viața ei. În acea zi fusese lângă ea, în ziua care ar trebui să fie cea mai fericită zi din viața ei, dar pentru Ava reprezenta sfârșitul libertății sale.
În acea seară îngrozitoare Ava prinse primul taxi ieșit în cale și plecă cât mai departe de el. În timp ce mașina se îndrepta spre reședință, Ava plânse în hohote în brațele Emmei, care pe parcursul drumului a tot încercat să o liniștească dar nu reuși nici cu cuvinte liniștitoare nici cu mângâieri pe spatele ei. Când mașina se parcase în fața reședinței, Ava era deja sleită de puteri și cu ochi roși și umflați de plâns. Cu ajutorul Emmei care a susținut-o să meargă a ajuns în dormitorul ei, iar acolo  în intimitatea dormitorului său și-a dat jos rochia de mireasă și își puse pe ea rochia scurtă din satin de culoare cremă care era întinsă deasupra cuverturii de pe pat, pesemne servitoare o pregătise pentru noaptea nunți. Emma tăcută, fără ca să o întrebe ceva o ajută să se bage în pat și să se întindă sub plapumă.

-Sofia! zise Ava în timp ce încercă să iasă de sub plapumă.

-I-am trimis un mesaj lui Wilson ca să o aducă acasă, o liniști Emma în timp ce o împinse înapoi în patul ei.

-Mulțumesc, șopti Ava oftând greoi. Iarăși te îngreunez cu problemele mele, zise Ava rezemată cu spatele de tăblia patului său privind-uși prietena cu ochi mari și triști.

-Ava, pentru asta sunt prietenii.

-Cât mi-ai lipsit! zise Ava în timp ce strânse  cu degetele sale mâna Emmei.

-Și tu mie!  Zise aceasta în timp ce acoperi cu palma cealaltă mâna Avei care se afla pe mâna ei.
Emma o privise lung și cu atenție câteva minute.

-Pesemne dorești să afli mai multe amănunte, deduse Ava după privirea prietenei ei.

-Da, dar nu acum, mai târziu, acum ești prea obosită, voi pleca și te voi lăsa să te odihnești. Mâine te voi vizita.

Emma ridicase plapuma și o acoperi mai bine pe Ava în timp ce aceasta se lungise în pat.

-Noapte bună, scumpo!

Emma se ridicase, mai aruncă o privire spre prietena sa și plecă lăsând-o pe Ava singură în întuneric. Bezna din dormitor se simțea și în interiorul Avei, aceasta de cum atinse perna adormi de îndată, fiind lipsită de puteri în urmă celor mai  zbuciumate zile din viața ei.

În următoarele zile Ava se află într-o stare de confuzie. Vorbele lui au atins-o puternic, au scuturat-o, topind astfel un zid din multe altele pe care ea și le-a ridicat în jurul inimii numai pentru a fi cât mai detașată de el emoțional cât și fizic.

Trecuse două săptămâni și Ava nu știa unde este el și când va reveni, în fiecare zi cât el lipsea,  ea se tot simțea mai panicată și nu își găsea locul nicicum, de parcă îi lipsea ceva. Era cu neputință să fie într-atât de idioată, dar simțea lipsa lui. În fiecare noapte adormea cu gândul la el.
Când își privea fiica mereu își amintea de el, căci cu cât creștea cu atât asemănările cu tatăl său era tot mai mult vizibile.

Când apăruse starea de vomă într-o dimineață, Ava crezu că este doar o indigestie, dar urmase a doua dimineața,  apoi a treia....
Ava speriată începuse să numere zilele de la ultima menstruație, în timp ce teama pusese stăpânire pe ea.
Simțind că numai are suficiente puteri să se tot frământe făcuse rost de un test de sarcină. Și rezultatul nu se lăsă mult așteptat, astfel acum Ava se holbă la linia roz care își făcuse apariția chiar după două minute de lungă așteptare. 

"Nu! Nu din nou!"
Nu se poate, cu lacrimi brăzdându-i chipul Ava se strânse mai tare cu brațele în jurul taliei. A fost doar odată în noaptea aia de bal, în afurisita aia de noapte sa întîmplat totul.

-Oh, Doamne! gemu Ava cu durere.

Cum să îi zică lui Max acum, se temea să i se mărturisească lui. Îi era rușine de sine însuși căci rămăsese iarăși însărcinată cu același bărbat.
Chiar dacă erau căsătoriți, căsnicia lor era o glumă proastă. Ava era sigură ca peste un an , doi Max se va plictisi de poziția sa de bărbat căsătorit și o va elibera din această căsătorie, și ea ce va face atunci cu doi copii.
Nici prietenei sale nu îi zise nimic, căci după nuntă Emma o vizita deseori, Ava se miră cum de reuși să se prefacă într-atât față de ceilalți, la suprafață părea liniștită dar în interiorul ei se ducea o adevărată luptă zbuciumată.

Zilele treceau și Max tot nu își făcuse apariția. Cu fiecare zi trecută Ava se simțea tot mai îngrijorată pentru el, căci din cauză că nu primise nici o veste de la el Ava nu își putea găsi locul, diferite scenarii îngrozitoare îi treceau prin minte. Înțelegea că era cel mai prostesc lucru pe care l-ar fi putut face în viața sa, să nu doarmă nopțile pentru el, pentru bărbatul care deja de câteva ori a rănit-o în cele mai îngrozitoare moduri. Dar inimii nu îi poți dicta, în pofida la toate îl iubea. Da, îl iubea! Toate aceste săptămâni cât el lipsise Ava îi simțise lipsa enorm de mult. Încă nu îl iertase complet dar realiză că încă îl iubește cu toată ființa sa. Iar acum îi poartă și copilul, al doilea lui copil.
Ava deja își iubea copilul care creștea în ea, se hotărâse să își nască și să își crească și acest copil, chiar dacă va fi nevoită să țină piept singură la toatele greutățile care vor apărea. Acum rămăsese doar să se hotărască ce sa facă cu tatăl lui, care încă nu își făcuse apariția. Ava realiză că va veni timpul când va trebui să stea față în față cu el și să îl anunțe. Numai gândul la acea clipă o făcea să se înfioare, dar își zise că va fi puternică și va rezista cu curaj dacă va fi nevoie.