Finally mine

Capitolul 6

Ava

- Cum a fost ziua de ieri? o întrebă Emma, în timp ce mușcă dintr-un măr verde, urmărind-o pe Ava cu privirea cum trebăluia prin bucătărie.

-De dimineață am fost în parc, apoi mi-am terminat cartea care am început-o luna trecută dar așa și nu am terminat-o, răspunse Ava, încercând să nu se dea de gol căci ieri numai la carte nu-i fusese gândurile, ci la plimbarea de ieri din parc.

La moment, Ava pregătea aluatul pentru faimoșii ei biscuiți, cocea acești biscuiți atunci când dorea să își ocupe capul cu altceva. După ziua de ieri stătea ca pe ghimpi nu își putea găsi locul, toată noaptea fusese cu gândul  la cele întâmplate ieri, o încercau diferite sentimente contradictori.

Regreta că a acceptat să cineze astă seară cu el, cauza fiind că nu avea ce îmbrăca, dar și pentru că o îngrozea reacția trupului ei când era în preajma lui Max. Era de îndeajuns să o atingă  doar cu un deget, că simțea cum lua foc toată. Imediat pierdea controlul asupra propriului corp, acesta nu o mai asculta, picioarele se înmuiau și deveneau gelatinoase. Nu se simțea în stare să  gândească, să vorbească, chiar și respirația se oprea pentru câteva secunde.

Acum amestecând ingredientele    pentru biscuiți, reflecta cum să își anunțe prietena de planurile pentru diseară.

-Emma! Am nevoie de ajutorul tău, șopti ea , făcea eforturi deosebite ca să nu își divulge emoțiile care le trăia.

-Desigur draga mea, cu ce te pot ajuta?

-Diseară sunt invitată la cină,  nu  avea curaj să își ridice privirea în sus, era sigură și fără sa îi vadă chipul ca prietena sa era uimită, dar nu am ce îmbrăca, ai putea să mă însoțești la cumpărături?

În final ridică capul și își privi prietena în ochi.

-Ce? Azi ieși cu cineva și ai tăcut până acum? Cine este norocosul? o întrebă aceasta uimită.

-Știu că nu îți va plăcea, ceea ce vei auzi, dar a insistat și am cedat până la urmă, zise Ava încet cu privirea în bolul cu aluat.

-Oh Dumnezeule! Doar nu este cine cred eu? o întrebă cu neîncredere în voce Emma.

Dintr-un pas era lângă ea, Ava își ridică în sfârșit ochii și  își privi prietena, încuviință din cap aprobând.

- Ava! zise ea. Nu pot să cred! Ce a fost în capul tău! Doar știi cine este el! Se va folosi de tine și va trece  la
următoarea...

Emma pesemne observă durere de pe fața ei, că se opri brusc. Venise lângă ea, o trase de mână și o împinse spre scaunul de alături, luă și ea loc în scaunul din fața ei, îi luase mâinile în mâinile sale, le strânse puțin.

-Draga mea, începu Emma cu milă în glas, știu prin ce ai trecut  acum doi ani, și acum țin minte cât de îndurerată erai când ai venit încoace, ai fost trădată de propria familie și de iubitul tău care tea folosit pentru propriile sale scopuri.

Ava albă pe față și cu privirea în gol, asculta atent înainte să răspundă.
Stătură în liniște câteva minute, niciuna nu vorbi, doar se țineau de mâini. Apoi Emma își continuă gândul nemiloasă.

-Ava, îți doresc tot binele din lume, îmi doresc să îți găsești sufletul pereche alături de care te vei simți fericită. Dar el nu este acel bărbat Ava, mă tem că te va face să suferi. Dar deja faci cum îți dictează inima, zise Emma blând, știi după cum arată el, ar fi păcat să nu ieși cu  el azi, îi făcu cu ochiul.
Numai să nu te îndrăgostești de el! o privi atent. Dar ceva îmi spune că deja ai făcut-o.

Ava doar încuviința din cap.

-Să înțeleg că mergem la cumpărături.

-Îți mulțumesc! zise cu emoție în glas Ava.

Seara, după ce terminaseră munca pe ziua aia , fetele cutreieraseră toate magazinele de pe Oxford  Street, petrecură timpul împreună și se distraseră din plin. După câteva ore de cutreierat prin magazine fără nici un rost, obosite si descurajate, au găsit în sfârșit rochia mult căutată, ambele au căzut de acord că rochia era perfectă, deci Ava fără a sta mult pe gânduri a procurat-o mai ales că avea și prețul potrivit.

"Încă zece minute și va fi aici", gândi Ava.

Era toată un ghem de nervi, cu numai douăzeci de minute în urmă Emma plecase, după ce o ajutase să se transforme în femeia din oglindă.
Își privi reflexia în oglindă și nu se recunoștea, imaginea din oglindă îi era străină, femeia din oglindă arătă senzațional, nu avea nimic în comun cu Ava decât ochii mari albaștri, purta o rochie neagră mulată pe corp și pantofi albaștri cu platformă și toc, chipul îi era încadrat de o coamă de păr negru care îi curgea bogat și strălucitor pe spate, era uluitoare.

Ava trase aer în piept, se duse la geam privi în întunericul de afară, nu știa la ce să se aștepte în astă seară, era îngrozită de sentimentele ei pentru bărbatul cu care va cina. El era un cunoscător în femei, pe când ea era o novice, experiența ei cu bărbații se limitase doar la câteva săruturi , și acelea cu un singur bărbat.

Cufundată în propriile gânduri , Ava tresări când telefonul de pe masă vibră, se apropiase și îl verifică. Vasăzică primise un mesaj, se uimi când citi conținutul mesajului: "Te aștept afară. Al tău, Max", nici nu vroia să știe cum a făcut el rost de numărul ei, din câte își amintea el nu-l ceruse, și ea nu îl dăduse.
Cu inima făcută ghem, inspiră adânc,
aruncă  o ultimă privire spre oglindă și ieși.

Max o aștepta afară, rezemat de mașină, cu mâinile in buzunare, într-un costum negru din trei piese. Imaginea lui în acel costum îți tăia respirația prin farmecul lui.
Ava, înlemni când îl văzu, câteva clipe își permise să îl admire în singurătate până  când el își ridică capul și o văzuse.
Brusc , între ei apărură atracția din nou, Ava își făcu curaj și înaintă spre el, cu inima bătând  neregulat și intens. În timp ce ea înainta spre el cu pași nesiguri, bărbatul stătea în aceeași poziție, urmărind-o  cu  o privire mulțumită dea lungul trupului ei. Când tânăra ajunse la o distanță scurtă de el, Max își ridică ochii și o privi. Ava se înfricoșă  de intensitatea privirii lui , sângele se încălzi și începuse a fierbe în ea. Acest bărbat a făcut-o să își piardă gândurile, din nou.
Cu privirea încă ațintită în ochi ei, bărbatul întinse o mână și o trase spre el, își depărtă picioarele și o situase între ele. Ridică o mână și o duse la ea în păr, luând o șuviță de păr o răsfiră printre degetele sale lungi.
Ava nici nu respiră în acel moment, doar stătea acolo nemișcată, privind-o cu ochi scăpărători bărbatul se aplecă și o sărută. La început buzele lui doar o mângâiară, apoi își luă avânt și o sărută flămând. Ava răspunse la sărut de îndată, își ridică brațele și le înlănțui în jurul gâtului lui, se arcui cu tot trupul lipindu-se de el. În vâltoarea pasiunii își băgă mâna în părul lui bogat, el gemu la gestul ei. Se sărutară cu o pasiune arzătoare, la un moment Max se retrase, răsufla greoi, o privi sub gene cu ochi încă tulburi de pasiune.

-Ce-mi faci tu mie! zise el cu glas răgușit.

O lipi de el și o sărută pe frunte.
Ava își rezemă capul de pieptul lui, stătură așa un timp  îmbrățișați.

Ava conștientiză că era pe jumătate îndrăgostită de acest bărbat chipeș, sentimentele față  de el o îngrozeau, își dorea să nu se mai gândească și să  lase să facă doar ceea ce  îi dicta inima, iar inima ei trădătoare vroia să fie împreună cu el, chiar dacă  înțelegea că va rămâne la sfârșit frântă.

-Cred că ar fi mai bine să plecăm acum, zise el surâzând.

Fata cu regret se îndepărta de el.

-Să mergem! încuviință și ea scurt din cap.

Pe tot parcursul drumului spre restaurant, Max o ținuse de mână, ținând degetele sale împletite cu ale ei.
Din când în când le ducea la buzele lui și le săruta. La fiecare atingere a buzelor lui, o treceau fiorii, Ava niciodată nu se simțise atăt de fericită și satisfăcută în viața ei.