Finally mine

Capitolul 33

Ava

Zilele treceau iar ziua nunții era tot mai aproape. După discuția din dormitorul lor, Ava nu îl mai văzuse pe Max. Acesta nu ieșea cu zilele din biroul lui, din spusele lucrătorilor din casă bărbatul muncea din greu din zori zilei și până la venirea nopții.
Din fericire sau nefericire pe Sofia nu o ignora, Wilson o ducea pe copilă de fiecare dată când el cerea să o vadă. Petrecea regulat câteva ore pe zi cu fiica sa, pe când pe Ava o ignora cu adevărat.

Cu trei zile înainte de nuntă Ava avusese parte de o supriză plăcută.
Era o zi însorită de joi, Ava își petrecea timpul cu Sofia jucându-se în salon. Clipele petrecute cu fetița sa erau singurele clipe de fericire de care avea Ava parte de când se afla în acea casă care era și celula ei de închisoare,  nu i se permitea să iasă după teritoriul reședinței, doar prin jur. Deci a avut parte de o surpriză mare când în salon își făcuse apariția Leyla, care ca de obicei arăta minunat. Femeia purta un costum din două piese negru și pantofi cu toc care o făceau să arate mai înaltă, părul ei de culoare mierii era lăsat liber pe spate. Ava îngheță locului neștiind ce să facă, fiind îmbrăcată doar într-o pereche de blugi și un maiou, cu părul vâlvoi, arăta neîngrijită în comparație cu Leyla. Tânăra doar stătea locului și o privea pe femeia frumoasă care înainta spre ele elegantă și plină de grație cu un zâmbet larg întipărit pe față.

-Ava! Mă bucur să te revăd!

Ava nesigură o plasă pe Sofia în leagănul ei și se ridică în picioare cu ochi înlăcrimați.
Leyla ajunse deja  în dreptul ei și își aruncă brațele și o trase într-o îmbrățișare strânsă. Pe Ava o podidiră lacrimile, femeia se lăsă îmbrățișată simțind nevoia să fie în brațele cuiva, având nevoie extremă de alinarea cuiva în urma celor întâmplate în ultimele săptămâni.

-Scumpo! Ce se întâmplă? O întrebă Leyla în timp ce o conducea să ia loc pe scaunul din apropiere.

Ava își șterse lacrimile, zâmbi scurt:
-Mă scuzi, zise ea.

Leyla oftă și o privi compătimitor.
-Fratele meu întrece măsura uneori.

Se sculă și se îndreptă spre leagănul unde se afla Sofia, se aplecă și o privi cu tandrețe pe aceasta.

-Bună, zise ea, eu sunt mătușa ta, întinse palma și o mângâie pe fetiță.

Se întoarse și o privi cu fericire pe Ava.

-Este minunată, zise ea, mulțumesc că m-ai făcut mătușă. Se aplecă și o sărută gingaș  pe obraji pe Sofia.

Apoi se întorse spre Ava și luă loc lângă ea.
-Max mi-a spus că vă căsătoriți peste trei zile. Este adevărat?

-Mhh, doar atât reuși să zică Ava cu o privire în care se citi chin și durere.

-Oh! Leyla pesemne înțelese adevărată situația doar după emoțiile care se citeau în ochi ei.

-Ava, zise ea, dacă ai nevoie de ajutor doar spune-mi! Îl cunosc pe fratele meu, dacă își pune ceva în cap să realizeze nu se lasă până nu realizează.

-Nu cred că mă poți ajuta, dacă plec și mă găsește mai apoi, sigur că îmi va o lua pe Sofia, zise ea printre lacrimi care se întețeau zguduind corpul ei.

Leyla o trase la ea în brațe și o lăsă pe Ava să își descarce amarul adunat în ultima vreme.
După un timp, Ava se retrase stânjenită și își șterse lacrimile cu ambele mâini, încercă cât de cât să se aducă în ordine. Roșie la față, cu ochi umflați de plânset Ava cu greu se încumetă și o privi pe Leyla care o privea cu milă

-Îmi pare rău.

-Oh, Ava! Îmi pare rău de situația în care te afli. Voi încerca să vorbesc cu Max, dar nu îți pot promite nimic, după cum îl cunosc pe Max nu se va răzgândi nicidecum.

-Mulțumesc, îngăimă ea. Vei fi prezentă la ... Ava nici nu putea pronunța cuvântul care îi părea destul de înfiorător acum și îi distrugea inima numai la auzirea lui.

-Desigur, zise Leyla zâmbindu-i înconjurător.

Petrecuse acea după amiază în compania Leylei și Sofiei, iar mai târziu li se alăturase și Wilson. În compania lor, Ava își permise să uite chiar dacă pentru câteva ore de realitatea cruntă.
Întâlnirea cu Leyla a fost ca un balsam inimii ei rănite, căci de când  se afla în casa lui nu prea comunicase cu cineva apropiat ei, doar cu Wilson și atât. Ducea dorul Emmei, Martei și soților Smith care fusese ca o familie pentru ea.
Încercase să o sune pe Emma dar nu reuși, căci Max depuse interdicție în toată reședința asupra telefoanelor, astfel nimeni din casă nu avea un telefon la el, era imposibil să dea de Emma. Ar putea să își calce peste mândrie și să îl roage să îi permită să o sune pe prietena sa dar nu dorea să se înjosească mai mult de atât căci aflarea ei în această casă, cât și căsătoria cu el era o înjosire căruia Ava de abia îi făcea față.

Rochia ei de mireasă sosi a doua zi fără vreun anunț prealabil. Max avusese grijă de tot, chiar și rochia ei de mireasă o comandase. Ava nu reacționă nici într-un mod când intrase în dormitorul ei după o plimbare prin grădină și găsi o rochie de mireasă agățată sus, doar o privi cu ochi goi și își căută de treabă mai departe. Wilson o privi un scurt timp înțelegătoare după care o lăsă singură luând-o și pe Sofia cu ea.
Să fi fost în altă situație, rochia era ceea ce și-ar fi procurat Ava singură, era o rochie de mireasă albă din stofă scumpă, venea strânsă pe corp cu trenă lungă, rochia era minunată. Ava mereu visase la o astfel de rochie și gândul că el o cunoștea atât de bine o îngrozea.
Își privi rochia de la depărtare cu inima strânsă de durere, nu înțelegea unde a greșit, de ce era pedepsită atât de crud.
Fiind obligată să se căsătorească cu el pentru ea era cea mai cruntă pedeapsă pe care o primise vreodată. Bine! Cândva la iubit enorm și ar fi făcut-o cu ușurință cât și cu extaz. Căci ce tânără nu își dorește să îmbrace măcar odată în viață rochia de mireasă?  Dar acum? Acum sentimentele ei erau învălmășite și contradictorii. Poate undeva în sufletul ei  era ascunsă dragoste pentru el, dar Ava spera ca acel sentiment să dispară pentru totdeauna. Nu numai odată a pătimit din cauza dragostei, și nu își dorea să mai sufere iarăși din dragoste, de aia va încerca să rămână imună la prezența lui în apropierea ei.
Nu își putea imagina căsnicia lor împreună în viitor. Ce fel de viață vor avea? Nu cunoștea ce sentimente avea el pentru ea. Cu câteva zile în urmă îi mărturisește că o iubește. Dar oare o iubește? Oare când iubești pe cineva te comporți astfel cum a făcut-o el?
Visa să iubească și să fie iubită, să aibă parte de siguranță și de fericire, dar alături de el o aștepta doar teama să nu fie părăsită iarăși sau mai rău să fie alungată pe drumuri singură și  fără fiica sa.
Iată astfel de gânduri și întrebări o măcinau pe tânără zi și noapte, pe când orele și zilelor treceau și ziua nunții ei se apropia tot mai mult.