Finally mine

Capitolul 37

Ava

"A revenit! El este aici!"

Cu pași largi, de parcă ar zbura, Ava se îndreptă spre dormitorul ei cu Sofia în brațele sale. Fetița zâmbea și gângurea fericită, de parcă ar fi simțit ce se întâmplă acum în inima mamei sale.

De cum pătrunse în dormitor și închise ușa, Ava o sărută pe frunte cu blândețe, apoi o puse pe Sofia în leagănul său.

Se rezemă cu un umăr de perete, privind-o pe fiica ei, care se juca cu piciorușele sale, fiind atentă la mișcările jucăriei de la pătuț.

Ava zâmbi larg, cu un zâmbet prostesc întipărit pe fața ei, revizuind ceea ce se întâmplase cu câteva minute în urmă în grădină.

În sfârșit îl revăzu. Își duse mâna la abdomen și îl mângâie. Era plat, nicio schimbare. Era fericită, purta copilul lui. Ar trebui să îl anunțe și pe el. Nu fusese planificat, dar uite că rămăsese gravidă. Îndoiala o cuprinse în scurt timp.

Care va fi reacția lui? Dacă nu își dorește acest copil?

Dar trebuia să îi spună, simțea asta. Era datoare să îi dea și lui vestea față în față. După mult timp de frământare interioară, Ava, într-un final, se hotărâse. O va face numaidecât când va dormi Sofia.

Peste o oră, Ava înainta plină de fericire și exaltare spre biroul lui. Din spusele Elizei, noua menajeră a lui Max, el se afla acum acolo. Nu ieșise din biroul său de ceva timp.

Ava parcă plutea, mergând cu pași mari, dar, ajungând la jumătate de cale, se opri și înjură. Acolo, în mijlocul coridorului, se enervă pe sine pentru fericirea care o cuprinse la vederea lui. Nu îl văzuse de patru săptămâni, cu patru săptămâni el dispăruse fără urmă, iar acum se întoarse de parcă nimic nu se întâmpla, iar ea, ca o naivă, fugea acum spre el, dând uitării tot răul pe care îl suportase în trecut din cauza egoismului lui.

Intuitiv, își duse mâna la abdomen. Pentru copilul de acolo trebuia să o facă. Era timpul să vorbească pentru a hotărî ce vor face în viitor. Acum, de hotărârea lor depindea fericirea celor doi copii ai lor.

Ajunse în fața biroului lui, ciocăni. Mâinile ei tremurară când deschise ușa și pătrunse.

El se afla în biroul său, cu fața la geam și spatele la ușă. De cum ea pătrunse în încăpere, el se întoarse și o privi de parcă ea era o fantomă sau o iluzie. Apoi, pesemne, remarcă durerea și disperarea care se citeau cu ușurință pe chipul ei.

— Este totul în regulă? o întrebă el cu emoție în voce.

Ava doar încuviință din cap. Emoțiile acumulate din ultima perioadă o acaparară, își apăsă mâna peste gură și se luptă cu lacrimile care începură să curgă șuvoaie din ochii ei.

El șovăi puțin, apoi, dintr-un pas, fu lângă ea și o luă în brațe înainte ca ea să își recapete calmul.

„Oh, Doamne, ce bine!" își zise Ava în timp ce se afla în brațele lui. Mirosul lui unic o învăluia.

„Nu! Nu! Nu ar trebui să mă aflu în brațele lui."

Încercă să se elibereze din brațele lui, dar el strânse mai puternic cu brațele, murmurându-i cuvinte liniștitoare.

Stătură așa un anumit interval de timp, de parcă nimic nu ar conta atunci pe această lume decât ei doi.

După ce lacrimile secară, Ava se dezlipi de el. Bărbatul o eliberă cu regret, dar nu își dezlipi privirea de pe chipul ei.