Isabelle Hart nu s-a potrivit niciodată, a fi agresată zilnic la școală și a munci pentru a plăti datoria mamei tale din cauza drogurilor nu a fost cel mai bun lucru pe care o tânără de 17 ani și-a dorit să-l facă în ultimul an de liceu.
Ce se întâm...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
•Isabelle
Trotuarul era gol și liniștit auzind doar sunetul suspinelor mele în timp ce merg prin stropii de ploaie și vântul care bătea încet.
Nu stiu unde ma duc, tot ce stiu este ca nu ma pot intoarce in casa. Dacă doamna Carmen m-ar vedea, ar fi o cu totul altă problemă cu care nu aș fi vrut să mă ocup.
"- Belle!" Vocea profundă familiară îmi sună în ureche, dar o ignor în timp ce continui să merg, nu vreau ca nimeni să-mi mai vadă fața vreodată.
Mă simt dezgustătoare.
Sunetul motocicletei lui se aude îndreptându-se spre mine, mă face să merg doar mai repede.
"- Belle, ce dracu se întâmplă?" Întreabă el, conducând în continuare motocicleta cu viteza la care eu merg.
Când nu răspund, sunetul motocicletei lui dispare brusc și sunt prinsă de braț în timp ce mă trage spre el.
Îmi acopăr imediat fața cu brațul, încercând să-mi ascund fața înlăcrimată. Caden îmi trage ușor brațul în jos, privindu-mă în ochi, în timp ce îmi șterge lacrimile cu degetul.
Doar că mă încurca mai mult. Nu puteam să-mi dau seama dacă toate astea erau doar un act din partea lui și o să mă ignore din nou sau dacă chiar îi păsa.
"- Cine te-a făcut să plângi, îngerule?" Spune el, ținându-mi fața în mâini, în timp ce se uită la mine, cercetându-mi ochii.
Dar acele cuvinte care ieșeau din gura lui m-au făcut să mă sufoc și mai tare pe măsură ce încercam să țin mai multe lacrimi îndrăznind să-mi părăsească ochii.
"- Eu... nu vreau să vorbesc despre asta." Spun, nu vreau ca el să vadă videoclipul, nu vreau să știe.
Probabil că va crede că sunt dezgustătoare.
Nu mă va crede dacă spun că nu am vrut niciodată ca Evan să mă atingă.
"- Atunci hai să te uscăm" . Spune el, împingându-mi părul ud după ureche.
Dau încet din cap, observând un sentiment ciudat care se instalează în inima mea.
Știam că m-a ignorat în ziua aceea la școală, de parcă nu se întâmplase nimic, dar de ce a părut real? De parcă i-ar păsa de fapt?
Cine sunt eu ca să spun asta. Caden a fost aranjat cu Charlotte, eu nu însemnam nimic.
"- S.. stai, nu pot intra acolo." spun când oprește la moșie.
Caden se uită înapoi la mine de pe scaunul lui de pe motocicletă, confuz.
" - De ce?" Întreabă, trăgându-mi casca pe care mi-a dat-o.
"- Doamna Carmen mă va vedea și se va întreba de ce nu sunt la școală." Mormăi, știind că probabil că arătam oribil din cauza lacrimilor pe care le-am vărsat în ultima oră.
