Finally mine

Capitolul 8

Max

A doua zi, Max o vizită pe Leyla, cu speranța că o va vedea pe Ava.

Ziua de ieri o petrecuseră împreună ca doi îndrăgostiți. Luaseră micul dejun împreună la el în apartament, priviseră câteva filme și își petrecuseră timpul unul în compania celuilalt.

Max era surprins de viteza cu care această femeie îi intrase sub piele, cucerindu-l cu inocența și frumusețea ei. Mai mereu era cu gândul la ea. Imaginea ei îl bântuia; o avusese alături o noapte și o zi, dar nu se săturase de ea. O voia din nou. Dorea să se bucure iar de apropierea ei și să-și potolească foamea pentru această femeie.

„La naiba, trebuie să încetez să mă mai gândesc la ea", își spuse.

Dar, de cum pătrunse în casa surorii sale, își roti privirea în căutarea ei. Uită chiar și de sora sa, care îi deschisese ușa și acum stătea lângă el, privindu-l amuzată.

— Cauți pe cineva? îl întrebă ea.

Max tresări. Vinovăția apăru pentru câteva secunde pe chipul lui, dar dispăru la fel de repede cum apăruse.

— Bună, surioară!

Se aplecă și o sărută pe ambii obraji.

— Ce face micuțul?

Întinse mâna și îi mângâie burta.

— Noi suntem bine. Micuțul crește, zise ea mândră. Dar și eu cresc, adăugă în glumă.

Max îi înconjură umerii firavi cu brațul său și se îndreptară împreună spre interiorul casei.

— Dacă vrei să știi, obiectul căutării tale se află în bucătărie, zise sora sa pe un ton glumeț. După mirosul care vine de acolo și care îți lasă gura apă, cred că își coace biscuiții.

Apoi îl privi serios.

— Max, te-am atenționat în privința ei și pe ea am atenționat-o în privința ta. Sunteți amândoi oameni maturi și cred că vă veți descurca singuri. Dar să știi că vă doresc numai bine. Nu vreau ca vreunul dintre voi să sufere.

Max nu zise nimic. Doar o privi cu atenție, apoi se aplecă și o sărută pe obraz.

— Mulțumesc, scumpo, pentru grijă, dar, cum ai zis și tu, suntem maturi. Ne descurcăm. Acum, dacă mă scuzi, am să te las puțin.

Zicând acestea, se întoarse și plecă în direcția bucătăriei.

Imaginea pe care o găsi în bucătărie îl lăsă fără cuvinte. Ava, cu părul negru și bogat prins într-o coadă așezată pe un umăr, stătea aplecată și întindea aluatul, fredonând încet.

La vederea ei, Max simți cum un sentiment straniu și necunoscut îl copleșea. Dorea un singur lucru: să o ia în brațe și să o sărute.

Ava pesemne îl simți, căci își ridică privirea și înlemni când îl văzu. Roși și îi zâmbi timid.

Când ea zâmbi, ceva se topi în sufletul lui Max. Acesta se repezi spre ea și, în câțiva pași, ajunse în fața ei. Fără să rostească vreun cuvânt, o trase spre el și o sărută.

Sărutul deveni cu timpul tot mai profund și mai pasional. Femeia tremura în brațele lui, își ridică mâinile și îl apucă de păr, trăgându-l spre ea. Când Max simți tremurul femeii din brațele sale, pasiunea lui se intensifică. Amândoi erau cuprinși de pasiune, se sărutau și se mângâiau.

După un timp, Max întrerupse sărutul ca să-și tragă o gură de aer. Ava respira și ea precipitat, iar roșeața îi cuprindea acum și gâtul fin și lung.

— Nu încă, o opri el când ea încercă să se elibereze.

Ea își rezemă capul de umărul lui și rămaseră așa o vreme.

Ținând-o în brațe, Max se simțea împlinit cum nu se simțise niciodată. Nici măcar atunci când reușise să ridice și să aducă firma familiei în topul celor mai de succes afaceri nu simțise ceva asemănător. Acesta fusese unul dintre scopurile vieții lui încă de la moartea părinților.

Gândul că această femeie avea o asemenea putere asupra lui îl îngrozea, dar nici să o lase nu putea. Avea nevoie de ea ca de aer.

— Doamne, nu! strigă Ava și se zbătu să scape din brațele lui.

— Ce s-a întâmplat, scumpo? o întrebă el speriat.

— Biscuiții... abia îngăimă ea, cu ochii mari, privindu-l îngrozită. Am uitat de ei!

Se eliberă din brațele lui și fugi la cuptor. Îl deschise și scoase de acolo o tavă cu biscuiți în formă de inimă.

Max se rezemă cu cotul de un dulap și privi amuzat scena care se desfășura în fața lui.

Ava scoase biscuiții din cuptor, după care îi puse pe masă și începu să le șoptească ceva de-abia deslușit.

— Mai că nu ați luat foc! Am uitat complet de voi. Îmi pare rău, se tânguia ea.

Se opri brusc când auzi râsul care inundă bucătăria. Max râdea de ea.

Umilința o cuprinse. Se întoarse spre biscuiți și își plecă privirea, astfel încât Max să nu-i poată vedea lacrimile care îi inundaseră ochii.

Când observă suferința și umilința ei, Max fu lângă ea dintr-un pas. Îi puse o mână pe umărul firav și o întoarse spre el. Rămase șocat când văzu lacrimile de pe fața ei. Întinse mâna și i le șterse de pe obraz.

— Ava, uită-te la mine, îi ceru el răgușit.

Ava nu zise nimic și nici nu-și ridică privirea.

— Ce s-a întâmplat, iubito? o întrebă el duios. Mă scuzi că m-am distrat pe seama ta, dar pur și simplu este pentru prima dată când văd pe cineva să vorbească cu niște biscuiți. Îmi cer iertare.

Ava își ridică capul și îl privi în ochi. Acolo văzu o sinceritate care o dezarmă.

El întinse mâna și o mângâie pe față cu un deget, apoi se aplecă și o sărută.

— Acum m-ai iertat? o întrebă el când puse capăt sărutului, cu un zâmbet obraznic în colțul gurii.

— Știu că sunt o ciudată, rosti ea zâmbind.

Dar zâmbetul ei nu se reflecta și în ochi. În ochii ei se putea vedea doar o tristețe fără sfârșit.

— Te înșeli amarnic, iubito, afirmă el. Ești deosebită. O zână cu păr negru care vorbește cu biscuiții ei.

Femeia roși la auzul complimentului, iar în ochii ei scânteiară luminițe.

— Ava, unde ești? se auzi o voce feminină cunoscută, care, pe măsură ce vorbea, se apropia tot mai mult. Eu am terminat. Azi mă însoțești, să nu te aud că ești iar ocupată!

Ava se îndepărtă imediat de Max, își duse mâinile la coama de păr și încercă să o aranjeze cât de cât. Max se rezemă cu umărul de dulap.

Astfel, când Emma năvăli în cameră, rămase surprinsă de ținuta prietenei sale, care era roșie la față, cu buzele umflate și părul scos din coadă. Dar și mai uimită fu când observă tandrețea din ochii bărbatului, care nu-și lua ochii de la prietena sa.

— Mmm... își drese Emma glasul.

Ava tresări și se uită fugitiv la amica sa, apoi la Max. Se vedea că el se distra copios pe seama ei.

— Emma, eu chiar acum scoteam biscuiții, zise ea pe nerăsuflate.

— Văd și eu cu ce te ocupi, răspunse ironic Emma.

— Mă scuzați, doamnelor, dar cred că am să mă retrag acum, zise Max.

Apoi îi făcu cu ochiul Avei.

— Te voi suna, iubito.

Și plecă.