Isabelle Hart nu s-a potrivit niciodată, a fi agresată zilnic la școală și a munci pentru a plăti datoria mamei tale din cauza drogurilor nu a fost cel mai bun lucru pe care o tânără de 17 ani și-a dorit să-l facă în ultimul an de liceu.
Ce se întâm...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Nu prea puteam să înțeleg cuvintele de pe ecranul telefonului meu. Le puteam vedea, oarecum, prin ochii mei care se inundaseră încet cu lacrimi groase.
Nu am vrut să plâng, dar nu mă puteam opri. Lacrimile mele au preluat întotdeauna controlul asupra mea, este singurul mod în care am simțit un fel de ușurare. Ca și cum aș elimina toată durerea din corp.
Când numele lui Andrew a apărut pe ecranul meu în timp ce mergeam la școală, am crezut că am halucinații, până când am scanat rândul de cuvinte care păreau să mă îngrozească mai mult decât orice.
"Au mai rămas 2 săptămâni iubito"
Chiar nu aveam opțiuni.
Dacă nu i-aș da lui Andrew banii, viața mea s-ar fi terminat instantaneu și nu eram pregătită pentru asta. Am visat de ani de zile să experimentez măcar un pic de normalitate.
Știam că cecul meu nu avea cum să conțină cei 25.000 de dolari rămași din datoria mamei mele, dar speram că poate, dacă i-aș da lui Andrew măcar niște bani, el îmi va acorda mai mult timp.
Restul banilor trebuiau să meargă la Evan.
Nu-mi puteam permite să cheltuiesc bani pe mine, pentru nimic. Aveam nevoie de până la ultimul ban dacă îmi doream libertatea.
Plimbarea până la școală azi mi s-a părut foarte lungă, poate pentru că mă înecam în propriile gânduri, izbindu-mă val după val.
Ca întotdeauna, nu am avut niciodată control.
Sunetele elevilor care merg spre ușile școlii îmi ajung la urechi imediat ce ajung la porțile clădirii mari.
Vremea a fost mai frumoasa azi, soarele iesea, nu batea vântul, toata lumea parea atat de fericita. Nu m-am putut abține să privesc cu invidie cum un grup de fete dinaintea mea chicoteau și glumeau între ele.
Am simțit ochii studenților asupra mea, cei mai mulți privindu-mă judecători, alții doar cu dezgust. Se pare că s-a răspândit în toată școala că sunt din partea săracă a orașului. Și, după acel incident cu Caden în cantină, doar părea că sunt și mai urâtă de ei.
Trag aer în piept în timp ce încerc să merg mai repede spre intrare.
Poate că ar fi trebuit să mă uit mai mult în jurul meu pentru că atunci când sunetul unui vehicul zgomotos îmi lovește urechile, capul meu se întoarce brusc spre sunet, simțind că inima aproape că îmi părăsește pieptul.
O motocicletă neagră se oprește chiar în fața mea, iar cărțile mele cad la pământ din cauza șocului de a fi aproape călcată.
Mă întind, ridicându-mi frenetic cărțile în timp ce încerc să-mi calmez inima speriată de la întâlnirea cu moartea.
