Finally mine

Capitolul 6

Ava

-Cum a fost ziua de ieri? o întrebă Emma, în timp ce mușcă dintr-un măr verde, urmărind-o pe Ava cu privirea, în timp ce aceasta trebăluia prin bucătărie.

— De dimineață am fost în parc, apoi mi-am terminat cartea pe care am început-o luna trecută, dar pe care nu am terminat-o, răspunse Ava, încercând să nu se dea de gol, căci ieri numai la carte nu-i fuseseră gândurile, ci la plimbarea de ieri din parc.

La momentul respectiv, Ava pregătea aluatul pentru faimoșii ei biscuiți. Cocea acești biscuiți atunci când dorea să își ocupe capul cu altceva. După ziua de ieri, stătea ca pe ghimpi, nu își putea găsi locul. Toată noaptea fusese cu gândul la cele întâmplate ieri, o încercau diferite sentimente contradictorii.

Regreta că a acceptat să cineze astă-seară cu el, cauza fiind că nu avea cu ce să se îmbrace, dar și pentru că o îngrozea reacția trupului ei când era în preajma lui Max. Era de ajuns să o atingă doar cu un deget, că simțea cum lua foc toată. Imediat pierdea controlul asupra propriului corp, acesta nu o mai asculta, picioarele i se înmuiau și deveneau gelatinoase. Nu se simțea în stare să gândească, să vorbească, chiar și respirația i se oprea pentru câteva secunde.

Acum, amestecând ingredientele pentru biscuiți, reflecta cum să își anunțe prietena despre planurile pentru diseară.

— Emma! Am nevoie de ajutorul tău, șopti ea, făcând eforturi deosebite să nu își divulge emoțiile pe care le trăia.

— Desigur, draga mea. Cu ce te pot ajuta?

— Diseară sunt invitată la cină. Nu avea curaj să își ridice privirea, era sigură, chiar și fără să îi vadă chipul, că prietena sa era uimită. Dar nu am cu ce să mă îmbrac. Ai putea să mă însoțești la cumpărături?

În final, ridică capul și își privi prietena în ochi.

— Ce? Azi ieși cu cineva și ai tăcut până acum? Cine este norocosul? o întrebă aceasta, uimită.

— Știu că nu îți va plăcea ceea ce vei auzi, dar a insistat și am cedat până la urmă, zise Ava încet, cu privirea în bolul cu aluat.

— Oh, Dumnezeule! Doar nu este cine cred eu? o întrebă, cu neîncredere în voce, Emma.

Dintr-un pas, era lângă ea. Ava își ridică în sfârșit ochii și își privi prietena, apoi încuviință din cap.

— Ava! zise ea. Nu pot să cred! Ce a fost în capul tău? Doar știi cine este el! Se va folosi de tine și va trece la următoarea...

Emma pesemne observă durerea de pe fața ei, că se opri brusc. Veni lângă ea, o trase de mână și o împinse spre scaunul de alături. Luă și ea loc în scaunul din fața ei, îi luă mâinile într-ale sale și le strânse puțin.

— Draga mea, începu Emma cu milă în glas, știu prin ce ai trecut acum doi ani și acum țin minte cât de îndurerată erai când ai venit încoace. Ai fost trădată de propria familie și de iubitul tău, care te-a folosit pentru propriile sale scopuri.

Ava, albă la față și cu privirea în gol, asculta atent înainte să răspundă.

Stătură în liniște câteva minute. Niciuna nu vorbi, doar se țineau de mâini. Apoi Emma își continuă gândul, nemiloasă.

— Ava, îți doresc tot binele din lume. Îmi doresc să îți găsești sufletul pereche, alături de care să te simți fericită. Dar el nu este acel bărbat, Ava. Mă tem că te va face să suferi. Dar deja faci cum îți dictează inima, zise Emma blând. Știi, după cum arată el, ar fi păcat să nu ieși cu el azi.