Isabelle Hart nu s-a potrivit niciodată, a fi agresată zilnic la școală și a munci pentru a plăti datoria mamei tale din cauza drogurilor nu a fost cel mai bun lucru pe care o tânără de 17 ani și-a dorit să-l facă în ultimul an de liceu.
Ce se întâm...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Capul meu iese pe ușa dormitorului în timp ce mă uit în jur, încercând să ghicesc unde ar putea fi ieșirea. Aș întreba o altă servitoare, dar toate păreau să urce la etaj după ce familia a fost anunțată că se întoarce.
Nu sunt sigură pe lângă câte uși am trecut, dar cu siguranță au fost prea multe pentru a le număra.
Poate a trebuit să merg sus? Verificasem deja toate ușile de aici și niciuna nu ducea la ieșire. Ezitând, merg încet pe scări, auzind mai multe voci răsunând prin conac în timp ce mă apropii.
Simt că inima îmi bate în piept în timp ce ies pe holurile luminoase, uitându-mă în jur după ieșire.
Doamna Carmen mă zărește deodată stând singură și îmi aruncă o privire confuză înainte de a merge spre mine și de a mă apuca de braț.
Încerc să nu fac evident că acolo am fost rănit de mai multe ori și să-mi ascund durerea de pe față în timp ce ea mă trage pe hol.
"- Ești nebună? Ți-am spus să pleci, de ce mai ești aici?" Scuipă cuvintele cu ton liniștit, dar serios.
"- Eu... Îmi pare rău că nu am găsit ieșirea." spun eu, încercând să-i ating ritmul rapid.
"- Nu este momentul să te fii pierdut". Ea se încruntă, cotind brusc pe un hol.
Tresar când intru brusc în contact cu ceva tare, împiedicându-mă pe spate și pe pământ, când strânsoarea doamnei Carmen asupra mea este ruptă.
"- La naiba, îmi pare rău." Spune o voce profundă deasupra mea, și ridic privirea de pe podea și văd un tip nebun de atrăgător, cu părul blond murdar și ochi albaștri.
" - Te simți bine?" Întreabă el, întinzându-și mâna spre mine. O privire îngrijorată se răspândește pe fața lui, una cu care nu credeam că cineva mă poate privi.
Ochii mei se îndreaptă spre mâna lui întinsă, apoi spre chipul furios al doamnei Carmen. Încet, mă ridic singură, ignorând mâna lui. M-am gândit că doamna Carmen s-ar supăra dacă aș vorbi cu el în vreun fel, părea că locuia aici.
Am presupus doar din cauza mărcilor de lux pe care le purta și a ceasului de aur înfășurat în jurul încheieturii lui.
Tipul își privește mâna respinsă, cu un mic zâmbet pe față în timp ce ochii lui se mișcă peste fața mea.
Înghit nodul din gât, uitându-mă la doamna Carmen după ajutor. Nu eram sigură ce se întâmplă, de ce tipul ăsta se holba la mine și dacă trebuia să-mi cer scuze sau nu.
"- Îmi cer scuze sincer în numele ei, domnule Ace, ea este nouă la slujbă." spune brusc doamna Carmen, plecând ușor capul.
Îmi încrunt sprâncenele la mișcarea ei și o urmez repede.
