101 de trandafiri si un dans

Capitolul 17

Aylin

-Doamne! Hasan, ești bine?

Fir-ar naibi de treabă! I-am spus mereu sa aibă grija cu motorul ăla si sa se uite pe unde merge. Uite cum acum a nimerit într-un accident extraordinar. Nu avea farururile aprinse si prin nu știu ce minune nu a văzut mașina in fața lui si a intrat in ea. Ideal! Nervii mei mai au puțin si ies pe afară.

Avery sta lângă mine pe canapea si se uita îngrijorată la mine. Oftez.

-Doar ma doare piciorul al naibi de tare! Spune printe dinți.

Ma jur ca îi pot simți durerea prin telefon.

-Pot veni la tine?

-Nu știu Aylin, nu știu!

Iau o gura de aer si îmi las capu pe spatele canapelei. Îmi vine sa îmi arunc telefonul de toți pereții acum.

-Bine, ajung in cel puțin jumate de oră. Spun cât de calm pot si închid apelul.

Îmi închid ochii si oftez.

-Ce s a întâmplat?

-Fratele meu a nimerit într-un accident cu motocicleta. S a bușit de o mașina. Care ghici ce? Omul ăla ia spus; "ai noroc ca ma grăbesc si nu voi chema poliția" apoi fără ca sa stea cu el acolo ia chemat o ambulantă si l a lăsat acolo singur pe marginea drumului. Măcar nu in mijlocul drumului.

-Doamne! Ce oameni exista in ziua de azi.

Răsuflu enervată si încerc sa ma adun ca sa ma ridic de pe canapea. Trebuie sa ajung la Hasan si sa încerc sa nu fac vreo scenă pe acolo.

-Îmbrăcate, nu o sa te las singura aici. Spun cât de calm pot ca sa nu par așa dura când defapt clocotesc de nervi.

Mă duc sa îmi iau si eu pe mine un hanorac albastru si niște pantaloni de trening gri, deasupra imi iau si o geacă neagră. Avery este gata pe hol si ma așteapta. Ma duc spre canapea sa îmi iau telefonul, apoi mergem spre hol ca sa ne încălțăm.

La intrare dam de doua cămile îmbrăcate in costum negru cu cămașă albă. Ma încrunt si ma uit intr-o parte si in alta cu sprâncenele unite. Ce naiba?

-Voi cine dracu sunteți si ce căutați aici?

Zici ca sunt roboti, pentru ca nici măcar nu se uita la mine si nici nu se mișca.

-O sa fim bodyguarzii voștri pentru cât timp domnul Hernandez este plecat.

Poftim? Cum adică?

-Pentru ce? Țip nervoasă.

-Asta îl întrebați pe domnul Hernandez. Eu sunt doar plătit sa păzesc, nu știu nimic.

Sa ma păzească? Da ce sunt eu aici? Bebeluș? Pot sa am si singura grija de mine. Nici măcar nu îmi vine sa cred ca nici nu mi a spus de asta si m a lăsat așa cu o surpriza in fața casei.

Nu mai spun nimic si pornesc spre lift, dar simt cum unul dintre ei vine după noi. Ma întorc spre el si îl privesc cu o sprânceană ridicată.

-Ce mai e?

-O sa va însoțesc, sefu a spus ca oriunde va duceți sa va protejez.

Cred ca s ar putea sa sar acum pe el si sa îl rup in doua. Mi a făcut atâția nervi doar in cateve minute.

-De ce naiba sa ma protejezi? De țânțari?

-Va rog sa va calmați.

Ma întorc spre lift si nu îl mai bag in seama. O sa rezolv asta mai târziu. Intrăm toți trei in lift si mergem in tăcere. Noroc măcar ca se duce cu mașina lui si o sa pot sa am si eu putina intimitate, ca se pare ca acum nu o sa o mai am.