Finally mine

Capitolul 36

Max

Ultimele zile ale lui Max erau zile pline de durere, disperare și zbucium. Zile care constau doar din: somn, hrană, alcool, și iarăși de la început, acesta era noul său program  din ziua de când se căsătorise.

În ziua nunții lor când Ava se trase în spate și îl privi cu neîncredere apoi se întoarse și plecă în fugă, rănindu-l profund, Max nu își găsise puterea să o ajungă din urmă, în acea clipă nu își găsise nici cuvintele potrivite pentru a opri. A urmărit-o cu groază și cu sufletul sfâșiat cum ea plecase, după ce își reveni plecă și el nesuportând privirile și șoaptele din jur. În pofida la tot bărbatul nu plecase departe, se afla doar  la câteva mile distanță de familia lui.

După scena de la restaurant nu se mai întoarse la reședința sa ci îl urmă pe Rafael la un bar de alături unde se destăinui prietenului său și se îmbătaseră ambii până la pierderea cunoștinței. A doua zi sa sculat cu o mahmureală îngrozitoare în casa prietenului său. Acest lucru fusese acum cu două săptămâni în urmă, de atunci Max locuia la Rafael.

Cu greu se ținea să nu fugă la reședință și să cadă la picioarele ei și să o roage să îl ierte. Dar se ținea cu tărie, ajutând-ul și alcool pe care îl băgă în sine în fiecare seară, pahar după pahar cu gândul că o va putea uita.
Trebuia să se țină departe de casa sa, căci sigur că dacă se vor afla sub același acoperiș cu siguranță Max va ceda și va cădea în genunchi în fața ei cerând iertarea ei de care simțea că nu va avea liniște vreodată în viața sa dacă nu va obține iertarea ei.
Astfel trecuse deja câteva săptămâni în care Max doar își băgase grijile și amarul  în alcool.
Rafael plecase după o săptămână de la nunta sa în SUA cu treburile companiei sale, lăsând-ul pe Max singur cu gândurile sale în casa sa.
Cu o zi înainte să plece venise la el și încercase să îl facă pe Max să se răzgândească:

-Ești un bou! zise prietenul său pe care îl știa toată viața. În loc să stai sub acoperișul tău în preajma ei să o convingi să te ierte, tu ce faci? Te autodistrugi, îndopând-ute zi și noapte cu alcool?

În momentul acela, Max se afla sub influența alcoolului fiind aburit de-a binelea, doar își privi prietenul cu ochi încețoșați fără să rostească nici un cuvânt. Rafael doar scutură din cap a dezaprobare, îi întoarse spatele și plecă, astfel a doua zi Rafael plecase lăsând-ul pe Max să își plângă singur de milă în casa sa.

Cu fiecare oră și zi trecută Max se simțea tot mai groaznic dorul de soția și fiica sa îl măcinau încontinuu.
Cât de groaznic se simțea atât de groaznic și arăta. Dorul îl măcina zi de zi săpând răni adânci în interiorul lui, care îi tăiau și respirația. Slăbise și cearcăne adânci  apăruseră sub ochi lui.

De fiecare dată când privea poza cu Ava și fiica sa de pe ecranul telefonului său se simțea devastat. Leyla îl sună de câteva ori dar Max ignoră apelurile ei cât și fiecare apel pe care îl primise le trimise în căsuța vocală. În acel moment își dorea să fie sunat dar de o persoană dar telefonul lui era destul de tăcut și nu primea nici un apel de la ea.

Mai urmaseră încă două săptămâni, iar Max se simțea tot mai îngrozitor.
Se sculă într-o dimineață și se hotărî că a sosit momentul să privească realitatea în față. Astăzi se va întoarce la reședința sa și o va vedea, vor discuta ca doi oameni maturi, îi va spune ceea ce simte și o va lăsa pe ea să hotărască, Ava dacă încă îl ura și va dori să plece el îi va permite.
Sofia? Dorul de ea și de copila sa îl va roade zi de zi dar va fi nevoit să suporte numai pentru a o face pe ea fericită.

Drumul cu mașină a fost o adevărată tortură, Max își dorea să aibă aripi și să poată zbura sau să se poată teleporta atunci în fața ei. Mașină nici nu fusese parcată bine în fața reședinței că Max coborî în grabă și urcă scările câte două, în fața ușii se opri pe câteva secunde pentru a își potoli cât de cât respirația înainte de a da ochi cu ea.

De cum pătrunse pe ușă se uită în jur, nimic nu se schimbase. Înaintă cu pași largi spre scări cu gândul să le viziteze pe ele, dar nici nu puse bine un picior pe prima treaptă când auzi un râset de copil. Max se întoarse în direcția de unde se auzea râsul și zbură într-acolo cu inima strânsă într-un ghem dureros.
Le găsi în grădină imaginea din fața lui parcă era desprinsă dintr-un tablou.
Pe jos se aflau Ava cu Sofia în brațe și Wilson care citea dintr-o carte.
La vedere lor Max realiză cât de mult le simțise lipsa. Înjură în gând și realiză ce prost fusese în acest interval de timp. Prietenul său avusese dreptate trebuia să rămână aici și să lupte pentru dragostea sa și pentru viitorul lor împreună. Dar el ce făcuse? Își băuse mințile în aceste patru săptămâni.
Făcuse un pas în spate și întâmplător călcă pe un vreasc uscat care trosni sub pantoful său atrăgând atenția asupra lui.

Femeile de îndată ridică capetele ambele la unison și îl privi, fiecare în parte reacționă diferit la apariția lui.
Wilson îl privi câteva clipe fără nici un interes pe chipul său apoi își aplecă capul în cartea care o ținea în mâini continuându-și lectura mai departe netulburată de prezența lui.
Pe când Ava cu Sofia în brațele sale îl privea șocată cu ochi mari și îngroziți.

Max înghiți cu greu nu se simți în stare să o privească, înaintă spre ele, iar cu fiecare pas al lui Ava devenea tot mai agitată.
Când ajunse în fața lor se aplecă într-un genunchi și își privi fiica, încercând să tragă de timp pentru a înțelege dacă Ava era mulțumită să îl vadă sau nu.

-Scumpo! Întinse mâna și mângâie căpușorul fetiței  simțind cum dragostea și adorația înflorește în el în timp ce își privea fiica, apoi hotărî că a neglijat-o destul pe Ava, ridică capul și o privi în sfârșit și pe soția sa, aceasta era palidă la față și îl privea cu ochi holbați de uimire.

-Bună! Doar atât reuși să murmure bărbatul cu glasul sugrumat de emoție, abia se abținea să nu o tragă la el în brațe și să o sărute cu patima care îl ardea de câteva săptămâni bune.

Dar se mulțumi doar să o privească câteva clipe scurte, încurajat fiind și de atitudinea ei, Ava doar  se roșise la față și își mușcă buza de jos. Gestul ei inocent îl excită la maximum pe Max care de câteva săptămâni nu avusese nici o femeie, în special nu o avusese pe ea în patul lui din noaptea aceea când se dăruiseră unuia altuia cu o pasiune uimitoare.

Parcă simțindu-i pasiunea lui care probabil o atinsese și pe ea, Ava sări în picioare cu fața purpurie și cu Sofia în brațe, făcuse doi pași în spate, punând o anumită distanță între ei. Fără să îl privească vorbise:
-Este ora de culcare pentru Sofia ...ea vorbise atât de încet și sec încât Max avusese nevoie de ceva timp pentru a înțelege ce a vorbit ea.

Când cuvintele ei ajunseră în sfârșit la el, Max doar încuviință din cap, cu ochi triști.

Atunci cu copilul în brațe Ava trecu în fugă pe lângă el, fără să își întoarcă ochi și să îi arunce lui măcar o privire.
Max privi în urma lor, stând nemișcat fără a face măcar un pas mic în față stătea cu inima sa făcută piatră cum soția lui se îndrepta spre intrarea în casă cu fiica sa în brațe, dispărând din câmpul său vizual.

Sentimentul de dor și de deșertăciune îl ajunsese iarăși, fără ele lângă el Max se simțea complet gol pe dinăuntrul lui, doar ele erau capabile să umple acel gol, iar acum doar de el depindea dacă va putea umple acest gol sau nu.