Capitolul 23

1K 48 24
                                    

Aylin

Când l am văzut pe Elijah plin de răni pe față, inima a început să îmi bată tare. Mi am imaginat tot felul de chestii care mă speriau și mai tare. Mi am făcut atâtea griji pentru el cat nu mi am făcut în viața mea.

În astfel de situații, îmi dau din ce în ce mai mult seamă ca Elijah a devenit o parte din mine. Dacă el e trist sunt și eu, dacă el e rănit și inima mea este, dacă el e fericit și sufletul meu e împăcat. Așa merge o relație, să fii legat sufletește de omul tău, așa cum sunt și eu.

După ce am avut grijă de fața lui Elijah ca să arate cat de cat mai decent, m am rezemat cu spatele de canapea și am stat pursisimplu în tăcere. Nu mai știam ce să zic, efectiv.

-Iubito...nu te merit de loc. Sunt un om rău, am omorât persoane cu mâinele goale, mă bat cu lumea și fac chestii murdare, mă simt dator în fața ta.

Mi se frânge inima și din cauza felului în care o spune, pe un ton frânt și șoptit, dar și din cauza vorbelor.

Îmi întorc capul spre el și îi iau fața în mâini. Mă uit în ochii lui ce pentru mine sunt atât de inocenți, deși știu că în el există și un monstru. Dar pentru mine nu este așa.

-Bagați în cap odată, că tu pentru mine ești cea mai bună persoană din viața mea, indiferent de ce chestii faci tu, eu tot o să fiu de partea ta.

Mă ia de solduri și mă ridică pe el. Îmi încolăcesc picioarele în jurul lui și îi admir frumusețea. Felul în care se uită și el la mine îmi face inima să se coloreze în curcubeu.

-Eu ar trebui să îți mulțumesc, ești pentru mine totul. Ești ca aerul, nu pot să respir fără tine. Nu o să îți dau drumul niciodată...

Mă aplec și îi sărut buzele. Sunt cea mai fericită femeie atunci când sunt lângă el. Mă simt împlinită și cu un rost în viața. De parcă acum am un motiv destul de bun pentru care să trăiesc. Viața are mai multă culoare de când a apărut el.

Limba lui o găsește imediat pe a mea și intră în cel mai păcătos dans. Îmi trec mâinele prin părul lui și mă joc cu el. Degetele lui sunt înfipte adânc în coapsele mele, dorindu-mi și mai mult de la el. Îi apuc marginea tricoului și îl dau jos. Înghit în sec când îi văd pielea goală în fața mea.

-Esti atât de frumos... spun și mă aplec ca să îi sărut pieptul. Îmi trec mâinele peste el ca să îi pot simți pieptul bine făcut. Îi pot simți venele.

Îi scapă un geamăt, apoi mă ia prin surprindere când se ridică și merge în brațe cu mine în dormitor. Buzele lui le găsește pe ale mele și le sărută înfometat. Cu o dorință nebună și carnală de a îmi nenoroci buzele. Îi răspund cu aceeași pasiune care este înfripta în mine.

Mă lasă pe pat și mă privește. Mă privește de parcă sunt pradă lui, și așa și e, pentru că în următoarea secundă tricoul meu este rupt de mine, până rămân cu pieptul dezvăluit. Adrenalina crește în mine din ce în ce mai mult. Îl las să facă ce vrea cu mine, îmi dă și pantaloni jos împreună și lenjeria intimă. Aștept să văd care e următorul fapt.

-Ți aș face sute de poze și le aș pune într-o galerie, apoi aș omorî toate persoanele care te au văzut goală, pentru că nimeni nu are voie să îți vadă corpul ăsta superb.

Doamne! Felul în care a spus-o a ajuns până între picioarele mele, iar fluturi din stomacul meu fac ravagii. Îl vreau atât de mult acum! Simt o dorință păcătoasă în legătură de a îl avea.

-Elijah...

Mă întinde pe pat, apoi se urcă peste mine. Vreau să își dea odată pantalonii de pe el și să nu mai lungească atât.

101 de trandafiri si un dans Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum