Max
"În sfârșit"
Zise Max în timp ce stătea în fața altarului și privea pe femeia pe care o iubea și o adora cu toată ființa sa și care acum mergea spre el. Femeia înainta agale cu pași mici spre el într-o rochie albă lungă care venea turnată pe trupul ei zvelt. Mireasa ducea într-o mână un buchet de trandafiri albi, pe când cealaltă mână era înlănțuită în jurul brațului însoțitorului său. Tânăra venea spre el, plutind ca un înger radiind inocență în fața apropiaților lor.
Max își dorea să afle ce se afla sub valul ei, ce emoții ascundea acesta în acel moment hotărâtor pentru viitorul lor.
Dintr-un moment în altul femeia va fi în fața lui, el îi va da valul la o parte și o va privi în ochi. De acest moment îi era lui cel mai tare frică, căci nu știa ce va vedea acolo. Își dorea ca acest moment care va fi mereu întipărit în inima și mintea lor să avut loc altfel, dar Max nu își permise ca Ava să dispară iarăși cu fiica sa. De aia și făcuse acest pas disperat șantajând-o să se căsătorească cu el, chiar dacă ea i se împotrivise cu înverșunare până în ultima clipă, totuși el a avut câștig de cauză. Deci, iat-o aici! Spera că cu trecerea timpului Ava îl va putea ierta și vor forma o familie adevărată, în care va predomina înțelegerea și liniștea.
Odată cu semnarea certificatului de căsătorie va perfecta și certificatul de naștere al Sofiei, fiindcă era timpul să o prezinte pe Sofia ca fiica sa.
Auzi zgomotul aparatului de fotografiat de lângă el și reveni la realitate. O boare de vânt ridică puțin voalul miresei care se afla acum în fața lui la brațul lui George care devenise un tată pentru ea. Bărbații își strânse mâinile reciproc, iar celălat bărbat se duse și luă loc lângă soția sa Ana, care își ștergea lacrimile cu o batistă. Lângă ea se afla și Marta, Emma cât și Wilson cu fetița sa în brațe, Leyla cu David cu băiețelul lor, care era copia lui David.
Cu inima bubuind-ui în piept se întoarse spre femeia pe care o iubește și zâmbi, se simțea emoționant, se simțea cel mai norocos bărbat din lume.
În următoarea jumătate de oră ceremonia a decurs fără probleme, ambii și-au rostit jurăminte scurte fără întreruperi.
În momentul când Max trebuia să sărute mireasa, acesta cu respirația oprită se întoarse și cu mâni tremurânde înlătură valul de pe chipul ei și o privi cu îngrijorare. Aceasta își ridică ochi spre el, Max se înecase ca de obicei în albastrul ochilor ei care acum îl priveau triști. Inima lui se strânse la tristețea din ochi ei, ar face orice pentru a alunga tristețea din ochi ei, mai puțin să o lese să plece, asta însemna distrugerea lui și sfârșitul lui. Cu sufletul la gură, Max se aplecă și o sărută, când buzele lor se împreunară, atracția dintre ei apăruse, ambii tremurară violent în acel moment. După câteva secunde Max întrerupese sărutul lăsând-o pe Ava cu buzele răspicate și roșie la față, acesta când înțelese că sărutul se sfârșise ridică ochi și îl privi confuză cu ochi încă încețoșați de pasiune.
Max ar săruta-o până s-ar sătura de dulceața buzelor ei, dar dorea ca ea să vină singură la el, el deja făcuse primul și cel mai important pas spre împăcare lor, se căsătorise. Acum trebuia doar să se înarmeze cu răbdare, îi va oferi ei tot timpul din lume de care va avea nevoie pentru a îl putea ierta. Nu vroia să grăbească lucrurile, deja era a lui prin acte, dar el o dorea cu totul, cu trup și suflet, pentru aceasta el va aștepta oricât va fi nevoie, chiar dacă vor trece ani, el va aștepta.
După ceremonia care va urma după nuntă, va pleca și nu se va întoarce câteva săptămâni. Îi va lăsa timp de gândire Avei cât va lipsi, spera că femeia îi va duce dorul cât de cât și îl va putea ierta un pic. Max ar face orice pentru a obține iertarea ei.
Deja făcuse câțiva pași către iertare ei. Datorită lui azi erau prezenți persoanele care au fost alături de ea în ultimul an pe când el nu fusese.
Pe Emma, Marta și pe soții Smith el ia invitat la nunta lor. A fost nevoit să îi viziteze pe fiecare în parte, aceștia la vizita lui au reacționat furios aruncând-ui în față cât de mârșav și ticălos este. A suportat cu stoicism atitudinea lor, fiind conștient că o merita din plin. Toți doar de dragul Avei au acceptat invitația lui, și astfel iată-i pe toți aici.
CITEȘTI
Finally mine
RomanceCe se întîmplă atunci când între doi oameni total diferiți apare atracția? O atracție atât de puternică care îi aruncă pe ambii într-o furtună de sentimente. Ava, o tânără orfană și naivă, cu sufletul frânt în urma unei trădări din trecut ajunge s...
