Finally mine

Capitolul 12

Ava

Săptămânile ce urmară fuseseră cele mai fericite din viața Avei. Timpul său liber îl petrecea cu Max, făceau dragoste mai mereu. Ava nici nu se gândise vreodată că era o persoană atât de pasională. O singură atingere și Ava se aprindea toată. Max îi descoperi toate punctele ei slabe, știa cum să o facă să îl dorească.

Cu toate că era foarte fericită lângă el, știa că nu va dura veșnic. Îl iubea cu toată ființa ei, spera că și el simțea ceva pentru ea. Nu îi declarase niciodată că o iubea, dar undeva, în adâncul sufletului, știa că ținea la ea în felul lui, căci era imposibil să nu simtă nimic pentru ea, privind-o cum o privea el.

Într-o după-amiază, Ava primi un mesaj de la Max, care o invită la el la cină.

Ava zâmbi încântată. În ultimul timp își petrecea tot mai des nopțile la el.

Când, în sfârșit, ziua se termină, Ava se îmbrăcă în rochia ei preferată. Era o rochie de culoarea ochilor ei, îi venea mulată pe corp, arăta minunat în acea rochie. Își lăsă părul liber să cadă într-o cascadă neagră, bogată, pe spate, pentru că știa că așa îi plăcea lui Max. El adora părul ei. Mereu când erau împreună, îi elibera părul de clame dacă o vedea cu părul strâns. Se fardase ușor, aruncă o ultimă privire în oglindă. Îi plăcea ce vedea acolo. Femeia din oglindă era frumoasă și radioasă, ochii ei sclipeau de fericire.

Când ajunse la apartamentul lui Max, luă un lift și urcă până la el. Se opri în fața ușii apartamentului lui, inspiră adânc, apoi sună.

După ușă se auzeau pași care se apropiau. În următoarea clipă, Max deschise ușa. Era îmbrăcat în pantaloni negri și o cămașă albă care se întindea pe umerii lui mari. O privi lung și Ava simți ceva la el schimbat.

Max înaintă și o sărută ușor pe buze, apoi o invită înăuntru, închizând ușa în urma ei cu un gest al mâinii.

— Îți este foame? o întrebă el cu o voce scăzută, ochii lui urmărindu-i insistent fața.

Ava înțelese că el se chinuia din puteri să își țină pasiunea sub control. Roși la față sub privirea lui înflăcărată, în timp ce corpul ei se trezi dorind să fie atins. Max observă acest lucru și, zâmbind ușor, o trase cu o mână de talie spre el și o sărută profund. Ea se înmuie în brațele lui. Când puse capăt sărutului, ambii respirau precipitat.

— Te doresc acum, la mine în dormitor! Bine? Vom cina după, rosti el cu privirea ațintită asupra buzelor ei roșii și umflate după sărut.

Ava înghiți în sec și doar încuviință ușor din cap, fiindcă nu se considera în stare să vorbească după sărutul schimbat între ei. Atunci, Max, dintr-o mișcare, o luă în brațe și se îndreptă cu ea spre dormitorul lui. Închise ușa cu piciorul în urma lui.

După ce făcură dragoste, Max se ridică din pat fără să o privească, își luă pantalonii pe el și se îndreptă spre bar, unde luă o sticlă, își turnă jumătate de pahar de lichid și îl bău dintr-o înghițitură.

Ava stătea în pat și îl privea. Când îl văzu tensionat, își trase mai sus cuvertura, astfel își acoperi mai bine corpul. Nu știa ce să creadă, doar îl privea. Presimți că ceva rău se întâmplase. Max își mai turnă un pahar de lichid.

— Dorești și tu un pahar? o întrebă cu o voce rece, fără să o privească.

— Nu, mulțumesc, zise ea, apoi, făcându-și curaj, îl întrebă: Max, s-a întâmplat ceva? Am făcut ceva greșit? îl întrebă cu o voce scăzută.

— Nu, iubito, de unde așa idei? o întrebă el.

Max bău și al doilea pahar dintr-o înghițitură, îl puse pe masă și se îndreptă spre ea. Ajunse lângă pat și se așeză lângă ea, o trase la el în brațe, iar ea își rezemă capul de pieptul lui.

— Ava! De când ai venit, tot încerc să îți spun ceva, dar nu îmi pot găsi cuvintele! La naiba! Nu vreau să te rănesc! termină el.

Ava îngheță, își ridică capul și îl privi.

— Zi-mi totul așa cum este, rosti ea, privindu-l în ochi.

— Am primit recent un telefon. În timp ce vorbea, îi privea cu atenție chipul. Sunt chemat de urgență în SUA. A apărut o problemă la sediul de acolo și este nevoie de mine.

Ava, la cuvintele auzite, simți cum inima sa se fărâmă în mici bucăți. Se sili să nu izbucnească în plâns, doar îl privea.

„Nu! Nu din nou!"

El, pesemne, că văzu durerea din ochii ei, că se repezi spre ea și o trase la el în brațe. O mângâia ușor cu mâinile pe spate și o sărută ușor sub păr, pe gât.

— Iubito! Nu plânge, te rog! Shh!

Ridică fața ei spre el și șterse lacrimile de pe obraz cu o gingășie uimitoare.

— Cum rezolv problema, mă întorc înapoi. Îți promit, iubito!

Ava nu îl credea. Mai fusese trădată odată și acum se părea că iarăși a căzut în capcana trădării.

— Max, nu trebuie să faci promisiuni pe care nu le vei putea îndeplini. Știm amândoi că vei pleca și vei uita de mine, zise ea cu amărăciune și durere.

— Nu credeam că aceasta este părerea ta despre mine, se înfurie el și se îndepărtă de ea.

Ea nu mai avea putere să își țină lacrimile în frâu. Izbucni în plâns, lacrimile curgeau în șiroaie pe obrajii ei. Max înjură, se apropie de ea și o luă în brațe.

— Shh! Nu plânge, scumpa mea! Mi se rupe sufletul când te aud. Te rog! o mângâia pe cap, pe spate, spunându-i cuvinte liniștitoare.

Au stat îmbrățișați o bună perioadă de timp, apoi el îi ridică fața spre el și o sărută. Ea i se dărui lui cu o pasiune răvășitoare.

Dimineața venise mai repede decât și-ar fi dorit Ava, pentru că venise și momentul despărțirii. Chiar dacă el îi promise că se va întoarce, niciodată nu declarase că o iubește. Poate avea careva sentimente pentru ea, dar nicicum de dragoste.

Se simțea îngrozitor, o durea capul și avea ochii umflați de plâns. O durea tot corpul, fiindcă aseară făcuseră dragoste cu o pasiune devastatoare. Avea și acum semnele pasiunii lui pe corpul ei.

Stând pe o parte, se întoarse pe cealaltă parte, dar patul era gol. Doar perna mai purta forma capului lui. Întinse mâna pe partea lui de pat, era rece. Ava se ridică brusc din pat, înfășură cearceaful în jurul corpului ei gol și se porni spre bucătărie. Era goală. Panica o cuprinse. Făcu rapid un tur al apartamentului, cu speranța că el era acolo. Verifică și dulapurile, dar în zadar, erau goale, de parcă el nici nu locuise acolo. Era singură în apartament.

Revenind în dormitor, se aruncă pe pat și izbucni în plâns. Plânsese mult, până când nu mai avu lacrimi de vărsat. Apoi, oboseala o moleși și adormi.

Când se trezi, era deja seara. Cu inima frântă, părăsi patul, făcu un duș pentru a se înviora cât de puțin, se îmbrăcă cu mișcări automate, dar, când se pregătea să părăsească apartamentul, ceva de pe masa biroului îi atrase atenția.

Se îndreptă imediat într-acolo. Pe birou era o scrisoare și o verighetă simplă din aur. Ava tresări, luă cu atenție scrisoarea, iar ceea ce citi o emoționă până în suflet. Speranța înflorise în sufletul ei.

„Scumpa mea, sper să mă ierți că am plecat așa. Trebuie să plec de urgență. Dacă te vedeam plângând, iarăși, sigur că nu mai plecam nicăieri. Îți las inelul acesta ca dovadă a iubirii mele pentru tine. A aparținut cândva mamei mele.

Sper să ne revedem cât de curând posibil."

Ava își șterse lacrimile. Deci „o iubea", își zise ea. Speră doar că îl va revedea cât mai curând. Luă inelul de pe birou cu mâinile tremurânde și îl puse pe deget. Privi lung inelul de pe mâna ei. Era o verighetă simplă de aur, dar pentru Ava reprezenta acum tot ce avea mai scump pe lume. Era dovada că dragostea ei era reciprocă.