Finally mine

Capitolul 19

Ava

Ava pătrunse furioasă în bucătărie, tremurând din toate încheieturile corpului său, dar când îl găsi în bucătăria ei mică,  invadând spațiul ei personal cu silueta lui enormă, comportând-use rece cu ea, de parcă nici nu petrecuseră cele mai pasionale clipe împreună în trecut, iarăși durerea  o izbi  furtunos. 

Își aminti cu tristețe cu câtă repeziciune el o scoase din viață lui pentru totdeauna, și dorul de el reveni ca o avalanșă peste ea, acuma după atâta timp când ea reuși cât de cât să își adune bucățelele fărâmate din sufletul ei pe care el la făcut țăndări fără nici o mustrare, el revenise iarăși necruțător ca să o doboare definitiv.

Respiră adânc ca să se calmeze, îl mai privi câteva secunde în timp ce  el  încă nu o sesiză. Bărbatul stătea impunător la fereastră cu spatele rigid și cu privirea concentrată la priveliștea de afară.

-Să terminăm odată cu toate aceste, ce cauți aici? îl întrebă Ava furioasă.

Bărbatul se întoarse și o privi calm cu o fața inexpresivă, dar asta fusese îndeajuns pentru  Ava ca să înțeleagă motivul sosirii lui, temerea ei cea mai mare chiar acum, în acel moment se materializase.

-Desigur, Sofia. Pentru ea ești aici, zise Ava gâtuit, răspunde-mi Max dacă nu aflai despre ea, mă căutai?

Se apropie încet de el, oprindu-se în fața lui, își ridică ochi mari albaștri înlăcrimați și îl privi acuzator:

-Să știi că eu nu am uitat ce mi-ai făcut tu, chiar dacă mi-aș dori nu pot uita umilința și suferința prin care am trecut.

Lacrimile curgeau în șiruri pe fața ei, ochii ei reflectau toată durerea sufletului ei. Își strânse mâinile în pumni și se aruncă asupra lui lovindu-l în pieptul lui care era ca piatra.

- Cum îndrăznești să vii acum și să îmi i-ai copilul meu?  Cum? strigă ea  cu voce îndurerată, lovind-ul în continuare cu pumnii.

- M-ai trădat, strigă ea cu durere în glas, m-ai făcut să mă îndrăgostesc de tine, apoi mai părăsit. Te-am  căutat, te-am  sunat, dar tu te-ai comportat de parcă nu am existat niciodată în viața ta. Iar acum după atâta timp, apari aici fiind căsătorit cu altă femeie doar pentru a îmi lua copilul, pe care numai eu știu singură cum l-am crescut până acum, zise ea printre lacrimi.

-Te urăsc, auzi te urăsc, pleacă, strigă ea printre lacrimi și sughițuri de plâns, pleacă, îmi doresc să nu te fi cunoscut niciodată.

Max alb la față și cu gura doar o linie aspră , o privea în tăcere, în ochii lui nu se vedea nimic, erau goi de orice emoție. Doar din când în când își ridica mâinele doar ca să se apere de loviturile ei.

Ava numai avea puteri, se simțea slăbită atât emoțional cât și fizic, se întoarse cu spatele la el și își șterse lacrimile cu ambele mâini, nu își dorea să îl mai vadă, apariția lui indiferentă  aici, în casa ei îi provoca o durere insuportabilă.

Într-un final, Max își drese vocea și se adresă calm:

- Ascultă Ava, în tot acest timp v-am căutat, cum am aflat că ești însărcinată și ai dispărut  am pornit căutările,  știu că am procedat greșit,  o privi cu regret în timp ce îi vorbea, într-o zi am să îți explic de ce am procedat astfel și sper că mă vei putea ierta, dar nu acum, când va veni timpul, îți voi spune adevărul, zise el.  Sofia este și copilul meu, o vreau în viața mea. Nu pot permite ca copilul meu să locuiască în așa condiții și fără ca să își cunoască tatăl.

Ava nu zise nimic,  doar stătea acolo în bucătăria ei mică, și îl privea amorțită pe acest bărbat care avea încă putere asupra inimii și corpului ei.

-Îți ofer două opțiuni, continuă el , ochii lui examinând-o atent, mergi împreună cu ea sau o iau fără tine, femeia icni surprinsă, dar el continuă neluând în seamă fața ei șocată după auzirea vestei. Tu poți decide ce dorești, acum am să te las singură, să reflectezi. Uite aici ai numărul meu, scoase din buzunar o carte de vizită și o înmână ei, văzând că ea nu reacționează nici într-un mod, se duse și plasă cartea de vizită pe blatul bucătăriei. Când vei lua o hotărâre aștept să mă suni, se întoarse spre ea și o privi cu milă șoptind-ui încet: 

-Dacă în decurs de o oră nu primesc un apel de la tine,voi trimite avocații mei și o vor lua pe Sofia, și nu o vei mai vedea niciodată.

Se întoarse și plecă, închizând ușa in urma lui.

După plecarea lui, Ava simți cum picioarele ei deveneau gelatinoase, căzu în genunchi și lacrimile o podidiră violent, cu greu se lipi de perete, își îndoise genunchi și își lipi fruntea de ei, lăsase toată suferința acumulată în ultimul an să iasă la suprafață.

-Nu se poate, nu , își repetase aceste cuvinte în timp ce hohotele  de plâns scuturau trupul ei până când nu mai avusese lacrimi.

După un timp, se ridică în picioare,  își șterse lacrimile de pe față cu ambele mâni, apoi merse împleticit pîna în dormitor, se apropie încetișor de leagăn și o privi pe Sofia cum dormea, pe burtă cu picioruțele strânse sub ea, cu capul într-o parte și cu fundulețul în sus, zâmbi printre lacrimi la imaginea ei, se aplecă și trase cuvertura mai sus pe trupușorul mic.

Astfel a stat și a privit-o pe fiica sa cum doarme în următoarea jumătate de oră, atunci a luat și o hotărâre. Pentru fiica sa era pregătită să îndure orice, chiar și să îl vadă pe Max împreună cu altă femeie. Înțelegea că Max se va ține de cuvânt și îi ca va lua fiica, ea nu avea nici o șansă să câștige vreo luptă pentru fiica ei cu resursele pe care le avea, pe când Max cu banii și legăturile lui avea. Deci, nu îi rămânea decât să plece cu fiica sa, numai așa va putea fi  alături de ea, chiar dacă va fi nevoită să-l înfrunte zi de zi pe el.

Se duse cu inimă frântă în bucătărie și privi câteva minute lungi cartea de vizită, apoi într-un final o luă în mână.